Arhive pe categorii: Dictionar virtual

Dicţionar de psihologie (A, B)

Standard

ABANDON = acţiune de părăsire a unei fiinţe, lipsă de preocupare pentru soarta acesteia

ABREACŢIE = reacţie afectivă amânată a organismului prin care acesta se eliberează brusc de o impresie neplăcută

ABULIE = deficienţă a voinţei, lipsă de voinţă

ACTIVARE = creştere a excitabilităţii sistemului nervos central sub influenţa unui stimul de origine periferică (senzaţie vizuală, auditivă….) sau corticală

ACTIVITATE = ansamblu de acte ale unei fiinţe vii

ACTIVITATE LUDICĂ = conduită de joc

ACT RATAT = fapt al vieţii cotidiene, în general lipsit de importanţă, care survine pe neaşteptate, accidental, în comportamentul normal al unei persoane

ADAPTARE = ajustare a unui organism la mediul său

AFAZIE = alterare patologică a limbajului

AFECT = aspect inanalizabil şi elementar al afectivităţii, diferit atât de emoţie, care este traducţia neuro-vegetativă a afectelor, cât şi de sentimentele mai elaborate

AFECTIVITATE = ansamblu al stărilor afective: sentimente, emoţii şi pasiuni ale unei persoane

AGNOZIE = incapacitate de a recunoaşte obiectele uzuale, în pofida păstrării intacte a organelor de simţ şi a unei inteligenţe normale

AGORAFOBIE = teamă nejustificată, însoţită de vertij, pe care unele persoane o trăiesc atunci când se găsesc în locuri publice, în largi spaţii descoperite

AGRAFIE = pierdere a capacităţii de a scrie, independentă de orice tulburare motorie, pierdere care survine la o persoană care mai înainte a scris normal

ALEXIE = pierdere a capacităţii de a înţelege limbajul scris

ALIENARE MENTALĂ = nebunie, tulburare a spiritului care face imposibilă viaţa socială

AMBIDEXTRIE = aptitudine de a se servi cu aceeaşi dexteritate atât de mâna dreaptă, cât şi de cea stângă

AMBIEGAL = tip psihologic la care tendinţele extratensive şi introversive se echilibrează

AMBIVALENŢĂ = stare a unui subiect care, într-o situaţie dată, trăieşte concomitent sentimente contradictorii

ANAMNEZĂ = ansamblu de informaţii culese de la bolnav şi de la anturajul acestuia, referitoare la istoria sa personală şi a maladiei de care suferă

ANGOASĂ = nelinişte dusă la extrem, frică iraţională

ANXIETATE = stare afectivă caracterizată printr-un sentiment de insecuritate, de tulburare, difuz

APATIE = indolenţă, lipsă de energie, aparentă insensibilitate la stimulările afective

APRAXIE = pierdere a capacităţii de a executa gesturi sau acte elementare, fără ca aceasta să se datoreze unei paralizii sau deficienţe motorii

APTITUDINE = dispoziţie naturală şi dobândită de a efectua anumite sarcini

ARHETIP = model primitiv extern

ASTAZIE = imposibilitate de a se menţine în poziţie verticală

AUTISM = excesivă închidere în sine, ducând la o desprindere de realitate şi la o intensificare a vieţii imaginative

AUTOMATISM = activitate care scapă controlului voluntar şi se realizează independent de acestea

BALBISM = bâlbâială

BEHAVIORISM = stiinţă a comportamentului

BORDERLINE = tulbutarare de personaliate, caz limită

BOVARISM = stare de insatisfacţie datorată decalajului existent între aspiraţiile unei persoane – care se iluzionează cu privire la ea însăşi, care se închipuie diferită, superioară celei care este în realitate – şi condiţiile sale de viaţă.

BRADIPSIHIE = încetinire a cursului gândirii

BRAINSTORMING = tehnică de grup bazată pe metoda asociaţiilor libere, vizând descoperirea de idei noi şi originale în legătură cu o problemă determinată

BULIMIE = tulburare a comportamentului alimentar, apetit excesiv, care îl face pe subiect să mănânce în mod exagerat

Anunțuri

Mini-dicţionar de logopedie (6)

Standard

Mutacism = manifestare deliberata, voluntara a unei persoane de a refuza comunicarea, datorita unei stari afective negative acute, de dispret, de opozitionism. Se intalneste la copii si tinerui normali, ca o manifestare de protest sau ca atitudine de supraestimare a valorii propriei persoane. Cauze care determina mutacismul: neincrederea, reticienta, protestul.

