Arhive pe categorii: La psiholog

Poveşti terapeutice (3)

Standard

Un profesor a dat fiecarui student, ca tema pentru lectia de saptamana viitoare, sa ia o cutie de carton si pentru fiecare persoana care ii supara, pe care nu pot sa o sufere si sa o ierte, sa puna in cutie cate o piersica, pe care sa fie lipita o eticheta cu numele persoanei respective. Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea, sa si-o puna la capul patului.

Studentii au fost amuzati de lectie la inceput, si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca din copilarie. Apoi incetul cu incetul, pe masura ce zilele treceau, studentii adaugau nume ale oamenilor pe care ii intalneau, si care, considerau ei, au un comportament de neiertat. Fiecare a inceput sa observe ca. din zi in zi, cutia devenea din ce in ce mai grea. Piersicile asezate in ea, la inceput de saptamana, incepusera sa se descompuna intr-o masa lipicioasa, cu miros dezgustator, si stricaciunea se intindea foarte repede si la celelalte. O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o poarte permanent, sa aiba grija de ea, sa nu o uite prin magazine, in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa , la baie, mai ales ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema experimentului erau inscrise chiar pe punga. In plus, cartonul cutiei se stricase si ea ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate mai puteau face fata sarcinii lor.

Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia, pe care a incercat sa le-o explice profesorul (cand s-au revazut dupa o saptamana) si anume: acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana intreaga nu a fost decat expresia greutatii spirituale pe care o purtam cu noi, atunci cand strangem inauntrul nostru ura, invidie, raceala fata de alte persoane etc. De multe ori credem ca a ierta pe cineva este o favoare pe care o facem celeilalte persoane. In realitate insa, aceasta este cea mai mare favoare pe care ne-o facem noua insine.

In cutia ta cate piersici sunt … si ce ai de gand sa faci cu ele?

Stresul şi implicaţiile acestuia asupra relaţiei de cuplu

Standard

 

Autor articol: Geanina Vlad

Multa vreme,  stresul si factorii de stres au fost definiti la un nivel individual – fenomen ce afecteaza indivizii si starea lor de bine (Lazarus, 1999; Lazarus & Folkman, 1984). Astfel, multi teoreticieni au pus in evidenta stresul ca fiind un fenomen individual, desi se presupunea ca stresul personal are anumite consecinte sociale ce trebuie luate in calcul (Pearlin & Schooler, 1978). Un accent mai mare a fost pus ulterior pe aspectele mediului social in cadrul modelului conservarii resurselor (Hobfoll, Dunahoo, Ben-Porath, & Monnier, 1994). Conform acestei teorii, perceptiile subiective ale stresului au loc intr-un context social si efectele procesului de coping individual sunt analizate din prisma consecintelor sale sociale.

Recent, comunitatea stiintifica a acordat o atentie sporita cercetarilor stresului la nivelul cuplurilor. Privit dintr-o perspectiva sociala si sistemica, stresul dintre partenerii ce formeaza un cuplu este vazut ca avand un caracter interactiv. Atat indivizii luati separat, cat si cuplurile, se pot lovi de factori de stres biologici, sociali, culturali sau personali.

In momentul de fata, stresul prezent in relatiile de cuplu este definit (Bodenmann, 1995, 1997, 2005; Lyons, Mickelson, Sullivan, & Coye, 1998) ca un fenomen pur diadic, urmand traditia initiata de Reiss in 1981. In aceasta perspectiva, stresul diadic reprezinta o forma distincta de stres social, care implica preocupari comune, intimitate emotionala intre parteneri si mentinerea unei relatii stranse intre acestia. Astfel, conform lui Bodenmann (2005), stresul diadic este reprezentat de evenimente care ii afecteaza pe ambii parteneri (fie direct, cand cei doi se confrunta cu acelasi eveniment stresant sau cand sursa stresului este in interiorul cuplului, fie indirect, cand stresul unuia dintre parteneri se revarsa asupra relatiei, afectand ambii parteneri). In ambele cazuri, stresul diadic produce evaluari comune ale partenerilor (pe langa evaluarile individuale, primare si secundare, pe care cei doi le fac asupra situatiei stresante). De asemenea, apar si eforturi comune de coping ale cuplurilor, sau folosirea prin cooperare a resurselor comune (coping diadic). Asadar, stresul diadic poate fi clasificat pe trei dimensiuni:
–          Modul in care fiecare partener este afectat de stresor (direct sau indirect);
–          Sursa (originea) stresului (din interiorul sau din afara cuplului);
–          Secventa temporala (in ce moment din procesul de coping se implica fiecare partener)

Deoarece nu toti factorii de stres au acelasi impact asupra cuplurilor, a fost stabilita o clasificare a acestora pe criteriile locus, durata si intensitate.

1.Stres extern sau intern
Bodenmann (1995, 2005) si Story si Bradbury (2004) au definit factorii de stres externi ca fiind cei care isi au originea in afara relatiei de cuplu, ce apar din interactiunea indivizilor cu mediul lor social. Exemple de factori de stres externi (Revenson, Kayser, & Bodenmann, 2005; Karney, Story, & Bradbury, 2005; Bodenmann et al., 2007): experiente de la locul de munca, constrangeri socio – economice, conflicte cu vecinii, probleme cu autoritatile, stres legat de familia extinsa (frati, socri, alte rude). Bodenmann, Ledermann, Blattner-Bolliger, & Galluzzo (2006) includ tot aici si stresul legat de copii, el nefiind un fenomen intrinsec in cuplul propriu-zis.
Factorii de stres interni sunt cei care se nasc in interiorul diadei (cuplului). Astfel de factori sunt tensiunile si conflictele ce apar intre parteneri, datorita unor nevoi, dorinte, atitudini sau scopuri divergente, sau din cauza unor obiceiuri deranjante ale unuia dintre parteneri. Poate sa fie vorba si de lipsa de compatibilitate, dar si de tristete sau ingrijorare generata de starea partenerului (Bodenmann et al., 2006). Interactiunea dintre numeroase variabile din afara cuplului si reactia oricaruia dintre parteneri la ele cauzeaza adesea stres in relatie (intern), crescand probabilitatea aparitiei unor conflicte si a unor rezultate negative la nivel de cuplu (stresul individual se revarsa indirect asupra cuplului, provocand certuri).  Diferentierea intre factori externi si interni este foarte importanta, ea putand influenta rezultatele cercetarilor privind impactul stresului asupra relatiilor de cuplu. Ambele tipuri de factori trebuie studiate atat la nivel de individ, cat si in interactiune, pentru a descoperi covarianta acestora cu gradul de functionare a unei relatii. O serie de studii recente (Repetti, 1989; Story & Repetti, 2006; Bodenmann, Ledermann, & Bradbury, 2007) s-au axat pe modul in care stresul extern afecteaza relatiile de cuplu, dar si modul in care acesta interactioneaza cu stresul intern dintr-un cuplu.  

2.Stres acut sau cronic
Criteriul principal de diferentiere intre stresul acut si cel cronic este durata de timp in care cuplul este expus factorilor de stres.  Cei acuti sunt temporari si uneori efectele sunt singulare (Cohan & Bradbury, 1997). Cei cronici sunt reprezentati de aspecte stabile ale mediului, avand efecte pe termen lung (Karney, Story, & Bradbury, 2005).

