Arhive pe categorii: De tratat

Mărturii cutremurătoare despre depresie

Standard

Un material de Vlad Mixich, Laurentiu Diaconu-Colintineanu, Hotnews.ro; interviurile in format video le puteti viziona aici: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-6116249-venit-urta.htm

Un roman din cinci s-a intalnit sau se va intalni o data in viata cu “Urâta”. Neagu Djuvara sau Mihaela Miroiu au trecut deja printr-o astfel de intalnire. Povestea lor si a altor eroi o puteti citi acum. De ce eroi? Pentru ca povestirile lor sunt adevarate si pline de curaj. Se intampla pentru prima data in Romania: cei care s-au intalnit cu “Urâta” vorbesc in public despre ea.

Mihaela Miroiu (profesor universitar, decan al Facultatii de Stiinte Politice din Bucuresti(1997-2001); in 1997 a suferit primul episod depresiv grav)

“Cea mai mare prostie pe care o poti spune unui om, mai ales la debutul unei depresii: nu vrei dom’le, aduna-ti creierii, treci mai departe. Tocmai asta nu poate face. ““ Pentru majoritatea prietenilor mei buni, foarte buni reactia a fost: o vrem pe cealalta inapoi. Respectiv ei vroiau ca persoana aceea pe care au iubit-o sa revina asa cum era inainte. Le-a fost foarte greu. Unii de fapt nu s-au obisnuit nici in ziua de astazi. Pentru mine a fost dureros pentru ca simteam ca nu-i mai am nici pe ei. Si ca sunt cumplit, dar cumplit, de singura.” “Intre 1997 si 1999 nu mai tin minte niciun film pe care l-am vazut, nicio melodie pe care am ascultat-o, nicio intalnire cu prietenii. Probabil ca nu eram acolo. Eu am fost un CV fara om. Respectiv pot sa-mi amintesc foarte bine din anii aia ceea ce mi-am si trecut in CV. Dar nimic mai mult decat atat. Offf… La modul serios. Desi am functionat, mintea mea mergea bine, sufletul nu era de fata.” 
Cum am simtit eu depresia? “Sunt cateva simptome de ordin fizic foarte clare. Timp de vreo 5 saptamani nu am putut sa inghit niciun aliment solid. Aveam sentimentul ca nu calc pe sol rigid ci pe vata, plangeam din bun senin. Somnul ti se taie. Ai un sindrom: eu il numesc sindromul de vagauna. Vrei sa stai undeva in pat in forma fetala, ghemuit asa ca un foetus in burta mamei. Te doare tot. Tot. Nu stii ce nu te doare. Un prieten mai tanar si cu mine o definim cu un cuvant: urata. A venit Urata.” “E adevarat insa ca medicamentele te ajuta. Te ajuta sa iesi din groapa de suferinta atroce. Te ridica un pic, intr-o stare mai blanda.”
“Depresia mi-a schimbat viata. Si in foarte rau, dar si in foarte bine.”
“Am invatat cat de greu e sa faci pace cu tine in primul rand. Ca de fapt, intr-un fel, este cel mai greu proces. Mai inveti ceva: inveti cat de pretioase sunt bucuriile simple. Dupa 8 luni de la declansarea primei forme de depresie am ras pentru prima oara cu hohote. Ei bine, am fost uluita si foarte fericita, in clipa aia cat poti fi, ca am ras. Rasul e o bucurie care ne pare subelementara, pana la urma poti sa auzi un banc de trei lei si sa razi, nu? Dar cat de pretios e.”
 “Celui care este acolo trebuie sa-i spuna si altceva…”
 “…ca poti sa iesi, ca e o boala care nu se vindeca dar se trateaza, ca ea nu e totuna cu persoana ta, ca pana la urma exista un adevar in faptul ca nu depresivii vad lumea in negru ci non-depresivii o vad in roz si, daca dau interviul asta, este pentru ca, cei care-l urmaresc si trec prin asta sau au pe cineva apropiat care trece prin asta, sa o puna pe persoana respectiva in rand cu mine. In rand cu mine si eu la randul meu in rand cu ei si cu ceilalti care au trecut si trec prin experienta asta.”

Neagu Djuvara (istoric si scriitor; tatal unei fiice tratate pentru depresie)

“Eu nu am din fericire o experienta personala, adica asupra persoanei mele, dar ma intreb daca din punct de vedere al suferintei cateodata nu este foarte dureros si sa ai pe aproapele tau atins de depresie.”  “In cazul meu e cu fiica-mea cu care ma intelegeam foarte foarte bine si ea venise, pe vremea cand eram eu in Africa, sa fie profesoara de engleza la liceul din Niamey cu africanii nostri. Am avut un an extraordinar de simpatic in pereche cu fiica-mea. In anul urmator s-a casatorit cu consilierul Ambasadei Americane, deci a trebuit sa plece. Iarasi dupa un an are un copil, o fetita, si lucru care se pare ca se intampla destul de frecvent, in al doilea an dupa nasterea copilului, a facut o depresie profunda.” “Barbatul ei, metoda americana, in loc s-o trimita in familia ei la Paris unde ea deja vazuse un medic, a luat-o cu avionul in America si a bagat-o intr-un spital de specialitate. In mod miraculos au scos-o dupa trei luni fiindca au vazut ca ea totusi intelectual nu se surpase. Si de atunci a fost ingrijita mereu … cum sa spun…a avut crize usoare, din cand in cand, dar intretinandu-se cu anumite medicamente care se dozau. Si a facut o recidiva grava chiar in toamna trecuta. De data asta a venit in Franta si a fost ingrijita intr-un mod foarte eficace.” “Nu am voie sa-i vorbesc la telefon cand e intr-o criza. O singura data, de data asta la Paris, cand a inceput sa-i mearga mai bine, dupa vreo trei saptamani, si doctorii admiteau ca ea sa primeasca vizite. Este un lucru care a ajutat-o foarte mult. A avut vreo 13 sau 14 prieteni si prietene care s-au inteles intre ei ca sa vina cate doi cate doi in fiecare zi. Si ea cand s-a simtit mai bine, ca sa ma incurajeze pe mine, cu telefonul ei mobil, m-a chemat. M-a chemat sa-mi spuna: sa stii ca sunt mai bine, sper ca in curand ies, te rog sa nu-ti faci grija. A iesit dupa o luna in mod extraordinar, i s-au schimbat si medicamentele si a iesit de acolo mai bine ca inainte. Deci a scapat.”
“Cineva care nu se afla intr-o stare de profunda depresie nici nu-si poate inchipui. Este o disparitie atat de adanca a eu-ului tau pe care tu stii ca mai exista dar nu mai stii ca esti al tau, incat nu se poate defini din afara. Este o prabusire totala a individualitatii tale personale si tu iti dai seama ca dispari si nu poti sa explici altuia ce ti se intampla tie. Esti alt om. “ “Nu poti face nimic. Nu poti face nimic. Este o experienta dureroasa, vazuta din afara cu emotiile pe care le ai cand cineva care ti-e foarte drag, il vezi cazand in situatii de astea. O apropiere sufleteasca de persoana care este bolnava de asa ceva poate ajuta. E singurul lucru. Nu vad alt leac decat dragostea.”