Mutism = suprimare brusca, temporara a comunicarii verbale, in mod voluntar sau nu, in absenta oricaror leziuni nervoase centrale sau periferice ale aparatului fonator. In aceste cazuri, subiectul a folosit anterior limbajul. Fenomenul se petrece in situatii de trac, la subiectii emotivi sau anxiosi. Se distinge de afazie sau mutenie, lipsind leziunea organica. Poate fi deliberat; poate fi consecinta unei inhibitii patologice.

Palilalie = tulburare a limbajului ce consta in repetarea spontana, involuntara a unor silabe sau cuvinte dintr-o fraza.

Rinolalia = se defineste ca functie instrumentala a organelor de vorbire, prin modificarea tubului fonoarticulator, fie datorita “unei obstructii nazale”, fie datorita “unei comunicatii intre rezonatorul oral si cel nazal”. Timbrul saustructura de supraton, denumita adesea “nazalitate”, este rezultanta unei rezonante care se degaja in pasajul de trecere naso-faringian, marcand pe o scara larga in hiper sau hipo, limitele. Aceasta intonatie aparte a vocii care se formeaza din cauza unei sonoritati anormale este denumita “fonfaire”, tulburare ce provine din cauza directiei inadecvate a curentului de aer pe cale orala, fie in urma unor defecte mecanice, ale activitatii nazale, cerului gurii moale si tare.

Rotacism = aspect al dislaliei consoanelor, cu specific a consoanei “r” – care poate fi intalnita sub urmatoarele forme – omiterea totala a sunetului din cuvant – pronuntarea uvulara sau velara a sunetului care da graseierea – pronuntarea monovibranta a sunetului realizata printr-o singura bataie, lovire a varfului limbii, spre deosebire de pronuntarea polivalenta, realizata prin mai multe batai decat cele necesare – pronuntarea labiala a sunetului prin vibrarea buzelor – pronuntarea interdentala a sunetului “r” – inlocuirea sunetului cu “l”, dislalie numita pararotacism. Pronuntarea corecta a sunetului este cea linguo – dentala apicala.

Tahifemie = forma patologica de hiperactivitate verbala ce consta in accelerarea exagerata a debitului verbal, ritmul ingreunand mult prehensibilitatea comunicarii. Cu toata ritmicitatea grabita nu se constata defecte de ordin sintactic si nici fonetic

Mini-dicţionar de logopedie (5)

Standard

Jargonofazie = tulburare de limbaj care consta intr-o exprimare neinteligibila, formata din sunete, silabe fara semnificatie, lipsita de mesaj. Sunt substituite unele cuvinte prin altele; in deformarea lor, discursul rezultat este incomprehensibil. Este frecvent intalnita in afazia motorie, in demente, in afazii de receptie cu leziuni localizate in lobul temporal stang.

Jargonografie = tulburare a expresiei grafice, de ordin caligrafic si psihografic, cu substituirea sau deformarea cuvintelor, care isi pierd semnificatia, mesajul fiind incomprehensibil. Este specifica afaziei motore si de receptie, cat si dementelor.

Lalaţiune = faza prelingvistica constand in emisii vocale fara semnificatie intentionala. Apare in jurul varstei de 3 luni, dupa faza de gangurit si conduce spre faza de verbiaj.

Laliofobie = teama patologica de a vorbi, justificata oarecum la persoanele care prezinta balbism, sigmatism, dizartrie, elemente afazoide, capata caracter net patologic la persoanele dizarmonice, grevate de timiditate, complexe de inferioritate, la care actul vorbirii are semnificatia unui act de mare curaj.

Lalopatie = orice forma de tulburare de vorbire si limbaj

Logofobie = teama de a pronunta gresit un cuvant. Apare frecvent in logonevroza si este determinata de esecurile repetate

Logolalie = deficienta de vorbire manifestata prin intarzierea sau nedezvoltarea limbajului, poate avea o determinanta neuropsihica sau un deficit in dezvoltarea intelectuala.

Logonevroza = balbaiala nevrotica, forma clinica a nevrozelor motorii, cuprinzand un complex de tulburari functionale determinate psihogen, caracterizate prin dereglarea coordonarii musculaturii fonoarticulatorii

Logopedie = disciplina psiho-pedagogica care se ocupa cu educarea, in special cu reeducarea – terapia corectiva – a limbajului. Studiaza natura si formele de manifestare a defectelor, tulburarilor de limbaj si vorbire, propunand metode si procedee de corectare adecvate logopatilor, cat si particularitatilor individuale si de varsta.