3.Stres minor sau major
Factorii de stres majori sunt definiti ca evenimente majore de viata: boli grave, handicapuri, somaj, deces, accidente (Dohrenwend & Dohrenwend, 1974). Ducand adesea la suferinta fizica, acesti stresori provoaca un impact negativ sporit asupra relatiilor de cuplu (Caspi, Bolger, & Eckenrode, 1987).
Factorii de stres minor (tracasarile cotidiene) acopera (cf. Caspi et al., 1987) diferite dimensiuni ale vietii de familie (de exemplu aspecte legate de copii), conflictele de la locul de munca sau aspecte ce tin de mediul fizic (vecinii). Aici intra si solicitarile iritante, enervante ce apar in interactiunea zilnica cu mediul (de ex. intarzierea la o intalnire, faptul ca uiti de o programare).
Trebuie sa mentionam ca, multa vreme, cercetarile din domeniu s-au axat pe impactul factorilor de stres majori asupra relatiilor de cuplu si familiilor (Burr, 1973; Burr & Klein, 1994; McCubbin & Patterson, 1983). Astazi, studiile arata ca analiza tracasarilor cotidiene poate juca un rol mai important in intelegerea modului in care functioneaza cuplurile.

Tinand cont de cele trei dimensiuni (criterii) de clasificare si analiza a factorilor de stres, se impune sa mentionam cum s-au raportat la ele principalele modele teoretice privind impactul stresului asupra relatiilor de cuplu si familiei.

Modelele de stres familial propuse de Hill (1958) si rafinate de  McCubbin & Patterson (1983) au pornit de la teoria ABC-X, unde A (evenimentul stresor si dificultatile asociate lui),  interactioneaza cu B (resursele de coping ale familiei), care la randul sau interactioneaza cu C (modul in care familia evalueaza si defineste evenimentul), ceea ce produce in final X (criza).  Aceste modele s-au ocupat doar de evenimentele majore de viata. Pe de alta parte, prin includerea unui numar mare de procese si variabile, ele sunt extrem de complexe, avand o valoare practica scazuta (greu de testat empiric).

Karney and Bradbury (1995) au propus un model de stres in relatiile de cuplu numit vulnerability–stress–adaptation model. Ei considerau ca exista o combinatie de trei factori care duc la stres marital sau divort: puncte slabe de durata (trasaturi de personalitate problematice – neuroticism- sau o familie de origine cu probleme), evenimente stresante (majore, circumstantiale sau simple tranzitii normative) si procese deficitare de adaptare (incapacitate de a empatiza si de a oferi sprijin partenerului, modalitati de rezolvare de probleme de tip defensiv, ostil sau lipsit de implicare).

Un model care permite o intelegere mai rafinata a rolului jucat de stres in cupluri a fost propus de Bodenmann (1995, 2000) si Bodenmann et al. (2007) – the stress–divorce-model. Analizand impactul factorilor de stres minori (acuti sau cronici) asupra functionarii cuplului (timpul petrecut impreuna, comunicarea, starea de bine a partenerilor), este evidentiat modul in care acesti mediatori covariaza cu gradul de satisfactie maritala si cu probabilitatea unui divort.

Se considera ca stresul extern afecteaza calitatea unei relatii prin:
– scaderea timpului petrecut impreuna si a experientelor impartasite, slabirea sentimentului de intimitate, scaderea dezvaluirii sinelui si capacitate de coping diadic redusa;
– scaderea calitatii comunicarii (interactiunile pozitive mai rare, retragere sau interactiuni negative mai dese);
– cresterea riscului de incidenta a problemelor fizice si psihologice (probleme legate de somn, disfunctii sexuale, tulburari de dispozitie);
– cresterea probabilitatii manifestarii intre parteneri a trasaturilor problematice de personalitate (rigiditate, anxietate, ostilitate).
Astfel, factorii externi de stres duc la alienare reciproca, la o cunoastere reciproca redusa si, in timp, la o calitate redusa a relatiei. Deoarece impactul lor este constant, insa minor, acesta de multe ori nu este perceput, nefiind clar constientizat de catre parteneri. Asadar, tracasarile cotidiene (stres cronic prost gestionat) duc la deteriorarea unei relatii de cuplu. Cand partenerii nu isi mai impartasesc unul altuia nevoile personale, scopurile si interesele, devin treptat straini, se angajeaza in conflicte diadice mai puternice, care duc la o probabilitate crescuta de divort  (Bodenmann, 2005).

Sintetizand, putem compara modul in care aceste trei modele teoretice se raporteaza la clasificarea factorilor de stres. Modelul ABC-X se concentreaza pe factorii de stres majori, modelul lui Bodenmann evidentiaza stresul de zi cu zi, iar modelul lui Karney include ambele categorii. Din perspectiva originii interne sau externe, toate trei modelele se ocupa in principal de analiza stresorilor externi. Totusi, Bodenmann este mai interesat de impactul stresului extern asupra celui intern. Raportat la durata expunerii indivizilor sau cuplului la factorii de stres, modelele nu au o abordare sistematica (exceptie face doar modelul lui Bodenmann din 2004, care se axeaza pe analiza stresului cronic). Postulatul comun al celor trei modele este ca impactul stresului asupra relatiei de cuplu depinde atat de punctele slabe, vulnerabile ale cuplului, cat si de resursele acestuia de coping. Totusi nu este clar conceptualizata si facuta distinctia dintre punctele slabe ale partenerilor luati separat si cele ale cuplului diada (evenimente traumatizante comune, istoricul negativ al relatiei). De asemenea, in timp ce Karney analizeaza procesul de coping prin prisma adaptarii, celelate doua modele vad copingul ca pe o suma de variabile cu rol de moderare, ce actioneaza ca un tampon intre stresori si relatia de cuplu. Variabila cheie in intelegerea actiunii stresului asupra relatiei, copingul individual trebuie analizat impreuna cu cel diadic, pentru a putea estima gradul de functionare a relatiei, stabilitatea si cursul de dezvoltare a acesteia.

Fiecare model teoretic se concentreaza pe anumite dimensiuni si consecinte ale stresului, dar nu exista un model unitar care sa explice toate modalitatile relevante in care stresul afecteaza o relatie de cuplu. Desi multi cercetatori si teoreticieni (Bodenmann, 2005; Story & Bradbury, 2004; Williams, 1995) sunt de acord ca stresul in cupluri este intotdeauna un fenomen diadic, ce afecteaza ambii parteneri intr-un fel sau altul, dezbaterea continua (exista si perspectiva conform careia stresul din cuplu ramane un fenomen pur individual, legat de evaluarile subiective facute de fiecare partener – conform teoriei tranzactionale a lui Lazarus (1999) sau pozitiei teoretice a lui Pearlin and Schooler (1978). Oricum, majoritatea cercetatorilor au adoptat o viziune sistemica asupra stresului, pornind de la asumptia ca stresul unui partener intotdeauna il afecteaza si pe celalalt, cat si cuplul ca unitate.

Aceasta abordare noua are implicatii metodologice importante, afectand modul in care se realizeaza masuratorile stresului din cuplu, dar si prelucrarea statistica a datelor. De asemenea, asigura o intelegere mai buna a modului in care cuplurile percep si gestioneaza stresul, aceste cunostinte fiind folositoare in practica, mai ales pentru preventie si terapia de cuplu (se poate merge mai departe de interventiile si metodele orientate catre individ, integrand in terapie si rolul de partener). Intelegand modul in care partenerii se pot asista reciproc in procesul de coping, terapeutii pot ajuta cuplul sa foloseasca resursele diadice de coping la stres, pe langa cele individuale. Genul acesta de programe de interventie sunt utile:

– in cazurile cuplurilor afectate de stres legat de munca (fie al unui partener, fie cazul in care ambii lucreaza si au un program extrem de incarcat),

– in cuplurile unde unul dintre parteneri are o boala cronica (de exemplu cancer) sau sufera de depresie.

Practic, o intelegere mai detaliata si exacta a mecanismelor prin care stresul afecteaza relatiile de cuplu si familiale poate juca un rol esential in promovarea sanatatii fizice (Burman & Margolin, 1992; Schmaling & Goldman Sher, 2000), a unei stari de bine emotionale si a rezistentei la depresie (Tesser & Beach, 1998), cat si in cresterea nivelului de performanta la locul de munca (Renick, Blumberg, & Markman, 1992). In plus, calitatea unei relatii este un predictor foarte bun pentru calitatea generala a vietii indivizilor.