Anonim (fotograf ; primul episod al bolii a aparut la 22 de ani)

“Cand am dat la Medicina in ‘90 erau 6-7 pe loc. A fost un an cu subiecte foarte grele. Era imediat dupa revolutie. A fost un an in care m-am ambitionat sa intru, cazusem cu medie mare in anul dinainte si … mi-a reusit. Da. A fost foarte frumos. Am fost foarte bucuros. Din pacate, la un moment dat, boala a venit fara sa-mi dau seama. Nu, nu stiam ca sunt bolnav si am patit-o rau dupa aia.”
“E mai usor sa zici du-te naibii decat ia sa vad ce-i cu tine.”
“Nu vreau sa se stie numele meu, sau daca as publica ceva scris as vrea sa fie sub pseudonim, pentru ca nu … nu vreau sa dau explicatii nimanui despre boala mea. Am avut tot felul de experiente: ca oamenii fie s-au speriat, fie m-au luat in deradare, fie nu mai aveam nicio credibilitate in orice spuneam, pana si daca spuneam ca 1+1=2 imi ziceau ca n-am dreptate, si prefer sa nu le mai spun, prefer sa nu ma mai joc cu lucrurile astea ca-mi avariaza mie soarta mea si…” “Da, nu-i usor… e foarte greu, e foarte greu. Adica eu ii aprob pe oameni la chestia asta, ca si eu daca as vedea o stire cu cineva care taie si spanzura, normal ca as fugi cand as vedea persoana respectiva. Dar… asta e realitatea. Probabil ca fac rating mai bun. E mai usor sa zici du-te naibii decat “ia sa vad ce-i cu tine”. Din pacate, in contactele mele zilnice, eu cu oamenii trebuie sa o iau de la zero de fiecare data.” “Vine vorba… Eu am fost student la un moment dat si imi spune: “Pai da, dar de ce n-ai terminat?”. Si atunci eu ce sa-i spun? Ca am avut probleme psihice? Nu, prefer sa nu-i mai spun ca am fost student. Si … azi putin, maine putin, iti creeaza o fobie chestia asta ca…aaa… nu poti sa-i spui aia, nu poti sa-i spui aia, nu poti sa-i spui aia… Ma macina ca nu spun. Ca nu pot sa spun. Da’ eu de ce sa nu spun? Toti zic pe tarla si isi spun toate problemele, si titlurile si identitatile lor, si eu sa trebuiasca tot timpul sa ma ascund de ei?  E o tortura pana la urma… Asta e.”
“Pentru ca viata trebuie neaparat sa ti-o traiesti.”
“Ce m-a dezamagit cel mai tare cand sunt bolnav? Niste oameni care puteau sa ma ajute au preferat sa spuna vorbe rele despre mine. Pentru ca era mult mai usor sa zica vorbe rele in perioada aia, decat sa ma ajute.” “In general incerc sa-mi realizez visele, sa-mi realizez dorintele sa nu raman cu ele neindeplinite si puse asa intr-un nor departat. Poate ca asta e si morala pe care o am eu dupa anii de boala.” “Cine a stat, sa zicem, intr-un salon cu patru paturi, unde nu puteai mai deloc sa iesi, sa faci ceva si vedeai viata cum trece pe langa tine, oamenii de felul asta chiar vor sa faca ceva dupa ce pleaca dintr-un spital. Pentru ca viata trebuie neaparat sa ti-o traiesti. Trebuie neaparat. Pentru ca dupa aia imbatranesti si mori… He he…Asta e cu oamenii.”

Carla Szabo (designer, antrepenor; a depasit un episod depresiv cu ajutorul psihoterapiei)

“Ajunsesem sa mi se reproseze practic din toate partile ca exista o inadvertenta intre ceea ce eram profesional si social si ceea ce credeam eu ca sunt. Ma descurcam, sa spun, foarte bine pe latura profesionala dar foarte prost pe latura personala. Latura profesionala nu ajungea niciodata sa suplineasca acest gol pe care-l resimteam si au fost semnale venite de la oameni apropiati care au inteles, avand acces la ambele lumi, ca nu exista comunicare intre cele doua. Cand esti un intreg trebuie sa fie un melanj intre cele doua. Si era o ruptura pur si simplu, erau doua persoane diferite. Poti sa-ti imaginezi ca un vitraliu in care fiecare patratel s-a umplut cu noroi. La un moment dat nu mai puteam sa vad spre exterior si ala a fost momentul in care am facut ceva.” “Au fost mai multe evenimente importante care mi-au determinat dorinta de a iesi din depresie. O prietena apropiata a mea mi-a facut o criza, la un moment dat, cand mi-a zis ca nu ma mai suporta: ca ma plang in continuu, deci nimic nu-mi convine, nimic nu-i ok, si nu am motive s-o fac. Asta era argumentul ei. Eu am fost cea mai mare salbaticiune. Deci daca te uitai in ochii mei nu gaseai nimic.” “E o oribila. Oribila e depresia. Teama de orice. Nu ai curaj sa respiri. Pur si simplu e nemultumire continua, nimic nu-i ok. E dorinta de durere, de autoflagelare e foarte puternica.”
“Comunicarea este cel mai mare castig.”
“Cum definesti nebunia? Incapacitatea de a vedea realitatea. De a o decripta corect. Toti suntem parte componenta dintr-un intreg. In momentul in care poti sa gasesti armonia intre parte si intreg ai intrat in normalitate.” “Deprimarea nu este o boala contagioasa. Adica e un lucru pe care poti sa-l schimbi, e un lucru dobandit, de multe ori greu de decriptat. Dar ca sa te poti schimba, sa poti sa elimini depresia din viata ta ai nevoie de foarte multa disciplina.”  “Cel mai important lucru pe care l-am achizitionat dupa terapie e linistea cu tine insuti, nu mai sunt vocile alea care nu sunt ale tale, incep sa se estompeze. Observi de fapt exteriorul. Cred ca comunicarea este cel mai mare castig. Asta e cel mai mare castig. Pentru ca cei mai multi traiesc in lumea lor, acolo unde au fost alungati de teama.” “Atata vreme cat mi-am dat seama ca depresia este un mucegai pe care pur si simplu il iei cu aspiratorul si il speli cu o carpa calda, de ce nu? Iacata: casa mea este mult mai curata. De ce sa nu vorbesc despre asta? Era o mizerie crunta la mie in creier. Si acuma uite: va invit la mine, in casa mea.”

