Arhive pe categorii: Biblioteca Psiho

Poveşti terapeutice (3)

Standard

Un profesor a dat fiecarui student, ca tema pentru lectia de saptamana viitoare, sa ia o cutie de carton si pentru fiecare persoana care ii supara, pe care nu pot sa o sufere si sa o ierte, sa puna in cutie cate o piersica, pe care sa fie lipita o eticheta cu numele persoanei respective. Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea, sa si-o puna la capul patului.

Studentii au fost amuzati de lectie la inceput, si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca din copilarie. Apoi incetul cu incetul, pe masura ce zilele treceau, studentii adaugau nume ale oamenilor pe care ii intalneau, si care, considerau ei, au un comportament de neiertat. Fiecare a inceput sa observe ca. din zi in zi, cutia devenea din ce in ce mai grea. Piersicile asezate in ea, la inceput de saptamana, incepusera sa se descompuna intr-o masa lipicioasa, cu miros dezgustator, si stricaciunea se intindea foarte repede si la celelalte. O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o poarte permanent, sa aiba grija de ea, sa nu o uite prin magazine, in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa , la baie, mai ales ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema experimentului erau inscrise chiar pe punga. In plus, cartonul cutiei se stricase si ea ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate mai puteau face fata sarcinii lor.

Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia, pe care a incercat sa le-o explice profesorul (cand s-au revazut dupa o saptamana) si anume: acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana intreaga nu a fost decat expresia greutatii spirituale pe care o purtam cu noi, atunci cand strangem inauntrul nostru ura, invidie, raceala fata de alte persoane etc. De multe ori credem ca a ierta pe cineva este o favoare pe care o facem celeilalte persoane. In realitate insa, aceasta este cea mai mare favoare pe care ne-o facem noua insine.

In cutia ta cate piersici sunt … si ce ai de gand sa faci cu ele?

Colecţie de enciclopedii de psihologie

Standard

 

Cadou – o colecţie importantă de carte de psihologie, pe care orice pasionat ar trebui să o citească. Le puteţi citi sau descărca mai jos:

Handbook Of Psychology – Vol 01 – History Of Psychology

Handbook Of Psychology – Vol 02 – Research Methods in Psychology

Handbook Of Psychology – Vol 03 – Biological Psychology

Handbook Of Psychology – Vol 04 – Experimental Psychology

Handbook Of Psychology – Vol 05 – Personality And Social Psychology

Handbook Of Psychology – Vol 06 – Developmental Psychology

Handbook Of Psychology – Vol 07 – Educational Psychology

Handbook Of Psychology – Vol 08 – Clinical Psychology

Handbook Of Psychology – Vol 09 – Health Psychology

Handbook Of Psychology – Vol 10 – Assessment Psychology

Handbook Of Psychology – Vol 11 – Forensic Psychology

Handbook Of Psychology – Vol 12 – Industrial and Organizational Psychology

 

Dicţionar de psihologie (A, B)

Standard

ABANDON = acţiune de părăsire a unei fiinţe, lipsă de preocupare pentru soarta acesteia

ABREACŢIE = reacţie afectivă amânată a organismului prin care acesta se eliberează brusc de o impresie neplăcută

ABULIE = deficienţă a voinţei, lipsă de voinţă

ACTIVARE = creştere a excitabilităţii sistemului nervos central sub influenţa unui stimul de origine periferică (senzaţie vizuală, auditivă….) sau corticală

ACTIVITATE = ansamblu de acte ale unei fiinţe vii

ACTIVITATE LUDICĂ = conduită de joc

ACT RATAT = fapt al vieţii cotidiene, în general lipsit de importanţă, care survine pe neaşteptate, accidental, în comportamentul normal al unei persoane

ADAPTARE = ajustare a unui organism la mediul său

AFAZIE = alterare patologică a limbajului

AFECT = aspect inanalizabil şi elementar al afectivităţii, diferit atât de emoţie, care este traducţia neuro-vegetativă a afectelor, cât şi de sentimentele mai elaborate

AFECTIVITATE = ansamblu al stărilor afective: sentimente, emoţii şi pasiuni ale unei persoane