Poveşti terapeutice (2)

Standard

Se povesteste ca odata, demult, traia retras in muntii din China un maestru. Era vesel tot timpul, le zambea tuturor celor care ii ieseau in cale. Unul dintre elevii lui, curios fiind sa afle cum de maestrul este tot timpul fericit, l-a intrebat intr-o zi:
– Maestre, de unde acest zambet continuu pe chipul tau?
– De la clopoteii de vant, raspunse maestrul.
– Cum asa?
– De fiecare data cand suna clopoteii de argint de la poarta mea, ma cuprinde o bucurie fara margini! Inseamna ca vine cineva… Si sosirea cuiva, fie si doar a vantului, ma umple de fiecare data de fericire…

Gandind ca ar avea in ei ceva magic, intr-o noapte elevul hotari sa fure clopoteii. Ii duse in casa lui, ii aseza la poarta si astepta ca miracolul sa se produca. Dar nu simti nimic cand acestia sunara…

Ba mai mult, dupa o saptamana sunetul clopoteilor incepu sa il enerveze din cale afara! Cand totul deveni insuportabil, cuprins de remuscari, se duse inapoi la maestrul sau sa-i inapoieze clopoteii.

Isi ceru de nenumarate ori iertare, si cand fu sigur ca maestrul l-a iertat, ii puse intrebarea care il framanta:
– De ce la mine nu se intampla nimic atunci cand suna clopoteii? De ce nu apare bucuria pe care o vad la tine?
– Dragul meu, ii raspunse maestrul, unde ai asezat tu clopteii?
– La poarta casei mele, maestre!
– Ei, vezi? Trebuia sa-i asezi la poarta sufletului tau…

Poveşti terapeutice (1)

Standard

”Un tanar nor se nascuse in toiul unei mari furtuni peste Mediterana. Nici n-a avut timp sa creasca insa acolo, ca un vant puternic a impins toti norii inspre Africa. De indata ce norii au atins continentul, vremea s-a schimbat. Un soare stralucitor scanteia pe cer si, intinse sub nori, se rasfatau dunele aurii ale Saharei. Cum in desert nu ploua aproape niciodata, vantul a continuat sa impinga norii catre padurile din sud. Intre timp, asa cum se intampla si cu tinerii oameni, tanarul nor a hotarat sa-si paraseasca parintii si vechii prieteni ca sa descopere lumea.
“Ce faci?” a strigat vantul. “Desertul e la fel peste tot. Intoarce-te langa ceilalti nori si o sa megem toti in Africa Centrala, unde sunt uimitori munti si arbori!”
Dar tanarul nor, un rebel innnascut, a refuzat sa-l asculte si, incet, a lunecat pana a gasit o briza blanda si generoasa care i-a permis sa ajunga peste dunele aurii de nisip. Dupa multa fataiala incolo si incoace a observat ca una din dunele de nisip ii zambea. El a vazut ca duna era si ea tanara, nou formata de vantul care tocmai trecuse pe acolo. Si el s-a indragostit atunci si acolo de parul ei cel auriu.
“Buna dimineata”, zise el. “Cum e viata acolo jos?”
“Am tovarasia celorlaltor dune, a soarelui si a vantului si a caravanelor care trec uneori pe aici. Uneori e chiar fierbinte, dar e totusi suportabil. Cum e viata acolo sus?”
“Avem si aici soare si vant dar lucrul bun e ca eu pot calatori pe cer si pot vedea multe lucruri.”
“Pentru mine”, zise duna, “viata e scurta. Cand vantul se va intoarce dinspre paduri, voi disparea.”
“Si asta te intristeaza?”
“Ma face sa simt ca nu am un rost in viata.”
“Si eu simt la fel. De indata ce alt vant va veni voi merge spre sud si ma voi transforma in ploaie; dar asta e destinul meu.”
Duna a ezitat un moment, apoi a spus:
“Stii tu oare ca noi in desert numim ploaia paradis?”
“Nu aveam idee ca as putea fi vreodata asa de important”, zise mandru norul.
“Am auzit alte dune batrane povestind despre ploaie. Ele spun ca dupa ploaie suntem acoperite cu iarba si flori. Dar eu nu voi trai niciodata asta pentru ca in desert ploua atat de rar.”
A fost de data asta randul norului sa ezite. Apoi a zambit larg si a zis:
“Daca vrei, as putea sa fiu acum ploaie peste tine. Stiu ca abia am ajuns aici, dar te iubesc si as vrea sa stau aici pentru totdeauna.”
“Cand te-am zarit prima data pe cer, m-am indragostit si eu de tine’, zise duna. “Dar daca iti vei transforma in ploaie frumosul tau par alb, vei muri.”
“Dragostea nu moare niciodata, zise norul. “Este transformata, si pe de alta parte, vreau sa-ti arat ce este paradisul.”
Si el incepu sa mangaie duna cu mici picuri de ploaie, astfel incat sa stea impreuna cat mai mult, pana cand aparu un curcubeu. In ziua urmatoare micuta duna era acoperita de flori. Alti nori care treceau spre Africa au crezut ca trebuie sa fie o parte din padurea pe care o cautau si au mai scuturat niste ploaie.

Douazeci de ani mai tarziu, duna fusese transformata intr-o oaza care improspata trecatorii cu umbra copacilor sai. Si astea toate, pentru ca intr-o zi un nor s-a indragostit si nu s-a temut sa-si daruiasca viata acestei iubiri.” Paulo Coelho

Problemele în cuplu

Standard

• Se poate intampla, din diferite motive, ca doi parteneri sa nu mai reuseasca sa isi faca timp unul pentru celalalt. Acest lucru nu trebuie interpretat automat ca o disparitie a sentimentelor. Se poate spune ca acest lucru poate aparea, intr-o ultima instanta, ca efect secundar al sentimentului de instrainare, ca urmare a pierderii intimitatii in cadrul relatiilor de cuplu. Insa este rezultatul unui indelungat proces, nu raspunsul imediat al anumitor frustrari, asteptari neimpartasite si nesatisfacute etc. care pot declansa un comportament evitant.

• Job-ul poate ajunge mai important decat partenerul de viata atunci cand persoana in cauza nu se mai regaseste in relatia de cuplu, cand satisfactiile personale intra intr-un con de umbra si are nevoie de mai mult. Unii dintre noi simtim nevoia de a fi admirati, apreciati, valorizati! Se poate intampla ca acestia sa resimta o acuta nevoie de recunoastere sociala, profesionala ca rezultat al unei imagini de sine nesatisfacatoare si o stima de sine scazuta. In astfel de cazuri se poate intampla ca atentia si recunoastere ce vine din partea celuilalt (partenerului de cuplu) sa nu fie suficienta, sa resimta nevoia de mai mult: „Tu spui asa pentru ca ma iubesti!”. O astfel de persoana va avea nevoie de realizari si de recunoasterea colegilor, sefilor sai. Se poate intampla ca acest lucru (job-ul devine mai important decat partenerul de viata) sa fie doar o impresie, o supozitie nefondata, nascuta din resimtirea unei lipse de atentie din partea celuilalt. Astfel in timp ce unul dintre parteneri are viata atat intima cat si una socio-profesionala, celalalt (pentru care viata socio-profesionala nu ii aduce satisfactii sau nu exista) se poate simti dezavantajat, lasat deoparte, neglijat. El ajunge sa-i reproseze celuilalt acest lucru nascand conflicte, neintelegeri etc.