Fănel (lumanarar; dormea pe strada cand a fost internat pentru episoade depresive)

“Deci aveam un serviciu. Off … lucram la o fabrica, am lucrat timp de cinci sase luni sa zic, dar n-am mai avut posibilitatea financiar. Eram aparte platit, nu eram: bai am semnat contract intre mine si tine. Asa, apoi am plecat de acolo, m-am dus m-am angajat in alta parte dar nu mi-a dat salariul trei luni: au spus ca n-au bani. Am inteles, asta este. Bine, eu stiam ca sunt folosit ca n-am incotro si pana la urma am fost nevoit sa plec si am dat intr-o depresie si m-am internat la Spitalul  9.” “Da, intotdeauna te baga la inchisi daca esti cu urgenta cu salvarea, te baga la inchisi. Stii cum e, nu? La cheie. Am stat la cheie vreo trei luni. Si apoi am stat de vorba, ca venea doctora odata pe saptamana cu vizita mare, si i-am explicat situatia: doamna nu fug, n-am unde fugi.” “Ma obisnuisem in spital si mi-a fost greu cand am plecat din spital. Ca nu stiam cum e intr-un apartament. Daca n-am fost in viata mea nu stiu. Ma duc in apartament nici nu stiu cum arata, cum este, cred ca greu am sa ma acomodez.. Dar m-am acomodat repede cam in trei saptamani.” “Am lucrat la o benzinarie OMV de pe Giurgiului si am lucrat timp de 10 luni dar era programul foarte lung si nu mai mi se respectau drepturile intre angajati si patron. Era salariul zis 15 milioane lei vechi, dar in astia 15 milioane el imi dadea practic 5 milioane, zis cu vorba, dar nu-mi dadea nici atata. Mai degraba de ce sa-mi dea mie bani cand pot sa muncesc moca?“ “Eu, in a treia zi la lucru, mi-am luat punga de tratamente la mine si a cam scartait din dinti. Si a fost intr-o zi, tot asa, era soare afara si trebuia sa stau 12 ore numai in picioare, pe platou in soare si i-am spus sefului ca vreau sa ma odihnesc si eu o jumatate de ora, o ora ca chiar nu mai pot. Ca ceee? Ca te dau afara, ca eu iti dau salariu. Si apoi m-am luat cu el in gura. Si eu pana la urma i-am spus ca nu cred ca mai putem colabora.“
 “Pai nu, ca la orice firma unde te duci sa te angajezi nu te angajeaza daca ii spui chestiile astea. Viata e grea.”
“Cand se apropie sezonul de facut lumanari imi pregatesc toate materialele, dar bine ca mi le pregatesc acasa cu drag. Muncesc cu drag acasa. Ehh cand le facem, dureaza. Ti-am spus: la una din asta, asa, imi ia o zi practic. De dimineata de la 7 pana seara la 11 chiar 12 noaptea. Apoi a doua zi le pun tichete, prospect cum ar veni, le ambalez, le pun fundite si ma duc unde vad cu ochii. Uneori, daca ma simt in stare si capabil, ajung cam la 300-400 lumanari pe luna. Dar le fac cu gust. Dar nu ma grabesc, nuuu…  Le lucrez cu drag.” “Eu la ce as visa? As visa in principiu sa am unde sa-mi desfasor activitatea mea de lumanari si sa merg inainte. Si sa fie lumea mai intelegatoare.”

Silviu Isacu (medic psihiatru)

“Depresia nu este o boala care trece. Depresia este o boala pe care o sa o aiba toata viata, este conditionata in primul rand genetic si medicatia antidepresiva nu face decat sa tina in frau boala in perioadele de activitate. Trebuie sa accepte ideea ca e posibil ca dupa un prim episod sa urmeze al doilea, sa urmeze al treilea, sa urmeze al patrulea si ca trebuie sa stie care este calea de urmat: nu te mai duci la o suta de doctori, nu-ti mai faci un milion de investigatii, vii la psihiatru si tratam episodul urmator asa cum l-am tratat si pe cel dinainte.”
“O suferinta care poate fi atenuata.”
“Unii se declara foarte intristati si foarte panicati. Mai, zic, e un pret. Gandeste-te ca ai o boala care poate fi tinuta sub control si care nu te duce inevitabil spre un dezastru fizic sau spre un dezastru psihic, ci pur si simplu e o suferinta care cu medicamente poate fi atenuata sau lichidata.” “Dispozitia depresiva nu este acelasi lucru cu tristetea. Dispozitia depresiva este tocmai aceasta anulare afectiva. Nu este neaparat tristete pentru ca tristetea este un termen care tine de normalitate. Tristetea da culoare vietii, tristetea are culoare, depresia n-are culoare, depresia este terna, depresia este cenusie. Este anestezie psihica dureroasa, asa se numeste in depresie nu mai pot exprima sentimente, nu le mai pot trai.” “Tristetea ta seamana cu tristetea dupa ce ti-a murit o persoana apropiata? Nu. Daca seamana cu ea atunci nu pot sa pun acest diagnostic de melancolie .”
“Depresia nu are nicio legatura cu slabiciunea.”
“Primul semn care apare este disparitia interesului pentru lucruri care inainte ii trezeau interesul. Disparitia interesului pentru hobby-uri, pentru televizor, pentru un spectacol, pentru lucruri care inainte ii faceau placere, pentru sport… Urmeaza tendinta de izolare, sentimentul ca nu ma mai pot concentra, dezinteres, lipsa de spontaneitate si pe urma apar celelalte simptome, asa zis fizice: insomnie, anxietate, constipatie, lipsa poftei de mancare, scaderea in greutate.” “Tot un fel de stigmatizare este ideea ca depresia este apanajul firilor slabe. Eu daca am facut o depresie sunt o fire slaba. Este un mit asta. Depresia nu are nicio legatura cu slabiciunea. Asta e o mare povara pe spatele pacientilor cu depresie pe care o transmit cei apropiati, familia, ca depresia este o chestie de vointa si ca rezolvarea depresiei tine exclusiv de vointa. Fac eforturi oamenii in depresie, eforturile lor nu fac decat sa adanceasca lucrurile. Este exact analogia cu nisipurile miscatoare: cu cat te zbati mai tare cu atat te afunzi mai rau.”
“Depresia nu are nicio legatura cu nebunia.”
“Mituri. Inca un mit este ca antidepresivele dau dependenta. E un mit. Nu dau dependenta antidepresivele. Exista antidepresivele astea moderne care au efecte secundare nesemnificative, insesizabile si care nu creeaza niciun fel de problema. Omul poate sa conduca masina, poate sa functioneze la potentialul lui complet si sa ia tratament. Depresia nu are nicio legatura cu nebunia. De ce? Pentru ca nu inseamna pierderea discernamantului, anularea discernamantului. Depresia inseamna o perspectiva, o perspectiva asupra vietii.”