AGNOZIE = incapacitate de a recunoaşte obiectele uzuale, în pofida păstrării intacte a organelor de simţ şi a unei inteligenţe normale

AGORAFOBIE = teamă nejustificată, însoţită de vertij, pe care unele persoane o trăiesc atunci când se găsesc în locuri publice, în largi spaţii descoperite

AGRAFIE = pierdere a capacităţii de a scrie, independentă de orice tulburare motorie, pierdere care survine la o persoană care mai înainte a scris normal

ALEXIE = pierdere a capacităţii de a înţelege limbajul scris

ALIENARE MENTALĂ = nebunie, tulburare a spiritului care face imposibilă viaţa socială

AMBIDEXTRIE = aptitudine de a se servi cu aceeaşi dexteritate atât de mâna dreaptă, cât şi de cea stângă

AMBIEGAL = tip psihologic la care tendinţele extratensive şi introversive se echilibrează

AMBIVALENŢĂ = stare a unui subiect care, într-o situaţie dată, trăieşte concomitent sentimente contradictorii

ANAMNEZĂ = ansamblu de informaţii culese de la bolnav şi de la anturajul acestuia, referitoare la istoria sa personală şi a maladiei de care suferă

ANGOASĂ = nelinişte dusă la extrem, frică iraţională

ANXIETATE = stare afectivă caracterizată printr-un sentiment de insecuritate, de tulburare, difuz

APATIE = indolenţă, lipsă de energie, aparentă insensibilitate la stimulările afective

APRAXIE = pierdere a capacităţii de a executa gesturi sau acte elementare, fără ca aceasta să se datoreze unei paralizii sau deficienţe motorii

APTITUDINE = dispoziţie naturală şi dobândită de a efectua anumite sarcini

ARHETIP = model primitiv extern

ASTAZIE = imposibilitate de a se menţine în poziţie verticală

AUTISM = excesivă închidere în sine, ducând la o desprindere de realitate şi la o intensificare a vieţii imaginative

AUTOMATISM = activitate care scapă controlului voluntar şi se realizează independent de acestea

BALBISM = bâlbâială

BEHAVIORISM = stiinţă a comportamentului

BORDERLINE = tulbutarare de personaliate, caz limită

BOVARISM = stare de insatisfacţie datorată decalajului existent între aspiraţiile unei persoane – care se iluzionează cu privire la ea însăşi, care se închipuie diferită, superioară celei care este în realitate – şi condiţiile sale de viaţă.

BRADIPSIHIE = încetinire a cursului gândirii

BRAINSTORMING = tehnică de grup bazată pe metoda asociaţiilor libere, vizând descoperirea de idei noi şi originale în legătură cu o problemă determinată

BULIMIE = tulburare a comportamentului alimentar, apetit excesiv, care îl face pe subiect să mănânce în mod exagerat

Poveşti terapeutice (2)

Standard

Se povesteste ca odata, demult, traia retras in muntii din China un maestru. Era vesel tot timpul, le zambea tuturor celor care ii ieseau in cale. Unul dintre elevii lui, curios fiind sa afle cum de maestrul este tot timpul fericit, l-a intrebat intr-o zi:
– Maestre, de unde acest zambet continuu pe chipul tau?
– De la clopoteii de vant, raspunse maestrul.
– Cum asa?
– De fiecare data cand suna clopoteii de argint de la poarta mea, ma cuprinde o bucurie fara margini! Inseamna ca vine cineva… Si sosirea cuiva, fie si doar a vantului, ma umple de fiecare data de fericire…

Gandind ca ar avea in ei ceva magic, intr-o noapte elevul hotari sa fure clopoteii. Ii duse in casa lui, ii aseza la poarta si astepta ca miracolul sa se produca. Dar nu simti nimic cand acestia sunara…

Ba mai mult, dupa o saptamana sunetul clopoteilor incepu sa il enerveze din cale afara! Cand totul deveni insuportabil, cuprins de remuscari, se duse inapoi la maestrul sau sa-i inapoieze clopoteii.