• Ideal si de dorit este sa va canalizati fortele astfel incat monotonia sa nu se instaleze comod intre voi. Cu cat interveniti din timp, cu atat va cresteti sansela si va usurati „eforturile” de a va mentine relatia vie.
Comunicarea intr-un cuplu nu dispare cu adevarat, isi schimba doar registrul, iar cei doi ajung la concluzia ca vorbesc limbi straine, ca nu mai reusesc sa fie intelesi sau sa inteleaga ce se intampla sau ceea ce vrea celalalt sa comunice.
Una dintre conditiile unei bune comunicari este ascultarea. Prin urmare, inainte de a ne intreba daca stim sa comunicam, este indicat sa ne intrebam daca stim cu adevarat sa il ascultam pe cel din fata noastra. Cati dintre voi chiar il ascultati cu atentie si activ pe celalalt?!

Consiliere psihologică vs. Psihoterapie (2)

Standard

În sens larg, psihoterapia este definită ca intervenţie psihologică în patologie şi optimizarea subiecţilor umani sănătoşi. În sens restrâns, psihoterapia reprezintă psihologie aplicată, altfel spus, psihoterapia înseamnă intervenţie psihologică în practica clinică. Dacă psihoterapia este intervenţie psihologică orientată mai ales spre patologie, consilierea este intervenţie psihologică orientată predominant spre optimizarea subiecţilor umani sănătoşi (ex. crearea unui sistem coerent de scopuri în viaţă, dezvoltarea autonomiei clienţilor etc.). Aşadar termenii de consiliere şi psihoterapie sunt termeni cu semnificaţie apropiată. Dacă psihoterapia este definită în sens larg, atunci termenul de consiliere este o subcategorie specifică psihoterapiei. Dacă psihoterapia este definită în sens restrâns, atunci consilierea şi psihoterapia au domenii diferite de aplicaţie: patologia pentru psihoterapie şi optimizarea personală pentru consiliere.

Factorii oricărui demers psihoterapeutic sau de consiliere constau in:

1. diagnostic psihologic şi evaluare clinică (evaluarea stării actuale în consiliere);
2. relaţia terapeutică (de consiliere) -este caracterizată ca o alianţă de lucru descrisă ca o atitudine caldă, colaborativă şi de încredere a pacientului faţă de terapeut, determinată de speranţa pacientului că simptomatologia va fi eliminată şi de acceptarea necondiţionată a pacientului de către terapeut. Ea poate reduce anxietatea pacientului, ceea ce reduce la rândul său simptomatologia, furnizând clientului o nouă experienţă emoţională şi oportunitatea de a discrimina între trecut şi prezent (Bergin & Garfield, 1994). Mai mult, în cazul terapiei dinamice, relaţia terapeutică generează şi nevroza de transfer; aceasta este stimulată prin comportamentul terapeutului (într-o manieră profesională) şi este foarte importantă pentru următoarea etapă a tratamentului dinamic. În alte forme de terapie (ex. terapia cognitiv-comportamentală, terapia umanistă), alianţa de lucru nu generează nevroza de transfer pentru că terapeutul menţine această „alianţă” printr-un comportament empatic, congruent şi colaborativ faţă de pacient;
3. conceptualizarea sau explicaţia dată simptomelor pacientului (problemelor clientului-în consiliere):
– stimulează nevoia de a modifica cogniţiile şi comportamentele dezadaptative;
– reduce de asemenea şi simptomatologia, pentru că pacientul îşi înţelege tulburarea, astfel încât anxietatea determinată de incontrolabilitatea şi neînţelegerea simptomelor este eliminată, şi pentru că accentueză speranţele şi expectanţele de recuperare (efect placebo);
– este o prerechizită pentru schimbarea mecanismelor dezadaptative de coping, a cogniţiilor şi interacţiunii cu mediul.
4. tehnicile sunt strâns legate de conceptualizarea terapeutică şi vizează modificarea elementelor patogenetice sau de sanogeneză.

Mărturii cutremurătoare despre depresie

Standard

Un material de Vlad Mixich, Laurentiu Diaconu-Colintineanu, Hotnews.ro; interviurile in format video le puteti viziona aici: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-6116249-venit-urta.htm

Un roman din cinci s-a intalnit sau se va intalni o data in viata cu “Urâta”. Neagu Djuvara sau Mihaela Miroiu au trecut deja printr-o astfel de intalnire. Povestea lor si a altor eroi o puteti citi acum. De ce eroi? Pentru ca povestirile lor sunt adevarate si pline de curaj. Se intampla pentru prima data in Romania: cei care s-au intalnit cu “Urâta” vorbesc in public despre ea.

Mihaela Miroiu (profesor universitar, decan al Facultatii de Stiinte Politice din Bucuresti(1997-2001); in 1997 a suferit primul episod depresiv grav)

“Cea mai mare prostie pe care o poti spune unui om, mai ales la debutul unei depresii: nu vrei dom’le, aduna-ti creierii, treci mai departe. Tocmai asta nu poate face. ““ Pentru majoritatea prietenilor mei buni, foarte buni reactia a fost: o vrem pe cealalta inapoi. Respectiv ei vroiau ca persoana aceea pe care au iubit-o sa revina asa cum era inainte. Le-a fost foarte greu. Unii de fapt nu s-au obisnuit nici in ziua de astazi. Pentru mine a fost dureros pentru ca simteam ca nu-i mai am nici pe ei. Si ca sunt cumplit, dar cumplit, de singura.” “Intre 1997 si 1999 nu mai tin minte niciun film pe care l-am vazut, nicio melodie pe care am ascultat-o, nicio intalnire cu prietenii. Probabil ca nu eram acolo. Eu am fost un CV fara om. Respectiv pot sa-mi amintesc foarte bine din anii aia ceea ce mi-am si trecut in CV. Dar nimic mai mult decat atat. Offf… La modul serios. Desi am functionat, mintea mea mergea bine, sufletul nu era de fata.” 
Cum am simtit eu depresia? “Sunt cateva simptome de ordin fizic foarte clare. Timp de vreo 5 saptamani nu am putut sa inghit niciun aliment solid. Aveam sentimentul ca nu calc pe sol rigid ci pe vata, plangeam din bun senin. Somnul ti se taie. Ai un sindrom: eu il numesc sindromul de vagauna. Vrei sa stai undeva in pat in forma fetala, ghemuit asa ca un foetus in burta mamei. Te doare tot. Tot. Nu stii ce nu te doare. Un prieten mai tanar si cu mine o definim cu un cuvant: urata. A venit Urata.” “E adevarat insa ca medicamentele te ajuta. Te ajuta sa iesi din groapa de suferinta atroce. Te ridica un pic, intr-o stare mai blanda.”
“Depresia mi-a schimbat viata. Si in foarte rau, dar si in foarte bine.”
“Am invatat cat de greu e sa faci pace cu tine in primul rand. Ca de fapt, intr-un fel, este cel mai greu proces. Mai inveti ceva: inveti cat de pretioase sunt bucuriile simple. Dupa 8 luni de la declansarea primei forme de depresie am ras pentru prima oara cu hohote. Ei bine, am fost uluita si foarte fericita, in clipa aia cat poti fi, ca am ras. Rasul e o bucurie care ne pare subelementara, pana la urma poti sa auzi un banc de trei lei si sa razi, nu? Dar cat de pretios e.”
 “Celui care este acolo trebuie sa-i spuna si altceva…”
 “…ca poti sa iesi, ca e o boala care nu se vindeca dar se trateaza, ca ea nu e totuna cu persoana ta, ca pana la urma exista un adevar in faptul ca nu depresivii vad lumea in negru ci non-depresivii o vad in roz si, daca dau interviul asta, este pentru ca, cei care-l urmaresc si trec prin asta sau au pe cineva apropiat care trece prin asta, sa o puna pe persoana respectiva in rand cu mine. In rand cu mine si eu la randul meu in rand cu ei si cu ceilalti care au trecut si trec prin experienta asta.”