“Nu va ascundeti. Vorbiti despre suferinta voastra.” – Ion Vianu, scriitor si medic

Anunțuri

Chestionar pentru identificarea simptomatologiei depresive

Standard

Urmatorul chestionar determină dacă o persoană suferă sau nu de depresie. Dacă simptomele persistă mai mult de două săptămâni, atunci ar trebui consultat un specialist. Rezultatele acestui chestionar nu pot fi însă înlocuite cu vizita la medic.

1. Aveţi o dispoziţie tristă?
a. niciodată
b. rareori
c. uneori
d. deseori
e. întotdeauna

2. V-aţi pierdut interesul pentru activităţile zilnice şi nu mai aveţi randament la muncă?
a. niciodată
b. rareori
c. uneori
d. deseori
e. întotdeauna

3. Aveţi probleme de concentrare?
a. niciodată
b. rareori
c. uneori
d. deseori
e. întotdeauna

4. Aveţi probleme cu somnul (dificultate de a adormi, vă treziţi în timpul nopţii, nu mai puteţi adormi dacă vă ridicaţi din pat)?
a. niciodată
b. rareori
c. uneori
d. deseori
e. întotdeauna

5. Vă simţiţi obosit?
a. niciodată
b. rareori
c. uneori
d. deseori
e. întotdeauna

6. Simţiti că nimic din ceea ce faceţi nu mai are valoare?
a. niciodată
b. rareori
c. uneori
d. deseori
e. întotdeauna

7. Vă simţiţi agitat (nu puteţi sta locului, vă trosniţi degetele, vă roadeţi unghiile, vă muşcaţi buzele)?
a. niciodată
b. rareori
c. uneori
d. deseori
e. întotdeauna

8. Vă confruntaţi cu anxietate atât psihică (iritabilitate, sentimente de panică), cât şi somatică (probleme gastrointestinale – indigestie, diaree, crampe, cardiovasculare – palpitaţii, dureri de cap, transpiraţie, tinnitus)?
a. niciodată
b. rareori
c. uneori
d. deseori
e. întotdeauna

9. V-aţi pierdut pofta de mâncare sau aţi slăbit fără să ţineţi o dietă?
a. niciodată
b. rareori
c. uneori
d. deseori
e. întotdeauna

10. V-aţi gândit la sinucidere?
a. niciodată
b. rareori
c. uneori
d. deseori
e. întotdeauna

Interpretare răspunsuri:
a – 0 puncte, b – 1 punct, c – 2 puncte, d – 3 puncte, e – 4 puncte
Între 0 şi 8 puncte nu este vorba de depresie, între 9 şi 15 puncte poate fi vorba de o depresie uşoară, între 16 şi 21 puncte avem de-a face cu o depresie uşoară, între 22 şi 25 de puncte se consideră că depresia este moderată, iar peste 26 de puncte depresia este severă.

Motive surprinzătoare de depresie

Standard

Stim ca grijile legate de bani sau de relatia de cuplu sunt printre factorii care duc la aparitia depresiei, insa exista si alte cauze la care nu ne-am fi gandit, de la ceea ce mancam, la felul in care ne expunem la soare.

Căldura excesivă: Chiar dacă mulţi se bucură de vremea bună de plajă, pentru cei care suferă de sensibilitate la căldură, ce poate provoca inclusiv dezechilibre hormonale, aceasta înseamnă un singur lucru: depresie. Potrivit unei teorii, atunci când este prea cald, corpul produce mai puţin hormon tiroidian, ceea ce duce la lipsă de energie. Vremea foarte caldă te şi împiedică să dormi corespunzător, ceea ce poate duce la enervare. De asemenea, apa fierbinte ar reduce abilitatea de a gestiona stresul.

Pilulele contraceptive: Femeile care iau anticoncepţionale sunt de două ori mai susceptibile de a suferi de depresie decât cele care nu îşi administrează aceste pilule, potrivit unui studiu din 2005 al Universităţii Monash din Australia. „Este posibil ca pilula să schimbe dispoziţia femeilor care manifestă o anumită sensibilitate la contraceptive”, spune doctorul Ailsa Gebbie, specialistă în sănătatea sexuală şi reproductivă. Pe de altă parte, pilulele contraceptive pot fi foarte eficiente în tratarea sindromului premenstrual.

Gogoşile: Chiar dacă ne fac să ne simţim mai bine pe moment, mâncărurile dulci şi grase, precum gogoşile, pe care le dorim când avem o dispoziţie proastă, ne afectează silueta şi starea de spirit în general. Dispoziţia noastră este determinată de alimentarea constantă cu energie, de la glucoza din sânge la creier. Astfel, cel mai bine este să consumi alimente care eliberează treptat energie, precum cereale integrale, iar dacă doreşti ceva dulce, cea mai bună alegere este ciocolata – cea cu peste 85% cacao, pentru a evita creşterea bruscă a glicemiei.

Iluminatul: Dacă e prea multă lumină în dormitor, fie de pe stradă, fie de la televizor, aceasta poate afecta negativ creierul, potrivit cercetătorilor de la Ohio State University. În studiile făcute pe animale, ei au descoperit că expunerea la lumină, chiar pală, prea mult timp, noaptea, a generat simptome de depresie, astfel că hamsterii nu mai consumau gustările care li se serveau.

Ceaiul şi cafeaua: „Sunt tot timpul uimit de câţi oameni văd care sunt deprimaţi din cauză că nu pot dormi şi care totuşi beau nenumărate ceşti cu ceai sau cafea, chiar şi seara târziu”, spune doctorul William Shanahan. „Este cât se poate de obişnuit. Regula de aur este să nu mai consumaţi cafeină după ora 16.00 – un expresso după cină poate fi fatal somnului dumneavoastră”, precizează el.