Isi ceru de nenumarate ori iertare, si cand fu sigur ca maestrul l-a iertat, ii puse intrebarea care il framanta:
– De ce la mine nu se intampla nimic atunci cand suna clopoteii? De ce nu apare bucuria pe care o vad la tine?
– Dragul meu, ii raspunse maestrul, unde ai asezat tu clopteii?
– La poarta casei mele, maestre!
– Ei, vezi? Trebuia sa-i asezi la poarta sufletului tau…

Poveşti terapeutice (1)

Standard

”Un tanar nor se nascuse in toiul unei mari furtuni peste Mediterana. Nici n-a avut timp sa creasca insa acolo, ca un vant puternic a impins toti norii inspre Africa. De indata ce norii au atins continentul, vremea s-a schimbat. Un soare stralucitor scanteia pe cer si, intinse sub nori, se rasfatau dunele aurii ale Saharei. Cum in desert nu ploua aproape niciodata, vantul a continuat sa impinga norii catre padurile din sud. Intre timp, asa cum se intampla si cu tinerii oameni, tanarul nor a hotarat sa-si paraseasca parintii si vechii prieteni ca sa descopere lumea.
“Ce faci?” a strigat vantul. “Desertul e la fel peste tot. Intoarce-te langa ceilalti nori si o sa megem toti in Africa Centrala, unde sunt uimitori munti si arbori!”
Dar tanarul nor, un rebel innnascut, a refuzat sa-l asculte si, incet, a lunecat pana a gasit o briza blanda si generoasa care i-a permis sa ajunga peste dunele aurii de nisip. Dupa multa fataiala incolo si incoace a observat ca una din dunele de nisip ii zambea. El a vazut ca duna era si ea tanara, nou formata de vantul care tocmai trecuse pe acolo. Si el s-a indragostit atunci si acolo de parul ei cel auriu.
“Buna dimineata”, zise el. “Cum e viata acolo jos?”
“Am tovarasia celorlaltor dune, a soarelui si a vantului si a caravanelor care trec uneori pe aici. Uneori e chiar fierbinte, dar e totusi suportabil. Cum e viata acolo sus?”
“Avem si aici soare si vant dar lucrul bun e ca eu pot calatori pe cer si pot vedea multe lucruri.”
“Pentru mine”, zise duna, “viata e scurta. Cand vantul se va intoarce dinspre paduri, voi disparea.”
“Si asta te intristeaza?”
“Ma face sa simt ca nu am un rost in viata.”
“Si eu simt la fel. De indata ce alt vant va veni voi merge spre sud si ma voi transforma in ploaie; dar asta e destinul meu.”
Duna a ezitat un moment, apoi a spus:
“Stii tu oare ca noi in desert numim ploaia paradis?”
“Nu aveam idee ca as putea fi vreodata asa de important”, zise mandru norul.
“Am auzit alte dune batrane povestind despre ploaie. Ele spun ca dupa ploaie suntem acoperite cu iarba si flori. Dar eu nu voi trai niciodata asta pentru ca in desert ploua atat de rar.”
A fost de data asta randul norului sa ezite. Apoi a zambit larg si a zis:
“Daca vrei, as putea sa fiu acum ploaie peste tine. Stiu ca abia am ajuns aici, dar te iubesc si as vrea sa stau aici pentru totdeauna.”
“Cand te-am zarit prima data pe cer, m-am indragostit si eu de tine’, zise duna. “Dar daca iti vei transforma in ploaie frumosul tau par alb, vei muri.”
“Dragostea nu moare niciodata, zise norul. “Este transformata, si pe de alta parte, vreau sa-ti arat ce este paradisul.”
Si el incepu sa mangaie duna cu mici picuri de ploaie, astfel incat sa stea impreuna cat mai mult, pana cand aparu un curcubeu. In ziua urmatoare micuta duna era acoperita de flori. Alti nori care treceau spre Africa au crezut ca trebuie sa fie o parte din padurea pe care o cautau si au mai scuturat niste ploaie.