Neagu Djuvara (istoric si scriitor; tatal unei fiice tratate pentru depresie)

“Eu nu am din fericire o experienta personala, adica asupra persoanei mele, dar ma intreb daca din punct de vedere al suferintei cateodata nu este foarte dureros si sa ai pe aproapele tau atins de depresie.”  “In cazul meu e cu fiica-mea cu care ma intelegeam foarte foarte bine si ea venise, pe vremea cand eram eu in Africa, sa fie profesoara de engleza la liceul din Niamey cu africanii nostri. Am avut un an extraordinar de simpatic in pereche cu fiica-mea. In anul urmator s-a casatorit cu consilierul Ambasadei Americane, deci a trebuit sa plece. Iarasi dupa un an are un copil, o fetita, si lucru care se pare ca se intampla destul de frecvent, in al doilea an dupa nasterea copilului, a facut o depresie profunda.” “Barbatul ei, metoda americana, in loc s-o trimita in familia ei la Paris unde ea deja vazuse un medic, a luat-o cu avionul in America si a bagat-o intr-un spital de specialitate. In mod miraculos au scos-o dupa trei luni fiindca au vazut ca ea totusi intelectual nu se surpase. Si de atunci a fost ingrijita mereu … cum sa spun…a avut crize usoare, din cand in cand, dar intretinandu-se cu anumite medicamente care se dozau. Si a facut o recidiva grava chiar in toamna trecuta. De data asta a venit in Franta si a fost ingrijita intr-un mod foarte eficace.” “Nu am voie sa-i vorbesc la telefon cand e intr-o criza. O singura data, de data asta la Paris, cand a inceput sa-i mearga mai bine, dupa vreo trei saptamani, si doctorii admiteau ca ea sa primeasca vizite. Este un lucru care a ajutat-o foarte mult. A avut vreo 13 sau 14 prieteni si prietene care s-au inteles intre ei ca sa vina cate doi cate doi in fiecare zi. Si ea cand s-a simtit mai bine, ca sa ma incurajeze pe mine, cu telefonul ei mobil, m-a chemat. M-a chemat sa-mi spuna: sa stii ca sunt mai bine, sper ca in curand ies, te rog sa nu-ti faci grija. A iesit dupa o luna in mod extraordinar, i s-au schimbat si medicamentele si a iesit de acolo mai bine ca inainte. Deci a scapat.”
“Cineva care nu se afla intr-o stare de profunda depresie nici nu-si poate inchipui. Este o disparitie atat de adanca a eu-ului tau pe care tu stii ca mai exista dar nu mai stii ca esti al tau, incat nu se poate defini din afara. Este o prabusire totala a individualitatii tale personale si tu iti dai seama ca dispari si nu poti sa explici altuia ce ti se intampla tie. Esti alt om. “ “Nu poti face nimic. Nu poti face nimic. Este o experienta dureroasa, vazuta din afara cu emotiile pe care le ai cand cineva care ti-e foarte drag, il vezi cazand in situatii de astea. O apropiere sufleteasca de persoana care este bolnava de asa ceva poate ajuta. E singurul lucru. Nu vad alt leac decat dragostea.”

Anonim (fotograf ; primul episod al bolii a aparut la 22 de ani)

“Cand am dat la Medicina in ‘90 erau 6-7 pe loc. A fost un an cu subiecte foarte grele. Era imediat dupa revolutie. A fost un an in care m-am ambitionat sa intru, cazusem cu medie mare in anul dinainte si … mi-a reusit. Da. A fost foarte frumos. Am fost foarte bucuros. Din pacate, la un moment dat, boala a venit fara sa-mi dau seama. Nu, nu stiam ca sunt bolnav si am patit-o rau dupa aia.”
“E mai usor sa zici du-te naibii decat ia sa vad ce-i cu tine.”
“Nu vreau sa se stie numele meu, sau daca as publica ceva scris as vrea sa fie sub pseudonim, pentru ca nu … nu vreau sa dau explicatii nimanui despre boala mea. Am avut tot felul de experiente: ca oamenii fie s-au speriat, fie m-au luat in deradare, fie nu mai aveam nicio credibilitate in orice spuneam, pana si daca spuneam ca 1+1=2 imi ziceau ca n-am dreptate, si prefer sa nu le mai spun, prefer sa nu ma mai joc cu lucrurile astea ca-mi avariaza mie soarta mea si…” “Da, nu-i usor… e foarte greu, e foarte greu. Adica eu ii aprob pe oameni la chestia asta, ca si eu daca as vedea o stire cu cineva care taie si spanzura, normal ca as fugi cand as vedea persoana respectiva. Dar… asta e realitatea. Probabil ca fac rating mai bun. E mai usor sa zici du-te naibii decat “ia sa vad ce-i cu tine”. Din pacate, in contactele mele zilnice, eu cu oamenii trebuie sa o iau de la zero de fiecare data.” “Vine vorba… Eu am fost student la un moment dat si imi spune: “Pai da, dar de ce n-ai terminat?”. Si atunci eu ce sa-i spun? Ca am avut probleme psihice? Nu, prefer sa nu-i mai spun ca am fost student. Si … azi putin, maine putin, iti creeaza o fobie chestia asta ca…aaa… nu poti sa-i spui aia, nu poti sa-i spui aia, nu poti sa-i spui aia… Ma macina ca nu spun. Ca nu pot sa spun. Da’ eu de ce sa nu spun? Toti zic pe tarla si isi spun toate problemele, si titlurile si identitatile lor, si eu sa trebuiasca tot timpul sa ma ascund de ei?  E o tortura pana la urma… Asta e.”
“Pentru ca viata trebuie neaparat sa ti-o traiesti.”
“Ce m-a dezamagit cel mai tare cand sunt bolnav? Niste oameni care puteau sa ma ajute au preferat sa spuna vorbe rele despre mine. Pentru ca era mult mai usor sa zica vorbe rele in perioada aia, decat sa ma ajute.” “In general incerc sa-mi realizez visele, sa-mi realizez dorintele sa nu raman cu ele neindeplinite si puse asa intr-un nor departat. Poate ca asta e si morala pe care o am eu dupa anii de boala.” “Cine a stat, sa zicem, intr-un salon cu patru paturi, unde nu puteai mai deloc sa iesi, sa faci ceva si vedeai viata cum trece pe langa tine, oamenii de felul asta chiar vor sa faca ceva dupa ce pleaca dintr-un spital. Pentru ca viata trebuie neaparat sa ti-o traiesti. Trebuie neaparat. Pentru ca dupa aia imbatranesti si mori… He he…Asta e cu oamenii.”

Carla Szabo (designer, antrepenor; a depasit un episod depresiv cu ajutorul psihoterapiei)