Logoplegie = tulburare a limbajului vorbit, caracterizata prin imposibilitatea exprimarii, pronuntarii (chiar la 5-6 ani) silabelor si cuvintelor, corelate cu scaderea capacitatii de intelegere a limbajului scris si vorbit, asociata cu tulburari primare sau secundare ale capacitatii intelectuale.

Logoree = tulburare a expresiei verbale, in sensul hiperactivitatii, constand intr-o crestere exagerata, necontrolata a ritmului si debitului verbal. Poate fi tematica (axata pe o tema principala), dezordonata sau disperata. Se produce asociat cu o excitatie psihomotorie, agitatie, excitabilitate patologica. Intr-o forma ameliorata se manifesta si la normali, aflati intr-o stare de surescitare provocata de evenimente stresante.

Mini-dicţionar de logopedie (4)

Standard

Embolofazie = este o tulburare de limbaj caracterizata prin aparitia unui fonem sau cuvant fara sens in cadrul vorbirii. Embolofazia survine in encefalopatie, schizofrenie si dementa.

Emerofonie = tulburare de vorbire caracterizata prin blocaj verbal aparuta in timpul noptii. Apare in nevroze, stari anxioase, schizofrenie.

Fonastenie = voce lipsita de energie, slabiciune, vorbire lipsita de modulatii, miscare a buzelor fara sunet.

Gamacism si paragamacism = tulburare de comunicare verbala constand in dificultatea de a pronunta consoanele g si, respectiv k, cat si inlocuirea lor cu alte consoane.

Ideoglosie = vorbire neinteligibila datorita frecventelor omisiuni, intervertiri si substituiri de sunete sau repetitii de cuvinte, devenind de neinteles de catre interlocutor. Este specifica oligofreniei, dar si in dislaliile pe fond normal, in cele polimorfe si la copiii anxiosi.

Idiolalie = limbaj neinteligibil, inventat, care caracterizeaza formele grave ale tulburarilor de limbaj (afazie, alalie, dislalie, jargonofazie)

Mini-dicţionar de logopedie (3)

Standard

Disfemie = modificarea timbrului vocal; survine in tulburarea de pronuntie a cuvintelor in logonevroza

Disfonemie = este o forma simptomatologica a dislaliei , caracterizata prin distorsiunea fonetica, adica, prin denaturarea articularii fonemului, care reprezinta partea acustica a fonemului, adica ceea ce auzim cand se rosteste o vocala sau o consoana; altfel spus disfonemia reflecta redarea invelisului sonor al fonemului, necomforma cu tiparul fonetic al acestuia, stabilit in baza de articulare a limbii. Aceasta dislalie, prin distorsiune fonetica se datoreaza nerespectarii punctului de articulare.

Disfonie = modificarea timbrului vocal. Poate fi de natura organica in afectiunile hipofizei, care aduce modificari somatice, metabolice si psihice, cu repercursiuni semnificative asupra vocii, vorbirii si cantului. Emisia vicala este slabita, vocea ingrosata, rugoasa, cu modulare si grade diferite de disartrii; uneori vocea este mai putin inteligibila, pronuntia dificila, in special determinata de macroglosie. Vocea oboseste usor, este monotona si frecvent se vadeste lentoare, datorita, pe de o parte, tulburarilor mecanice si pe de alta parte modificarilor psihice. Disfonia functionala a copilului se deosebeste de cea organica, fiind produsa de o utilizare incorecta a vocii fara defectiuni laringostropostopice. Poate fi determinata de un torace stramt care micsoreaza volumul respirator; copilul cata sa o suplimenteze printr-o tensiune a musculatorii laringiene si perilaringiene, fapt care duce la o voce ragusita; poate fi o glota ovalara care evidentiaza disfonia hipochinetica in evolutie; poate fi prezenta vegetatiilor adenoide care dau rinolalia inchisa, care altereaza vocea. Disfonia poate persista toata viata daca nu este corectata printr-o reeducare potrivita.