Pastilele de tensiune: Anumite substanţe care combat hipertensiunea, precum propranololul şi retinoidele, care tratează afecţiuni ale pielii, ca acneea şi psoriazisul, au fost asociate cu depresia, deşi nu este clar de ce ar avea acest efect.

Ţigările: Fumatul ar putea spori riscul de depresie severă cu 93%, potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Melbourne. Un studiu realizat în rândul a 1.043 de femei, publicat în British Journal of Psychiatry, a relevat că, dintre fumătoare, 15% au ajuns să fie diagnosticate cu depresie severă, faţă de doar 6,5% dintre nefumătoare. „Nicotina creează un sentiment de relaxare, aşa că oamenii fumează crezând că aceasta reduce stresul şi anxietatea, dar este ceva temporar”, explică doctorul Eva Cyhlarova, şef de cercetare la Mental Health Foundation. Nicotina stimulează eliberarea dopaminei, substanţa din creier responsabilă cu buna dispoziţie. Pe de altă parte, acestă creştere temporară a cantităţii eliberate de dopamină, favorizează încetinirea mecanismului prin care creierul îşi produce dopamina necesară, astfel că pe termen lung, cantitatea este mai mică.

Hipertiroidie: O cauză obişnuită pentru proasta dispoziţie şi depresie este hipertiroidia (activitatea sporită a glandei tiroide), care afectează în special persoanele în vârstă, spune doctorul Mark Vanderpump, consultant în endocrinologie la Royal Free Hospital din Londra. O simplă analiză de sânge poate elimina posibilitatea să suferi de hipertiroidie.

Internetul: Într-un studiu efectuat în China anul trecut, printre 1.000 de adolescenţi, s-a arătat că cei care utilizau internetul în exces erau cu 150% mai predispuşi la depresie. Tehnologia poate fi obositoare pentru creier şi, în plus, dacă stai toată ziua la telefon sau pe internet, poţi deveni mai puţin încrezător în situaţii sociale reale. „Dacă petreci mai mult de două ore pe zi, în afara programului de lucru, pe internet, există motive de îngrijorare”, spune doctorul Richard Graham, expert în dependenţa de tehnologie.

Dieta vegetariană: S-a demonstrat că lipsa acizilor graşi nesaturaţi – care se găsesc în carnea de peşte grasă – poate contribui la depresie. Astfel, femeile care luau ulei de peşte în timpul sarcinii se confruntau cu un risc de depresie postnatală mai mic.

Dieta Atkins (fără carbohidraţi): Carbohidraţii ridică nivelul de serotonină, o altă substanţă din creier responsabilă cu buna dispoziţie. Cei care urmează o dietă săracă în carbohidraţi sunt predispuşi la schimbări de dispoziţie, potrivit cercetătorilor de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) din Boston. Aceştia au descoperit că lipsa carbohidraţilor dereglează secreţia de serotonină a creierului, cauzând enervare şi depresie sau aşa-numita „atitudine Atkins”, după numele dietei lui Robert Atkins.

Amânările: Depresia ne poate face să amânăm treburile, dar şi o proastă gestionare a timpului de care dispunem poate cauza depresie, potrivit psihologului Funke Baffour. Dacă lăsaţi toată treaba pentru sfârşitul zilei, înseamnă că vă simţiţi de parcă totul vă scapă de sub control. De asemenea, dacă lucraţi seara, vă privaţi de activităţi care pot combate depresia, cum ar fi timpul petrecut cu familia sau o cină hrănitoare şi sănătoasă.

Operaţiile estetice: Oamenii care au recurs la o operaţie estetică pot suferi de depresie şi la doi ani după aceasta. Femeile care au trecut printr-o astfel de procedură sunt de trei ori mai predispuse la sinucidere, potrivit unui studiu publicat în Current Psychiatry Reports. De asemenea, cei care au trecut printr-o operaţie estetică sunt de trei ori mai predispuşi să moară din cauza unor activităţi autodistructive, precum băutul în exces. „Cauza poate fi că acestor oameni nu le place rezultatul sau că ei se luptă să îşi accepte noua înfăţişare”, spune doctorul Mark Vanderpump.

Articol preluat de la Mediafax

Depresia… mai mult decât tristeţe

Standard

Despre depresie se pot spune foarte multe lucruri, putini oameni insa stiu ce este ea cu adevarat. Adesea, ea este confundata cu starile de tristete, cu perioadele dificile din viata si cu momentele in care tindem sa renuntam la speranta. Depresia este insa mult mai mult decat atat: ea este o insumare a tuturor acestor stari, putand duce chiar la decizii radicale, precum suicidul.

Cum recunoastem depresia?
Pentru a recunoaste depresia este nevoie de intrunirea mai multor criterii. Inainte insa de a pune o eticheta diagnostica este important sa stim ca depresia nu se manifesta la fel la toate persoanele si ca ea poate avea diferite grade de intensitate. Iata care sunt unele din starile care pot aparea in cadrul depresiei:

  • dispozitie depresiva (tristete profunda, melancolie) in cea mai mare parte a zilei, mai multe zile la rand (in cazul unor persoane si a copiilor ea se poate traduce prin stari de iritabilitate)
  • lipsa interesului si a placerii pentru activitati care alta data erau atragatoare
  • variatiile mari in greutate (fara o cauza medicala) si variatiile mari ale poftei de mancare
  • tulburari ale somnului: insomnii sau hipersomnii
  • agitatie sau lentoare psihomotorie
  • oboseala sau lipsa de energie
  • ganduri de inutilitate
  • ganduri de vinovatie
  • scaderea capacitatii de concentrare
  • indecizia
  • ganduri suicidare

Care sunt cauzele depresiei?
Cand vorbim despre cauzele depresiei putem sa luam in considerare o multitudine de factori care fac parte din viata noastra cotidiana. Cei mai multi oameni vor spune ca depresia a fost cauzata de o situatie de viata: pierderea unei persoane dragi, pierderea locului de munca, divortul, neglijarea propriilor nevoi vreme indelungata etc. Este foarte important insa sa observam un fenomen interesant: aceste evenimente de viata se intampla multor oameni si nu toti acestia vor deveni depresivi… Ce face oare diferenta? Diferenta este data de felul in care fiecare persoana interepreteaza propria realitate si, datorita acestui fapt, reactioneaza in mod diferit la ea. Insasi interpretarea experientelor de viata se face in baza unor moduri de a gandi pe care le invatam prin experienta si in contact cu parintii nostrii. Deci, contrar asteptarilor, depresia nu este o consecinta imediata a realitatii ci a felului in care noi invatam sa gandim despre realitate. Reactia noastra se datoreaza felului in care noi vedem realitatea ci nu realitatii in sine.