“Ajunsesem sa mi se reproseze practic din toate partile ca exista o inadvertenta intre ceea ce eram profesional si social si ceea ce credeam eu ca sunt. Ma descurcam, sa spun, foarte bine pe latura profesionala dar foarte prost pe latura personala. Latura profesionala nu ajungea niciodata sa suplineasca acest gol pe care-l resimteam si au fost semnale venite de la oameni apropiati care au inteles, avand acces la ambele lumi, ca nu exista comunicare intre cele doua. Cand esti un intreg trebuie sa fie un melanj intre cele doua. Si era o ruptura pur si simplu, erau doua persoane diferite. Poti sa-ti imaginezi ca un vitraliu in care fiecare patratel s-a umplut cu noroi. La un moment dat nu mai puteam sa vad spre exterior si ala a fost momentul in care am facut ceva.” “Au fost mai multe evenimente importante care mi-au determinat dorinta de a iesi din depresie. O prietena apropiata a mea mi-a facut o criza, la un moment dat, cand mi-a zis ca nu ma mai suporta: ca ma plang in continuu, deci nimic nu-mi convine, nimic nu-i ok, si nu am motive s-o fac. Asta era argumentul ei. Eu am fost cea mai mare salbaticiune. Deci daca te uitai in ochii mei nu gaseai nimic.” “E o oribila. Oribila e depresia. Teama de orice. Nu ai curaj sa respiri. Pur si simplu e nemultumire continua, nimic nu-i ok. E dorinta de durere, de autoflagelare e foarte puternica.”
“Comunicarea este cel mai mare castig.”
“Cum definesti nebunia? Incapacitatea de a vedea realitatea. De a o decripta corect. Toti suntem parte componenta dintr-un intreg. In momentul in care poti sa gasesti armonia intre parte si intreg ai intrat in normalitate.” “Deprimarea nu este o boala contagioasa. Adica e un lucru pe care poti sa-l schimbi, e un lucru dobandit, de multe ori greu de decriptat. Dar ca sa te poti schimba, sa poti sa elimini depresia din viata ta ai nevoie de foarte multa disciplina.”  “Cel mai important lucru pe care l-am achizitionat dupa terapie e linistea cu tine insuti, nu mai sunt vocile alea care nu sunt ale tale, incep sa se estompeze. Observi de fapt exteriorul. Cred ca comunicarea este cel mai mare castig. Asta e cel mai mare castig. Pentru ca cei mai multi traiesc in lumea lor, acolo unde au fost alungati de teama.” “Atata vreme cat mi-am dat seama ca depresia este un mucegai pe care pur si simplu il iei cu aspiratorul si il speli cu o carpa calda, de ce nu? Iacata: casa mea este mult mai curata. De ce sa nu vorbesc despre asta? Era o mizerie crunta la mie in creier. Si acuma uite: va invit la mine, in casa mea.”

Fănel (lumanarar; dormea pe strada cand a fost internat pentru episoade depresive)

“Deci aveam un serviciu. Off … lucram la o fabrica, am lucrat timp de cinci sase luni sa zic, dar n-am mai avut posibilitatea financiar. Eram aparte platit, nu eram: bai am semnat contract intre mine si tine. Asa, apoi am plecat de acolo, m-am dus m-am angajat in alta parte dar nu mi-a dat salariul trei luni: au spus ca n-au bani. Am inteles, asta este. Bine, eu stiam ca sunt folosit ca n-am incotro si pana la urma am fost nevoit sa plec si am dat intr-o depresie si m-am internat la Spitalul  9.” “Da, intotdeauna te baga la inchisi daca esti cu urgenta cu salvarea, te baga la inchisi. Stii cum e, nu? La cheie. Am stat la cheie vreo trei luni. Si apoi am stat de vorba, ca venea doctora odata pe saptamana cu vizita mare, si i-am explicat situatia: doamna nu fug, n-am unde fugi.” “Ma obisnuisem in spital si mi-a fost greu cand am plecat din spital. Ca nu stiam cum e intr-un apartament. Daca n-am fost in viata mea nu stiu. Ma duc in apartament nici nu stiu cum arata, cum este, cred ca greu am sa ma acomodez.. Dar m-am acomodat repede cam in trei saptamani.” “Am lucrat la o benzinarie OMV de pe Giurgiului si am lucrat timp de 10 luni dar era programul foarte lung si nu mai mi se respectau drepturile intre angajati si patron. Era salariul zis 15 milioane lei vechi, dar in astia 15 milioane el imi dadea practic 5 milioane, zis cu vorba, dar nu-mi dadea nici atata. Mai degraba de ce sa-mi dea mie bani cand pot sa muncesc moca?“ “Eu, in a treia zi la lucru, mi-am luat punga de tratamente la mine si a cam scartait din dinti. Si a fost intr-o zi, tot asa, era soare afara si trebuia sa stau 12 ore numai in picioare, pe platou in soare si i-am spus sefului ca vreau sa ma odihnesc si eu o jumatate de ora, o ora ca chiar nu mai pot. Ca ceee? Ca te dau afara, ca eu iti dau salariu. Si apoi m-am luat cu el in gura. Si eu pana la urma i-am spus ca nu cred ca mai putem colabora.“
 “Pai nu, ca la orice firma unde te duci sa te angajezi nu te angajeaza daca ii spui chestiile astea. Viata e grea.”
“Cand se apropie sezonul de facut lumanari imi pregatesc toate materialele, dar bine ca mi le pregatesc acasa cu drag. Muncesc cu drag acasa. Ehh cand le facem, dureaza. Ti-am spus: la una din asta, asa, imi ia o zi practic. De dimineata de la 7 pana seara la 11 chiar 12 noaptea. Apoi a doua zi le pun tichete, prospect cum ar veni, le ambalez, le pun fundite si ma duc unde vad cu ochii. Uneori, daca ma simt in stare si capabil, ajung cam la 300-400 lumanari pe luna. Dar le fac cu gust. Dar nu ma grabesc, nuuu…  Le lucrez cu drag.” “Eu la ce as visa? As visa in principiu sa am unde sa-mi desfasor activitatea mea de lumanari si sa merg inainte. Si sa fie lumea mai intelegatoare.”

Silviu Isacu (medic psihiatru)

“Depresia nu este o boala care trece. Depresia este o boala pe care o sa o aiba toata viata, este conditionata in primul rand genetic si medicatia antidepresiva nu face decat sa tina in frau boala in perioadele de activitate. Trebuie sa accepte ideea ca e posibil ca dupa un prim episod sa urmeze al doilea, sa urmeze al treilea, sa urmeze al patrulea si ca trebuie sa stie care este calea de urmat: nu te mai duci la o suta de doctori, nu-ti mai faci un milion de investigatii, vii la psihiatru si tratam episodul urmator asa cum l-am tratat si pe cel dinainte.”
“O suferinta care poate fi atenuata.”
“Unii se declara foarte intristati si foarte panicati. Mai, zic, e un pret. Gandeste-te ca ai o boala care poate fi tinuta sub control si care nu te duce inevitabil spre un dezastru fizic sau spre un dezastru psihic, ci pur si simplu e o suferinta care cu medicamente poate fi atenuata sau lichidata.” “Dispozitia depresiva nu este acelasi lucru cu tristetea. Dispozitia depresiva este tocmai aceasta anulare afectiva. Nu este neaparat tristete pentru ca tristetea este un termen care tine de normalitate. Tristetea da culoare vietii, tristetea are culoare, depresia n-are culoare, depresia este terna, depresia este cenusie. Este anestezie psihica dureroasa, asa se numeste in depresie nu mai pot exprima sentimente, nu le mai pot trai.” “Tristetea ta seamana cu tristetea dupa ce ti-a murit o persoana apropiata? Nu. Daca seamana cu ea atunci nu pot sa pun acest diagnostic de melancolie .”
“Depresia nu are nicio legatura cu slabiciunea.”
“Primul semn care apare este disparitia interesului pentru lucruri care inainte ii trezeau interesul. Disparitia interesului pentru hobby-uri, pentru televizor, pentru un spectacol, pentru lucruri care inainte ii faceau placere, pentru sport… Urmeaza tendinta de izolare, sentimentul ca nu ma mai pot concentra, dezinteres, lipsa de spontaneitate si pe urma apar celelalte simptome, asa zis fizice: insomnie, anxietate, constipatie, lipsa poftei de mancare, scaderea in greutate.” “Tot un fel de stigmatizare este ideea ca depresia este apanajul firilor slabe. Eu daca am facut o depresie sunt o fire slaba. Este un mit asta. Depresia nu are nicio legatura cu slabiciunea. Asta e o mare povara pe spatele pacientilor cu depresie pe care o transmit cei apropiati, familia, ca depresia este o chestie de vointa si ca rezolvarea depresiei tine exclusiv de vointa. Fac eforturi oamenii in depresie, eforturile lor nu fac decat sa adanceasca lucrurile. Este exact analogia cu nisipurile miscatoare: cu cat te zbati mai tare cu atat te afunzi mai rau.”
“Depresia nu are nicio legatura cu nebunia.”
“Mituri. Inca un mit este ca antidepresivele dau dependenta. E un mit. Nu dau dependenta antidepresivele. Exista antidepresivele astea moderne care au efecte secundare nesemnificative, insesizabile si care nu creeaza niciun fel de problema. Omul poate sa conduca masina, poate sa functioneze la potentialul lui complet si sa ia tratament. Depresia nu are nicio legatura cu nebunia. De ce? Pentru ca nu inseamna pierderea discernamantului, anularea discernamantului. Depresia inseamna o perspectiva, o perspectiva asupra vietii.”