Douazeci de ani mai tarziu, duna fusese transformata intr-o oaza care improspata trecatorii cu umbra copacilor sai. Si astea toate, pentru ca intr-o zi un nor s-a indragostit si nu s-a temut sa-si daruiasca viata acestei iubiri.” Paulo Coelho

Mini-dicţionar de logopedie (6)

Standard

Mutacism = manifestare deliberata, voluntara a unei persoane de a refuza comunicarea, datorita unei stari afective negative acute, de dispret, de opozitionism. Se intalneste la copii si tinerui normali, ca o manifestare de protest sau ca atitudine de supraestimare a valorii propriei persoane. Cauze care determina mutacismul: neincrederea, reticienta, protestul.

Mutism = suprimare brusca, temporara a comunicarii verbale, in mod voluntar sau nu, in absenta oricaror leziuni nervoase centrale sau periferice ale aparatului fonator. In aceste cazuri, subiectul a folosit anterior limbajul. Fenomenul se petrece in situatii de trac, la subiectii emotivi sau anxiosi. Se distinge de afazie sau mutenie, lipsind leziunea organica. Poate fi deliberat; poate fi consecinta unei inhibitii patologice.

Palilalie = tulburare a limbajului ce consta in repetarea spontana, involuntara a unor silabe sau cuvinte dintr-o fraza.

Rinolalia = se defineste ca functie instrumentala a organelor de vorbire, prin modificarea tubului fonoarticulator, fie datorita “unei obstructii nazale”, fie datorita “unei comunicatii intre rezonatorul oral si cel nazal”. Timbrul saustructura de supraton, denumita adesea “nazalitate”, este rezultanta unei rezonante care se degaja in pasajul de trecere naso-faringian, marcand pe o scara larga in hiper sau hipo, limitele. Aceasta intonatie aparte a vocii care se formeaza din cauza unei sonoritati anormale este denumita “fonfaire”, tulburare ce provine din cauza directiei inadecvate a curentului de aer pe cale orala, fie in urma unor defecte mecanice, ale activitatii nazale, cerului gurii moale si tare.

Rotacism = aspect al dislaliei consoanelor, cu specific a consoanei “r” – care poate fi intalnita sub urmatoarele forme – omiterea totala a sunetului din cuvant – pronuntarea uvulara sau velara a sunetului care da graseierea – pronuntarea monovibranta a sunetului realizata printr-o singura bataie, lovire a varfului limbii, spre deosebire de pronuntarea polivalenta, realizata prin mai multe batai decat cele necesare – pronuntarea labiala a sunetului prin vibrarea buzelor – pronuntarea interdentala a sunetului “r” – inlocuirea sunetului cu “l”, dislalie numita pararotacism. Pronuntarea corecta a sunetului este cea linguo – dentala apicala.

Tahifemie = forma patologica de hiperactivitate verbala ce consta in accelerarea exagerata a debitului verbal, ritmul ingreunand mult prehensibilitatea comunicarii. Cu toata ritmicitatea grabita nu se constata defecte de ordin sintactic si nici fonetic

Mini-dicţionar de logopedie (5)

Standard

Jargonofazie = tulburare de limbaj care consta intr-o exprimare neinteligibila, formata din sunete, silabe fara semnificatie, lipsita de mesaj. Sunt substituite unele cuvinte prin altele; in deformarea lor, discursul rezultat este incomprehensibil. Este frecvent intalnita in afazia motorie, in demente, in afazii de receptie cu leziuni localizate in lobul temporal stang.

Jargonografie = tulburare a expresiei grafice, de ordin caligrafic si psihografic, cu substituirea sau deformarea cuvintelor, care isi pierd semnificatia, mesajul fiind incomprehensibil. Este specifica afaziei motore si de receptie, cat si dementelor.

Lalaţiune = faza prelingvistica constand in emisii vocale fara semnificatie intentionala. Apare in jurul varstei de 3 luni, dupa faza de gangurit si conduce spre faza de verbiaj.

Laliofobie = teama patologica de a vorbi, justificata oarecum la persoanele care prezinta balbism, sigmatism, dizartrie, elemente afazoide, capata caracter net patologic la persoanele dizarmonice, grevate de timiditate, complexe de inferioritate, la care actul vorbirii are semnificatia unui act de mare curaj.