Cum poate ajuta psihoterapia?
Psihoterapia poate ajuta tocmai prin obiectivarea felului in care ne raportam la realitate, schimband modurile distorsionate in care o percepem si interpretam. Psihoterapeutul il va invata pe depresiv sa isi puna noi intrebari asupra realitatii, pentru a descoperi lucruri noi si pentru a reusi sa vada situatiile de viata din mult mai multe unghiuri si perspective. Psihoterapia cognitive-comportamentala va urmari sa ajute persoana depresiva sa iasa din cercul vicios al izolarii si inactivitatii sale, prin sarcini comportamentale clare si graduale, iar apoi, va tinti discutarea si disputarea modului in care persoana gandeste despre situatiile respective si despre sine. Acest demers va avea ca efect cresterea increderii in sine a persoanei, pe de-o parte si pe de alta parte, resemnificarea realitatii.

De ce nu putem noi singuri?
Multe persoane ce se confrunta cu depresia spera ca vor putea sa o invinga de unii singuri. De multe ori, aceasta lupta va duce insa la izolarea si descurajarea unuia dintre luptatori, si acel luptator nu va fi depresia. O astfel de confruntare este din start supusa riscului pentru ca persoana este implicate in mod subiectiv in viata sa. Ea interpeteaza in mod subiectiv ceea ce I se intampla, in conformitate cu experienta sa anterioara, cu credintele invatate in decursul vietii si reactioneaza in conformitatea cu ceea ce stie deja sa faca.
Fara o interventie din afara, persoana nu isi poate schimba vechile tipare de a gandi si a actiona, fapt care duce de multe ori la amplificarea depresiei si la pierderea sperantei in confruntarea cu aceasta. Prietenii, familia si cercul social pot fi de un real folos in invingerea depresiei, daca ei insasi reusesc sa vada realitatea din alte unghiuri si cunosc alte modalitati de a face fata acesteia. Avand in vederre insa ca de multe ori „cine se asemana, se aduna”, cunoscutii pot face apel la aceiasi „ochelari” prin care privesc realitatea.
Psihoterapeutul va fi cel care te va insoti in descoperirea unei lumi noi, cu multe culori si forme. Cu ajutorul sustinerii lui vei putea sa dai jos „ochelarii interpretarii” si sa vezi realitatea asa cum este ea. Veti invata impreuna noi modalitati prin care sa faceti fata acestei lumi, sa o acceptati asa cum este ea.

Un articol de Cristina Negoita
Publicat aici

CHAT – checklist for autism in todlers

Imagine

CHAT este un instrument de screening pentru copiii in varsta de 18 luni care prezinta riscul de a avea tulburari sociale – de comunicare. Este prezentat sub forma unui chestionar care trebuie completat de catre parinti si de catre un medic pediatru atunci cand copilul este dus la controlul de evaluare a dezvoltarii la varsta de 18 luni. Primii 9 itemi sunt intrebari adresate parintilor, ultimii 5 fiind destinati medicului (raspunsuri pe baza observatiei). Comportamentele vizate (a caror absenta este un semnal de alarma) sunt jocul simbolic si atentia (inclusiv atragerea atentiei asupra ceva aratand in directia respectiva, dar si urmarirea indicatiilor de acest gen).

 

Partea A, setul de intrebari pentru parinti:
1. Ii place copilului sa fie leganat, saltat pe genunchi etc.?
2. Este copilul interesat de alti copii?
3. Ii place copilului sa se catere pe diverse lucruri, cum ar fi treptele?
4. Ii place copilului sa se joace de-a v-ati ascunselea/ “cucu-bau”?
5. S-a jucat vreodata pretinzand, de exemplu, ca isi face un ceai folosind o cescuta sau ceainic de jucarie sau alte asemenea jocuri?
6. A folosit vreodata copilul degetul aratator pentru a arata, a cere ceva?
7.A folosit vreodata copilul degetul aratator pentru a indica interesul sau pentru ceva?
8. Poate copilul sa se joace adecvat cu jucarii mici (ex, masinute, lego etc.), nu doar sa le duca la gura, invarta in gol sau sa le scape, arunce?
9. Va aduce copilul vreun obiect pentru a va arata ceva?

Partea B, setul de intrebari pentru personalul medical primar/ pediatrul care se ocupa de copil

1. In timpul vizitei, copilul a realizat un contact vizual cu dumneavoastra?
2.Captati atentia copilului, apoi aratati-i cu degetul un obiect interesant din incapere si spuneti-i: ”Uite! E (numele jucariei) acolo! Priviti fata copilului. Se uita in directia respectiva ca sa vada ce ii aratati? (Obs. Pentru a inregistra cu DA acest item, asigurati-va de faptul ca copilul nu se uita la mana dvs, ci la obiectul pe care i-l aratati).
3. Captati atentia copilului, apoi dati-i o cescuta si un ceainic de jucarie si spuneti-i “Poti sa faci o ceasca de ceai?” Se face copilul ca isi pune ceai, ca-l bea etc.? (Obs. Daca puteti remarca un exemplu de simulare intr-un alt joc, similar, treceti DA la acest item.)
4. Intrebati copilul “Unde este becul/ lumina?” sau spuneti-i “Arata-mi becul/ lumina”. Va arata copilul cu degetul becul/ sursa de lumina? (Obs. Repetati cererea si cu alt obiect pe care nu-l poate atinge, de ex. Ursuletul/ alta jucarie, in cazul in care copilul nu intelege cuvantul “lumina”. Pentru a trece DA la acest item, copilul trebuie sa se uite si la dvs. in timp ce arata cu degetul spre obiect).

Intrebarile-test pe care ar trebui sa le puna un medic, poti sa le aplici tot tu… daca raspunsurile la majoritatea intrebarilor au fost negative, nu mai amana si incepe sa lucrezi sistematic cu micutul tau. Bineinteles, du-l si la un specialist.