“Nu va ascundeti. Vorbiti despre suferinta voastra.” – Ion Vianu, scriitor si medic

Chestionar pentru identificarea simptomatologiei depresive

Standard

Urmatorul chestionar determină dacă o persoană suferă sau nu de depresie. Dacă simptomele persistă mai mult de două săptămâni, atunci ar trebui consultat un specialist. Rezultatele acestui chestionar nu pot fi însă înlocuite cu vizita la medic.

1. Aveţi o dispoziţie tristă?
a. niciodată
b. rareori
c. uneori
d. deseori
e. întotdeauna

2. V-aţi pierdut interesul pentru activităţile zilnice şi nu mai aveţi randament la muncă?
a. niciodată
b. rareori
c. uneori
d. deseori
e. întotdeauna

3. Aveţi probleme de concentrare?
a. niciodată
b. rareori
c. uneori
d. deseori
e. întotdeauna

4. Aveţi probleme cu somnul (dificultate de a adormi, vă treziţi în timpul nopţii, nu mai puteţi adormi dacă vă ridicaţi din pat)?
a. niciodată
b. rareori
c. uneori
d. deseori
e. întotdeauna

5. Vă simţiţi obosit?
a. niciodată
b. rareori
c. uneori
d. deseori
e. întotdeauna

6. Simţiti că nimic din ceea ce faceţi nu mai are valoare?
a. niciodată
b. rareori
c. uneori
d. deseori
e. întotdeauna

7. Vă simţiţi agitat (nu puteţi sta locului, vă trosniţi degetele, vă roadeţi unghiile, vă muşcaţi buzele)?
a. niciodată
b. rareori
c. uneori
d. deseori
e. întotdeauna

8. Vă confruntaţi cu anxietate atât psihică (iritabilitate, sentimente de panică), cât şi somatică (probleme gastrointestinale – indigestie, diaree, crampe, cardiovasculare – palpitaţii, dureri de cap, transpiraţie, tinnitus)?
a. niciodată
b. rareori
c. uneori
d. deseori
e. întotdeauna

9. V-aţi pierdut pofta de mâncare sau aţi slăbit fără să ţineţi o dietă?
a. niciodată
b. rareori
c. uneori
d. deseori
e. întotdeauna

10. V-aţi gândit la sinucidere?
a. niciodată
b. rareori
c. uneori
d. deseori
e. întotdeauna

Interpretare răspunsuri:
a – 0 puncte, b – 1 punct, c – 2 puncte, d – 3 puncte, e – 4 puncte
Între 0 şi 8 puncte nu este vorba de depresie, între 9 şi 15 puncte poate fi vorba de o depresie uşoară, între 16 şi 21 puncte avem de-a face cu o depresie uşoară, între 22 şi 25 de puncte se consideră că depresia este moderată, iar peste 26 de puncte depresia este severă.

Motive surprinzătoare de depresie

Standard

Stim ca grijile legate de bani sau de relatia de cuplu sunt printre factorii care duc la aparitia depresiei, insa exista si alte cauze la care nu ne-am fi gandit, de la ceea ce mancam, la felul in care ne expunem la soare.

Căldura excesivă: Chiar dacă mulţi se bucură de vremea bună de plajă, pentru cei care suferă de sensibilitate la căldură, ce poate provoca inclusiv dezechilibre hormonale, aceasta înseamnă un singur lucru: depresie. Potrivit unei teorii, atunci când este prea cald, corpul produce mai puţin hormon tiroidian, ceea ce duce la lipsă de energie. Vremea foarte caldă te şi împiedică să dormi corespunzător, ceea ce poate duce la enervare. De asemenea, apa fierbinte ar reduce abilitatea de a gestiona stresul.

Pilulele contraceptive: Femeile care iau anticoncepţionale sunt de două ori mai susceptibile de a suferi de depresie decât cele care nu îşi administrează aceste pilule, potrivit unui studiu din 2005 al Universităţii Monash din Australia. „Este posibil ca pilula să schimbe dispoziţia femeilor care manifestă o anumită sensibilitate la contraceptive”, spune doctorul Ailsa Gebbie, specialistă în sănătatea sexuală şi reproductivă. Pe de altă parte, pilulele contraceptive pot fi foarte eficiente în tratarea sindromului premenstrual.

Gogoşile: Chiar dacă ne fac să ne simţim mai bine pe moment, mâncărurile dulci şi grase, precum gogoşile, pe care le dorim când avem o dispoziţie proastă, ne afectează silueta şi starea de spirit în general. Dispoziţia noastră este determinată de alimentarea constantă cu energie, de la glucoza din sânge la creier. Astfel, cel mai bine este să consumi alimente care eliberează treptat energie, precum cereale integrale, iar dacă doreşti ceva dulce, cea mai bună alegere este ciocolata – cea cu peste 85% cacao, pentru a evita creşterea bruscă a glicemiei.

Iluminatul: Dacă e prea multă lumină în dormitor, fie de pe stradă, fie de la televizor, aceasta poate afecta negativ creierul, potrivit cercetătorilor de la Ohio State University. În studiile făcute pe animale, ei au descoperit că expunerea la lumină, chiar pală, prea mult timp, noaptea, a generat simptome de depresie, astfel că hamsterii nu mai consumau gustările care li se serveau.

Ceaiul şi cafeaua: „Sunt tot timpul uimit de câţi oameni văd care sunt deprimaţi din cauză că nu pot dormi şi care totuşi beau nenumărate ceşti cu ceai sau cafea, chiar şi seara târziu”, spune doctorul William Shanahan. „Este cât se poate de obişnuit. Regula de aur este să nu mai consumaţi cafeină după ora 16.00 – un expresso după cină poate fi fatal somnului dumneavoastră”, precizează el.

Pastilele de tensiune: Anumite substanţe care combat hipertensiunea, precum propranololul şi retinoidele, care tratează afecţiuni ale pielii, ca acneea şi psoriazisul, au fost asociate cu depresia, deşi nu este clar de ce ar avea acest efect.

Ţigările: Fumatul ar putea spori riscul de depresie severă cu 93%, potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Melbourne. Un studiu realizat în rândul a 1.043 de femei, publicat în British Journal of Psychiatry, a relevat că, dintre fumătoare, 15% au ajuns să fie diagnosticate cu depresie severă, faţă de doar 6,5% dintre nefumătoare. „Nicotina creează un sentiment de relaxare, aşa că oamenii fumează crezând că aceasta reduce stresul şi anxietatea, dar este ceva temporar”, explică doctorul Eva Cyhlarova, şef de cercetare la Mental Health Foundation. Nicotina stimulează eliberarea dopaminei, substanţa din creier responsabilă cu buna dispoziţie. Pe de altă parte, acestă creştere temporară a cantităţii eliberate de dopamină, favorizează încetinirea mecanismului prin care creierul îşi produce dopamina necesară, astfel că pe termen lung, cantitatea este mai mică.