Lalopatie = orice forma de tulburare de vorbire si limbaj

Logofobie = teama de a pronunta gresit un cuvant. Apare frecvent in logonevroza si este determinata de esecurile repetate

Logolalie = deficienta de vorbire manifestata prin intarzierea sau nedezvoltarea limbajului, poate avea o determinanta neuropsihica sau un deficit in dezvoltarea intelectuala.

Logonevroza = balbaiala nevrotica, forma clinica a nevrozelor motorii, cuprinzand un complex de tulburari functionale determinate psihogen, caracterizate prin dereglarea coordonarii musculaturii fonoarticulatorii

Logopedie = disciplina psiho-pedagogica care se ocupa cu educarea, in special cu reeducarea – terapia corectiva – a limbajului. Studiaza natura si formele de manifestare a defectelor, tulburarilor de limbaj si vorbire, propunand metode si procedee de corectare adecvate logopatilor, cat si particularitatilor individuale si de varsta.

Logoplegie = tulburare a limbajului vorbit, caracterizata prin imposibilitatea exprimarii, pronuntarii (chiar la 5-6 ani) silabelor si cuvintelor, corelate cu scaderea capacitatii de intelegere a limbajului scris si vorbit, asociata cu tulburari primare sau secundare ale capacitatii intelectuale.

Logoree = tulburare a expresiei verbale, in sensul hiperactivitatii, constand intr-o crestere exagerata, necontrolata a ritmului si debitului verbal. Poate fi tematica (axata pe o tema principala), dezordonata sau disperata. Se produce asociat cu o excitatie psihomotorie, agitatie, excitabilitate patologica. Intr-o forma ameliorata se manifesta si la normali, aflati intr-o stare de surescitare provocata de evenimente stresante.

Mini-dicţionar de logopedie (4)

Standard

Embolofazie = este o tulburare de limbaj caracterizata prin aparitia unui fonem sau cuvant fara sens in cadrul vorbirii. Embolofazia survine in encefalopatie, schizofrenie si dementa.

Emerofonie = tulburare de vorbire caracterizata prin blocaj verbal aparuta in timpul noptii. Apare in nevroze, stari anxioase, schizofrenie.

Fonastenie = voce lipsita de energie, slabiciune, vorbire lipsita de modulatii, miscare a buzelor fara sunet.

Gamacism si paragamacism = tulburare de comunicare verbala constand in dificultatea de a pronunta consoanele g si, respectiv k, cat si inlocuirea lor cu alte consoane.

Ideoglosie = vorbire neinteligibila datorita frecventelor omisiuni, intervertiri si substituiri de sunete sau repetitii de cuvinte, devenind de neinteles de catre interlocutor. Este specifica oligofreniei, dar si in dislaliile pe fond normal, in cele polimorfe si la copiii anxiosi.

Idiolalie = limbaj neinteligibil, inventat, care caracterizeaza formele grave ale tulburarilor de limbaj (afazie, alalie, dislalie, jargonofazie)

Mini-dicţionar de logopedie (3)

Standard

Disfemie = modificarea timbrului vocal; survine in tulburarea de pronuntie a cuvintelor in logonevroza

Disfonemie = este o forma simptomatologica a dislaliei , caracterizata prin distorsiunea fonetica, adica, prin denaturarea articularii fonemului, care reprezinta partea acustica a fonemului, adica ceea ce auzim cand se rosteste o vocala sau o consoana; altfel spus disfonemia reflecta redarea invelisului sonor al fonemului, necomforma cu tiparul fonetic al acestuia, stabilit in baza de articulare a limbii. Aceasta dislalie, prin distorsiune fonetica se datoreaza nerespectarii punctului de articulare.