Dependenţa de nicotină şi alcool – recomandare de carte

Standard

Stresul şi problemele cu care ne confruntăm zilnic împing pe tot mai mulţi dintre noi în patima alcoolului. Graniţa dintre viciu şi boală este una extrem de fragilă. Această carte propune patru etape, pas cu pas, pentru a ajuta o persoană apropiată să scape de alcoolism: • Înţelegerea fenomenului – semnele care trebuie să avertizeze apariţia problemei. Alcoolul este un drog? Consecinţele alcoolismului asupra sănătăţii. Cum se instalează dependenţa.• Acţiunea – cum să acţionezi fără a culpabiliza. Evitarea discuţiilor conflictuale. Cum se poate motiva dependentul de alcool.• Ajutorul – importanţa abstinenţei. Oferirea soluţiei. Cura. Combaterea efectelor abstinenţei de alcool.• Sprijinul – curele de dezalcolizare. Importanţa grupului. Centre specializate. Cum se depăşesc depresiile şi lipsa voinţei de a continua.Un ghid util celor care au un membru de familie, un prieten sau un coleg dependent de alcool, punând la dispoziţia lor informaţii clare şi practice, tratamentele posibile şi modalităţile prin care poate fi abordat şi ajutat un alcoolic. Comanda online AICI

Iniţierea comportamentului de a consuma alcool se realizează prin invăţare socială – copiii si adolescenţii invaţă, privind la cei maturi, că a consuma alcool este ceva plăcut, oamenii care beau sunt veseli, rad si se simt bine. Curiozitatea si dorinţa de a imita adulţii ii determină pe mulţi copii să incerce să consume la randul lor alcool. Alcoolul devine astfel un risc din ce in ce mai mare pentru că poate fi acceptat si incurajat de către cei din anturaj si cel puţin temporar ii poate face să pară si să se simtă mai mari. Consumul de alcool devine deci un comportament format pe baza invăţării sociale.

Puţini fumători ştiu ce beneficii spectaculoase ar putea obţine prin renunţarea la tutun, chiar şi după zeci de ani de fumat: veţi învăţa din această carte că nu e niciodată prea târziu să renunţaţi la acest obicei! Vă temeţi că vă veţi îngrăşa? Citiţi această carte şi veţi vedea că toate problemele au soluţiile lor. Dr. Véronique Peim-Boujenah vă va face să descoperiţi formidabilele progrese ale tabacologiei. Specialista vă învaţă tot ce aveţi de făcut, pas cu pas, înainte de a vă lăsa de fumat, în timpul sevrajului şi după. Comanda online AICI

Fumatul este unul dintre cele mai controversate comportamente nesănătoase. Multă vreme s-a considerat că decizia de a fuma reprezintă o alegere in cunostinţă de cauză; că oamenii sunt bine informaţi in momentul in care incep să fumeze si, implicit, isi asumă responsabilitatea acestui comportament si a consecinţelor lui. Totusi, studiile arată că 95% dintre fumători incep să fumeze inaintea varstei de 20 de ani. Fumul de ţigară este dăunător tuturor celor care il inspiră, inclusiv nefumătorilor ( fumatul pasiv)Acesta conţine aproximativ 4000 de substanţe chimice, dintre care 40 sunt cancerigene. Una din substanţele inhalate odată cu fumul de ţigară este nicotina. Nicotina este un drog care se află in tutun si care are multe efecte negative asupra organismului,  influenţează sistemul nervos intr-un mod negativ si produce grave probleme de sănătate, incluzand dependenţa. Fumatul determină dependenţa de nicotină asa cum poţi fi dependent de alcool sau alte droguri.

Cum comunicăm cu un copil autist

Standard

La copiii autisti limbajul este mult intarziat si rareori are functia de comunicare. Statisticile arata ca 50% dintre cei cu autism nu au limbaj verbal, iar cei care totusi vorbesc, sunt caracterizati printr-un sever deficit verbal (dificultati de a intelege vorbirea, de perceptie si emitere a acesteia, inversari de pronume,etc). Atunci cand copiii autisti vorbesc, emiterea cuvintelor este neclara, imprecisa. Anumite fraze sau cuvinte preferate insa pot fi pronuntate corect. Exprimarea si intonatia sunt deseori nepotrivite, la fel si modul de utilizare a volumului vocii. Desi au sansa de a utiliza limbajul in mod spontan, totusi nu reusesc sa dezvolte un sistem de comunicare. In ciuda abilitatii de a reda identic vorbirea altora, copiii autisti foarte rar folosesc vorbirea cu scop de comunicare. Inainte de a folosi cuvintele, copilul trebuie invatat cai de comunicare cu ajutorul carora sa se poata exprima.

Comunicarea prin imagini poate fi un prim pas catre forme mai complexe de comunicare si poate fi un mijloc, pentru copilul autist, de a-si exprima dorintele intr-un mod accesibil lui. Astfel, copilul este invatat sa ofere imaginea obiectului dorit unui partener de comunicare in schimbul acelui obiect. Invatarea comunicarii prin imagini are efecte puternice asupra comportamentului copilului. Copilul se face astfel inteles si devine mai putin agresiv si mai mult comunicativ. Sunt necesare: o placa de comunicare si simboluri de comunicare. Primele simboluri care vor fi introduse trebuie sa fie legate de preferintele alimentare sau de jucariile preferate. In prima faza, obiectul indragit este prezentat copilului, iar imaginea lui este asezata pe masa intre el si obiectul respectiv. Copilul va primi obiectul dorit atunci cand va inmana imaginea acestuia adultului. Apoi este lasat sa simta bucuria obtinerii lui, dupa care se va repeta actiunea. Se vor folosi si cate 2 obiecte si imaginile acestora, iar copilul sa aleaga dintre ele. In faza urmatoare e indicat ca sa se mareasca distanta dintre copil si obiectul preferat. Pe masura ce copilul incepe sa inteleaga cum trebuie sa procedeze pentru a obtine ceea ce el vrea, vom folosi placa de comunicare pe care vom pune (de la stanga la dreapta):
• imaginea copilului,
• “a vrea”
• si il invatam pe copil sa adauge imaginea cu obiectul dorit.
Acum il invatam sa formeze propozitii. Astfel se ajunge la o comunicare prin imagini. Copilul va ajunge sa ceara obiecte pe care nu le are prin preajma, dar a caror imagine o cunoaste. Adesea cand copilul incepe sa foloseasca imaginile, pe care adultul i le-a numit, va incepe si sa vocalizeze.