Disgrafia = este o perturbare a limbajului scris, a folosirii alfabetului limbii si al cuvintelor codificate sub forma grafemelor. Atat scrierea, adica elaborarea si producerea grafemelor, cat si receptionarea si intelegerea sintezei grafemelor, nu respecta cerintele auzului fonematic si ale limbajului oral, nici ale motricitatii si orientarii spatiale. La copilul cu dezvoltarea normala, disgrafia se datoreaza unor insuficiente motorii sau contractii musculare exagerate si adesea unor tulburari emotionale. In sindromul disgrafic, pe langa componenta motrica si psihica este incriminata si componenta neurologica, mintala, intelectuala. La copilul normal psihic se constata ca in formarea si dezvoltarea abilitatilor de scris – citit nu este suficienta numai perceperea corecta a limbajului si grafemelor, dupa cum nici reprezentarea si ordonarea lor in spatiul paginii nu contribuie la realizarea actualului lexic pe deplin.

Disgramatism = inccapacitatea de a formula gramatical actul vorbirii (in special, dupa 5 ani), prin nerespectarea cerintelor morfologice si sintactice ale limbii orale si scrise. Sunt in atentia logopezilor modul de folosire al declinarilor, conjugarilor, acordurilor gramaticale si regulilor ortografice.

Dislalia = este cea mai frecventa tulburare intalnita, provocata de afectiuni organice sau functionale a elementelor periferice ale vorbirii; consta in imposibilitatea emisiei corecte a unui sunet sau a unui grup de sunete. Ea cuprinde deformarea sunetelor, substituirea, omiterea, inversarea lor spontana sau reprodusa, ceea ce schimba structura cuvantului si aspectul semantic, intelesul. Intalnita pana la 5 ani nu este forma patologica, intrucat depinde de ritmul propriu al dezvoltarii, deci are o natura fiziologica. Dupa 6-7 ani are aspect patologic atat din punct de vedere etiologic, cat si psihofiziologic. In functie de aspectele cantitative si calitative, de fonemele implicate morfostructural, de gradul de extindere, putem vorbi despre dislalie simpla si totala, generala. Varietatea lor depinde si de specificul etiologiei, de specificul limbii, cat si de existenta altor handicapuri si particularitati psiho-individuale ale persoanei. Dupa modul de deficienta a aparatului verbo-motor se disting: dislalia organica – anomalii ale organelor periferice ale aparatului vorbirii: dintii, limba, bolta, buze, maxilare) si dislalia functionala, cauzata de functionarea defectuasa a verbo-aparatului articulator: atrofia muschilor buzelor, limbii, obrajilor, valului palatin, maxilare deformate si muscatura deformata, inervatie neterminata, respiratie superficiala etc, cat si o insuficienta dezvoltare a auzului fonematic si a atentiei auditive. Pot fi frecvente si dislalii de cuvinte prin alterarea unor silabe: cu diftongi, triftongi sau grupe de consoane.

Dislalia audiogena (otopatica) = de natura organica, cauzata de un deficit auditiv, prin leziuni la diferite nivele ale analizatorului acustic; ca urmare nu permit receptia normala a vorbirii, nici un autocontrol al propriei articulari. Leziunile ariilor corticale si subcorticale (talamus), cailor talamocorticale, dau o hipoacuzie de perceptie.

Dislalia centrala (de evolutie) = consta in incapacitatea de a pronunta concret anumite sunete sau grupe de sunete si se manifesta prin alterarea, inlocuirea sau omiterea unor forme in structura silabelor sau a cuvintelor. Termenul “de evolutie” indica caracterul ei regresiv, spontan sau dupa un tratament logopedic. Are un caracter dismaturativ care se verifica prin faptul ca scade invers proportional cu varsta si in mod deosebit in terapia logopedia si psiho-pedagogica. Aceasta duislalie este favorizata de doua tipuri de conditii: intrinseci ( manifestate printr-o labilitate neuropsihica, consecutiva unui factor ereditar sau dobandit) si extrinseci (intalnite in cadrul unor tulburari din limbaj, din mediul ambiant sau a bilingvismului, inainte de constituirea limbajului in limba materna).