Disfonie = modificarea timbrului vocal. Poate fi de natura organica in afectiunile hipofizei, care aduce modificari somatice, metabolice si psihice, cu repercursiuni semnificative asupra vocii, vorbirii si cantului. Emisia vicala este slabita, vocea ingrosata, rugoasa, cu modulare si grade diferite de disartrii; uneori vocea este mai putin inteligibila, pronuntia dificila, in special determinata de macroglosie. Vocea oboseste usor, este monotona si frecvent se vadeste lentoare, datorita, pe de o parte, tulburarilor mecanice si pe de alta parte modificarilor psihice. Disfonia functionala a copilului se deosebeste de cea organica, fiind produsa de o utilizare incorecta a vocii fara defectiuni laringostropostopice. Poate fi determinata de un torace stramt care micsoreaza volumul respirator; copilul cata sa o suplimenteze printr-o tensiune a musculatorii laringiene si perilaringiene, fapt care duce la o voce ragusita; poate fi o glota ovalara care evidentiaza disfonia hipochinetica in evolutie; poate fi prezenta vegetatiilor adenoide care dau rinolalia inchisa, care altereaza vocea. Disfonia poate persista toata viata daca nu este corectata printr-o reeducare potrivita.

Disgrafia = este o perturbare a limbajului scris, a folosirii alfabetului limbii si al cuvintelor codificate sub forma grafemelor. Atat scrierea, adica elaborarea si producerea grafemelor, cat si receptionarea si intelegerea sintezei grafemelor, nu respecta cerintele auzului fonematic si ale limbajului oral, nici ale motricitatii si orientarii spatiale. La copilul cu dezvoltarea normala, disgrafia se datoreaza unor insuficiente motorii sau contractii musculare exagerate si adesea unor tulburari emotionale. In sindromul disgrafic, pe langa componenta motrica si psihica este incriminata si componenta neurologica, mintala, intelectuala. La copilul normal psihic se constata ca in formarea si dezvoltarea abilitatilor de scris – citit nu este suficienta numai perceperea corecta a limbajului si grafemelor, dupa cum nici reprezentarea si ordonarea lor in spatiul paginii nu contribuie la realizarea actualului lexic pe deplin.

Disgramatism = inccapacitatea de a formula gramatical actul vorbirii (in special, dupa 5 ani), prin nerespectarea cerintelor morfologice si sintactice ale limbii orale si scrise. Sunt in atentia logopezilor modul de folosire al declinarilor, conjugarilor, acordurilor gramaticale si regulilor ortografice.

Dislalia = este cea mai frecventa tulburare intalnita, provocata de afectiuni organice sau functionale a elementelor periferice ale vorbirii; consta in imposibilitatea emisiei corecte a unui sunet sau a unui grup de sunete. Ea cuprinde deformarea sunetelor, substituirea, omiterea, inversarea lor spontana sau reprodusa, ceea ce schimba structura cuvantului si aspectul semantic, intelesul. Intalnita pana la 5 ani nu este forma patologica, intrucat depinde de ritmul propriu al dezvoltarii, deci are o natura fiziologica. Dupa 6-7 ani are aspect patologic atat din punct de vedere etiologic, cat si psihofiziologic. In functie de aspectele cantitative si calitative, de fonemele implicate morfostructural, de gradul de extindere, putem vorbi despre dislalie simpla si totala, generala. Varietatea lor depinde si de specificul etiologiei, de specificul limbii, cat si de existenta altor handicapuri si particularitati psiho-individuale ale persoanei. Dupa modul de deficienta a aparatului verbo-motor se disting: dislalia organica – anomalii ale organelor periferice ale aparatului vorbirii: dintii, limba, bolta, buze, maxilare) si dislalia functionala, cauzata de functionarea defectuasa a verbo-aparatului articulator: atrofia muschilor buzelor, limbii, obrajilor, valului palatin, maxilare deformate si muscatura deformata, inervatie neterminata, respiratie superficiala etc, cat si o insuficienta dezvoltare a auzului fonematic si a atentiei auditive. Pot fi frecvente si dislalii de cuvinte prin alterarea unor silabe: cu diftongi, triftongi sau grupe de consoane.

Dislalia audiogena (otopatica) = de natura organica, cauzata de un deficit auditiv, prin leziuni la diferite nivele ale analizatorului acustic; ca urmare nu permit receptia normala a vorbirii, nici un autocontrol al propriei articulari. Leziunile ariilor corticale si subcorticale (talamus), cailor talamocorticale, dau o hipoacuzie de perceptie.