Hipertiroidie: O cauză obişnuită pentru proasta dispoziţie şi depresie este hipertiroidia (activitatea sporită a glandei tiroide), care afectează în special persoanele în vârstă, spune doctorul Mark Vanderpump, consultant în endocrinologie la Royal Free Hospital din Londra. O simplă analiză de sânge poate elimina posibilitatea să suferi de hipertiroidie.

Internetul: Într-un studiu efectuat în China anul trecut, printre 1.000 de adolescenţi, s-a arătat că cei care utilizau internetul în exces erau cu 150% mai predispuşi la depresie. Tehnologia poate fi obositoare pentru creier şi, în plus, dacă stai toată ziua la telefon sau pe internet, poţi deveni mai puţin încrezător în situaţii sociale reale. „Dacă petreci mai mult de două ore pe zi, în afara programului de lucru, pe internet, există motive de îngrijorare”, spune doctorul Richard Graham, expert în dependenţa de tehnologie.

Dieta vegetariană: S-a demonstrat că lipsa acizilor graşi nesaturaţi – care se găsesc în carnea de peşte grasă – poate contribui la depresie. Astfel, femeile care luau ulei de peşte în timpul sarcinii se confruntau cu un risc de depresie postnatală mai mic.

Dieta Atkins (fără carbohidraţi): Carbohidraţii ridică nivelul de serotonină, o altă substanţă din creier responsabilă cu buna dispoziţie. Cei care urmează o dietă săracă în carbohidraţi sunt predispuşi la schimbări de dispoziţie, potrivit cercetătorilor de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) din Boston. Aceştia au descoperit că lipsa carbohidraţilor dereglează secreţia de serotonină a creierului, cauzând enervare şi depresie sau aşa-numita „atitudine Atkins”, după numele dietei lui Robert Atkins.

Amânările: Depresia ne poate face să amânăm treburile, dar şi o proastă gestionare a timpului de care dispunem poate cauza depresie, potrivit psihologului Funke Baffour. Dacă lăsaţi toată treaba pentru sfârşitul zilei, înseamnă că vă simţiţi de parcă totul vă scapă de sub control. De asemenea, dacă lucraţi seara, vă privaţi de activităţi care pot combate depresia, cum ar fi timpul petrecut cu familia sau o cină hrănitoare şi sănătoasă.

Operaţiile estetice: Oamenii care au recurs la o operaţie estetică pot suferi de depresie şi la doi ani după aceasta. Femeile care au trecut printr-o astfel de procedură sunt de trei ori mai predispuse la sinucidere, potrivit unui studiu publicat în Current Psychiatry Reports. De asemenea, cei care au trecut printr-o operaţie estetică sunt de trei ori mai predispuşi să moară din cauza unor activităţi autodistructive, precum băutul în exces. „Cauza poate fi că acestor oameni nu le place rezultatul sau că ei se luptă să îşi accepte noua înfăţişare”, spune doctorul Mark Vanderpump.

Articol preluat de la Mediafax

Depresia… mai mult decât tristeţe

Standard

Despre depresie se pot spune foarte multe lucruri, putini oameni insa stiu ce este ea cu adevarat. Adesea, ea este confundata cu starile de tristete, cu perioadele dificile din viata si cu momentele in care tindem sa renuntam la speranta. Depresia este insa mult mai mult decat atat: ea este o insumare a tuturor acestor stari, putand duce chiar la decizii radicale, precum suicidul.

Cum recunoastem depresia?
Pentru a recunoaste depresia este nevoie de intrunirea mai multor criterii. Inainte insa de a pune o eticheta diagnostica este important sa stim ca depresia nu se manifesta la fel la toate persoanele si ca ea poate avea diferite grade de intensitate. Iata care sunt unele din starile care pot aparea in cadrul depresiei:

  • dispozitie depresiva (tristete profunda, melancolie) in cea mai mare parte a zilei, mai multe zile la rand (in cazul unor persoane si a copiilor ea se poate traduce prin stari de iritabilitate)
  • lipsa interesului si a placerii pentru activitati care alta data erau atragatoare
  • variatiile mari in greutate (fara o cauza medicala) si variatiile mari ale poftei de mancare
  • tulburari ale somnului: insomnii sau hipersomnii
  • agitatie sau lentoare psihomotorie
  • oboseala sau lipsa de energie
  • ganduri de inutilitate
  • ganduri de vinovatie
  • scaderea capacitatii de concentrare
  • indecizia
  • ganduri suicidare

Care sunt cauzele depresiei?
Cand vorbim despre cauzele depresiei putem sa luam in considerare o multitudine de factori care fac parte din viata noastra cotidiana. Cei mai multi oameni vor spune ca depresia a fost cauzata de o situatie de viata: pierderea unei persoane dragi, pierderea locului de munca, divortul, neglijarea propriilor nevoi vreme indelungata etc. Este foarte important insa sa observam un fenomen interesant: aceste evenimente de viata se intampla multor oameni si nu toti acestia vor deveni depresivi… Ce face oare diferenta? Diferenta este data de felul in care fiecare persoana interepreteaza propria realitate si, datorita acestui fapt, reactioneaza in mod diferit la ea. Insasi interpretarea experientelor de viata se face in baza unor moduri de a gandi pe care le invatam prin experienta si in contact cu parintii nostrii. Deci, contrar asteptarilor, depresia nu este o consecinta imediata a realitatii ci a felului in care noi invatam sa gandim despre realitate. Reactia noastra se datoreaza felului in care noi vedem realitatea ci nu realitatii in sine.

Cum poate ajuta psihoterapia?
Psihoterapia poate ajuta tocmai prin obiectivarea felului in care ne raportam la realitate, schimband modurile distorsionate in care o percepem si interpretam. Psihoterapeutul il va invata pe depresiv sa isi puna noi intrebari asupra realitatii, pentru a descoperi lucruri noi si pentru a reusi sa vada situatiile de viata din mult mai multe unghiuri si perspective. Psihoterapia cognitive-comportamentala va urmari sa ajute persoana depresiva sa iasa din cercul vicios al izolarii si inactivitatii sale, prin sarcini comportamentale clare si graduale, iar apoi, va tinti discutarea si disputarea modului in care persoana gandeste despre situatiile respective si despre sine. Acest demers va avea ca efect cresterea increderii in sine a persoanei, pe de-o parte si pe de alta parte, resemnificarea realitatii.

De ce nu putem noi singuri?
Multe persoane ce se confrunta cu depresia spera ca vor putea sa o invinga de unii singuri. De multe ori, aceasta lupta va duce insa la izolarea si descurajarea unuia dintre luptatori, si acel luptator nu va fi depresia. O astfel de confruntare este din start supusa riscului pentru ca persoana este implicate in mod subiectiv in viata sa. Ea interpeteaza in mod subiectiv ceea ce I se intampla, in conformitate cu experienta sa anterioara, cu credintele invatate in decursul vietii si reactioneaza in conformitatea cu ceea ce stie deja sa faca.
Fara o interventie din afara, persoana nu isi poate schimba vechile tipare de a gandi si a actiona, fapt care duce de multe ori la amplificarea depresiei si la pierderea sperantei in confruntarea cu aceasta. Prietenii, familia si cercul social pot fi de un real folos in invingerea depresiei, daca ei insasi reusesc sa vada realitatea din alte unghiuri si cunosc alte modalitati de a face fata acesteia. Avand in vederre insa ca de multe ori „cine se asemana, se aduna”, cunoscutii pot face apel la aceiasi „ochelari” prin care privesc realitatea.
Psihoterapeutul va fi cel care te va insoti in descoperirea unei lumi noi, cu multe culori si forme. Cu ajutorul sustinerii lui vei putea sa dai jos „ochelarii interpretarii” si sa vezi realitatea asa cum este ea. Veti invata impreuna noi modalitati prin care sa faceti fata acestei lumi, sa o acceptati asa cum este ea.

Un articol de Cristina Negoita
Publicat aici