Dislexia = tulburare a achizitiei normale a lecturii si a limbajului scris. Constatarile cercetatorului acestui sindrom lexico-grafic citeaza convergenta elementelor neurologice cu “elemente afectiv – sociale”. Actiune corelata auditiv – vizual – motora este transmisa in zonele corespunzatoare ale scoartei cerebrale pentru perceperea imaginii literei in timp ce miscarile globului ocular in directia randurilor din text formeaza o transmisie in lant datorita analizatorului motor. Analiza si sinteza actului lexic este si o urmare a auzului fonematic. Actul texic are loc prin cele trei mecanisme de receptie nervoasa, avand localizarea parieto-occipitala temporala, iar prin lexarea acestei zone se produce dezintergrarea cititului manifestata diferit. Dislexicul are dificultati prin inversiune de litere, silabe, cuvinte, cifre, unele stabile altele labile. De obicei sunt insotite de disgrafii si disortografii. Dislexia poate fi: fonematica, optica, literala si verbala, iar din punct de vedere genetic poate fi – constitutionala, de evolutie si afectiva.

Dislogie = tulburari de vorbire si limbaj atat sub aspectul formei cat si al continutului, consecutive tulburarilor de gandire, de logica, fara un substrat neurologic evident. Se manifesta prin alterarea caracteristicilor esentiale ale comunicarii verbale ( caracterul adresativ, situativ, stereotip, saracie lexicala, absenta controlului real asupra emiterii de raspunsuri, dezorganizarea limbajului, dificultati de intelehere siale aparatului verbo-motor). Sub diferite aspece se intalneste in nevroze, dementa presenila, psihoze si psihopatii.

Disprozodia = este o afazie de intonatie. Aceasta tulburarea de vorbire consta in alterarea molodicitatii (la afazici), care au un bagaj de cuvinte relativ important pastrat. Din aceasta cauza, ei dau impresia ca vorbesc cu accent de limba straina. Tulburarea apare si in nevroze, logonevroze, epilepsie, demente, ca si in bizareria discursului schizofrenic.

Mini-dicţionar de logopedie (2)

Standard

Balbismul(balbaiala) = tulburare a vorbirii, frecventa la copii, mai rara la adulti, rezultata din defectuasa reglare a limbajului si se manifesta prin dezordine intermitenta a pronuntiei: a. prin repetari a inceputului cuvintelor, uneori convulsive sau b. prin blocaje a unor foneme, indiferent daca sunt vocale sau consoane. Au loc emisiuni precipitate, in rafale urmate de momente de dificultate in articularea unor cuvinte, ceea ce face ca aceste, dupa eforturi, sa fie adesea articulate incorect. Se distind 2 forme de balbism: a. clonic, manifestat prin repetitii ale silabelor initiale si b. tonic, se manifesta invers prin imposibilitatea articularii primei silabe, ceea ce presupune chiar si unele grimase sau crispari.

Bradifazie = greutate, taraganeala, incetineala in vorbire, cuvintele silabisite

Bradifemie = tulburare de ritm a vorbirii, viteza scazuta, frecventa in bolile psihice in care exista o inhibitie psiho-motorie, cu incetinirea procesului ideativ, ea fiind expresia verbala a bradipsihiei

Bradifrenie = incetinirea ritmului de desfasurare a proceselor psihice, mai ales in realizarea unei conduite

Bradilalia = vorbirea anormal de lenta, cu intervale mari intre cuvinte, avand ca forma extrema bradifazia

Mini-dicţionar de logopedie (1)

Standard

Afonemie = pronuntarea eliptica, fie prin absenta unui sunet sau a mai multor sunete , ceea ce determina o vorbire incorecta, stirbita de inteles semantic si de expresivitate

Agramatism = tulburare de vorbire si scris in care nu mai sunt respectate regulile gramaticale si in consecinta, exprimarea devine incorecta. Este frecventa in oligofrenie, encefalopatii cronice post – traumatice; agramatismul este cauzat de leziuni ale scoartei cerebrale

Alalia = lipsa sau slaba dezvoltare a vorbirii; sindromul de nedezvoltare a vorbirii sau afazie congenitala; audimutitate. Persoanele dispun de auz normal si de dezvoltare intelectuala comuna, deci nu pot fi incadrate in sindromul debilitatii mintale. Alalia se datoreaza unor disfunctii ale zonelor corticale ale vorbirii si este de trei feluri: motorie, senzoriala si mixta. In terapia logopedica este posibila educarea vorbirii mai ales cand auzul nu prezinta o scadere.

Afazia = tulburare in mecanismul psihic al vorbirii si consta in imposibilitatea de a exprima sau de a intelege cuvintele spuse sau scrise. Afazia este un sindrm neuropsihic ce consta in tulburarea sau pierderea functiilor psihice, orale sau grafice. Este insotita de tulburari intelectuale corespunzator unor leziuni cerebrale localizate.