Dislalia centrala (de evolutie) = consta in incapacitatea de a pronunta concret anumite sunete sau grupe de sunete si se manifesta prin alterarea, inlocuirea sau omiterea unor forme in structura silabelor sau a cuvintelor. Termenul “de evolutie” indica caracterul ei regresiv, spontan sau dupa un tratament logopedic. Are un caracter dismaturativ care se verifica prin faptul ca scade invers proportional cu varsta si in mod deosebit in terapia logopedia si psiho-pedagogica. Aceasta duislalie este favorizata de doua tipuri de conditii: intrinseci ( manifestate printr-o labilitate neuropsihica, consecutiva unui factor ereditar sau dobandit) si extrinseci (intalnite in cadrul unor tulburari din limbaj, din mediul ambiant sau a bilingvismului, inainte de constituirea limbajului in limba materna).

Dislexia = tulburare a achizitiei normale a lecturii si a limbajului scris. Constatarile cercetatorului acestui sindrom lexico-grafic citeaza convergenta elementelor neurologice cu “elemente afectiv – sociale”. Actiune corelata auditiv – vizual – motora este transmisa in zonele corespunzatoare ale scoartei cerebrale pentru perceperea imaginii literei in timp ce miscarile globului ocular in directia randurilor din text formeaza o transmisie in lant datorita analizatorului motor. Analiza si sinteza actului lexic este si o urmare a auzului fonematic. Actul texic are loc prin cele trei mecanisme de receptie nervoasa, avand localizarea parieto-occipitala temporala, iar prin lexarea acestei zone se produce dezintergrarea cititului manifestata diferit. Dislexicul are dificultati prin inversiune de litere, silabe, cuvinte, cifre, unele stabile altele labile. De obicei sunt insotite de disgrafii si disortografii. Dislexia poate fi: fonematica, optica, literala si verbala, iar din punct de vedere genetic poate fi – constitutionala, de evolutie si afectiva.

Dislogie = tulburari de vorbire si limbaj atat sub aspectul formei cat si al continutului, consecutive tulburarilor de gandire, de logica, fara un substrat neurologic evident. Se manifesta prin alterarea caracteristicilor esentiale ale comunicarii verbale ( caracterul adresativ, situativ, stereotip, saracie lexicala, absenta controlului real asupra emiterii de raspunsuri, dezorganizarea limbajului, dificultati de intelehere siale aparatului verbo-motor). Sub diferite aspece se intalneste in nevroze, dementa presenila, psihoze si psihopatii.

Disprozodia = este o afazie de intonatie. Aceasta tulburarea de vorbire consta in alterarea molodicitatii (la afazici), care au un bagaj de cuvinte relativ important pastrat. Din aceasta cauza, ei dau impresia ca vorbesc cu accent de limba straina. Tulburarea apare si in nevroze, logonevroze, epilepsie, demente, ca si in bizareria discursului schizofrenic.

Mini-dicţionar de logopedie (2)

Standard

Balbismul(balbaiala) = tulburare a vorbirii, frecventa la copii, mai rara la adulti, rezultata din defectuasa reglare a limbajului si se manifesta prin dezordine intermitenta a pronuntiei: a. prin repetari a inceputului cuvintelor, uneori convulsive sau b. prin blocaje a unor foneme, indiferent daca sunt vocale sau consoane. Au loc emisiuni precipitate, in rafale urmate de momente de dificultate in articularea unor cuvinte, ceea ce face ca aceste, dupa eforturi, sa fie adesea articulate incorect. Se distind 2 forme de balbism: a. clonic, manifestat prin repetitii ale silabelor initiale si b. tonic, se manifesta invers prin imposibilitatea articularii primei silabe, ceea ce presupune chiar si unele grimase sau crispari.

Bradifazie = greutate, taraganeala, incetineala in vorbire, cuvintele silabisite

Bradifemie = tulburare de ritm a vorbirii, viteza scazuta, frecventa in bolile psihice in care exista o inhibitie psiho-motorie, cu incetinirea procesului ideativ, ea fiind expresia verbala a bradipsihiei

Bradifrenie = incetinirea ritmului de desfasurare a proceselor psihice, mai ales in realizarea unei conduite

Bradilalia = vorbirea anormal de lenta, cu intervale mari intre cuvinte, avand ca forma extrema bradifazia