Mijloacele folosite pentru realizarea unei comunicari totale:
• gesturi
• a arata cu degetele
• a face zgomote
• a emite sunete
• contactul fizic
• cuvintele
• mimica
• desene
• poze
• pictograme
• exprimarea copilului prin desene sau pictograme

 

Autismul în literatura de specialitate – recomandare de carte

Standard

Give me 5. Da-mi o mana de ajutor. Pedagogie moderna pentru lucrul cu persoane autiste – Colette de Bruin, Editura Fides, 2008

Colette de Bruin lucreaza ca trainer si educator-insotitor in familii care au copii cu autism, cu sau fara deficienta mintala. Ea insasi este mama a cinci copii diagnosticati cu Tulburare din Spectrul Autist si a fost crescuta de un tata, caruia i s-a descoperit sindromul Asperger. 
Autoarea prezinta in cartea sa pe larg metoda practica pe care a dezvoltat-o ea insasi si pe care o aplica in primul rand propriilor copii. Toate aceste tehnici pot fi usor adaptate de catre fiecare cititor cazului concret, care il intereseaza in mod direct. Ea doreste sa atraga atentia, prin intermediul materialului prezentat in carte, asupra modului in care ar trebui sustinuta interactiunea. Copiii cu autism gandesc in imagini. Doar cu foarte mult efort pot ajunge sa-si concretizeze gandurile in cuvinte. Informatia pentru ei este vazuta ca un puzzle, de aceea timpul pe care ei il petrec lipind bucatile acestui puzzle la un loc este foarte mare. Cu toate acestea, ca urmare a utilizarii terapiilor prezentate in carte, se poate ajunge la un timp de raspuns mult mai rapid. De altfel, in cadrul lansarii de carte a fost prezentat cazul unui copil cu autism care, dupa numai doua saptamani de terapie conform manualului, era capabil sa faca primii pasi de socializare si interactiune cu cei din jur.

Aceasta carte a fost tradusa din limba olandeza in limba romana de catre Inge José Smelik, presedintele Fundatiei „Ancora Salvarii” din Iasi. Cartea poate fi gasita la adresa: Centrul „Ancora”, Str. Pantelimon nr. 10, bl F5, sc.A, parter, ap.3 Iaai. (Luni-Vineri intre orele 8.30 – 15.00) sau comandata la: ancorasalvarii@yahoo.com sau la 0770 – 555 443. Pretul cartii este de 25 RON. Costuri eventuale expeditiei prin posta sub forma de ramburs=10 Ron, Total 35 RON

*********************************************************************

Terapia comportamentală axată pe COMPORTAMENTELE VERBALE (Cum să educăm copiii autişti sau cu alte afecţiuni de dezvoltare) – Mary Lynch Barbera & Tracy Rasmussen, Editura For You

Metoda comportamentului verbal (VB) este o formă de analiză comportamentală aplicată (ABA), care se bazează pe analiza comportamentului verbal, aşa cum o face B. F. Skinner şi care funcţionează foarte bine în cazul copiilor care au abilităţi minime sau inexistente de limbaj. În această carte, Mary Lynch Barbera se bazează pe propria ei experienţă, ca analist comportamental certificat şi părinte al unui copil cu autism, pentru a explica metoda comportamentului verbal şi modul ei de folosire.
Acest ghid oferă instrucţiuni pas cu pas şi informaţii din abundenţă, despre cum să ajutăm copiii să dezvolte aptitudini de limbaj şi de vorbire mai bune, în acelaşi timp explicând cum să predăm folosirea limbajului mimico‑gestual, în cazul copiilor neverbali. Un capitol întreg se concentrează pe modalităţi de a reduce comportamentele problemă, iar volumul conţine şi informaţii utile cu privire la predarea deprinderilor de mers la toaletă şi a altor aptitudini de independenţă, care sunt utile unui copil.
Cartea le va da părinţilor şi specialiştilor care nu cunosc principiile ABA şi VB, posibilitatea de a începe imediat să folosească metoda comportamentului verbal, în educarea copiilor cu autism şi cu tulburări conexe. Comanda online AICI

Mary Lynch Barbera, RN, MSN, BCBA este asistentă medicală atestată şi analist comportamental, precum şi analist comportamental şef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania, care studiază efectul tehnicilor de comportament verbal la clasă, în tot Statul Pennsylvania. Barbera a fost preşedinta fondatoare a Societăţii de Autism din comitatul Berks, din America şi a lucrat cu sute de copii cu afecţiuni din spectrul autist, având o experienţă vastă şi în pregătirea a sute de specialişti în domeniu. Este mama unui băiat de zece ani care are autism. Tracy Rasmussen este jurnalistă premiată de peste douăzeci şi cinci de ani, specializată în reportaje medicale. Ea a ţinut multe discursuri ca reprezentant al Alianţei naţionale pentru bolnavii mintali (National Alliance for the Mentally Ill), pe teme legate de sănătatea mintală.

*********************************************************************

 Jocul interactiv pentru copii cu autism – Diana Search, Editura Fides, 2011

Comanda online AICI

 

 

 

 

 

 

 

 

*********************************************************************

Lasa-ma sa-ti aud glasul – Povestea unei familii care a invins autismul – Catherine Maurice, Editura Curtea Veche, 2008

Lasă-mă să-ţi aud glasul este povestea unei mame care a luptat şi a învins autismul. O carte memorabilă, pe cât de precis documentată, pe atât de bine scrisă.
în lupta lor disperată pentru a-şi salva fiica, soţii Maurice pătrund în hăţişul termenilor medicali şi înfruntă coşmarul speranţelor false, al „vindecărilor miraculoase“ şi al acuzaţiilor supărătoare potrivit cărora ei sunt singurii vinovaţi de autismul lui Anne-Marie. în cele din urmă, salvarea fetiţei va veni din aplicarea unei terapii de modificare comportamentală.
„O poveste impresionantă şi înălţătoare… Oferă îndemn şi forţe noi părinţilor care refuză să-şi abandoneze copiii autişti.“ – Kirkus Reviews
„Remarcabilă… O poveste spusă din inimă… Un model de urmat pentru familiile aflate în situaţii similare.“ – Library Journal
Comanda online AICI

**********************************************************************

Autismul. Teorie si interventie educationala – Theo Peeters, Editura Polirom, 2009

Volumul ofera o perspectiva teoretica asupra autismului si numeroase strategii practice de interventie pentru educatie si tratament, precum si marturii ale parintilor si ale unor persoane inalt functionale ce sufera de aceasta afectiune. Autismul. Teorie si interventie educationala este un studiu de referinta pentru toti specialistii care lucreaza cu copilul sau adultul cu autism – medici, psihologi, psihopedagogi, asistenti sociali, educatori – si o lectura utila pentru parinti.
Cuprins: Autismul ca tulburare pervaziva de dezvoltare • Ce este autismul? Cite persoane sufera de autism? • Punctul de vedere al specialistilor: copiii „diferiti” au nevoie de un ajutor diferit • Problema atribuirii de semnificatii • Experimente cognitive pentru copiii cu autism • Interpretarea perceptiilor: capacitatea limitata de a atribui semnificatii • Comunicarea • Interactiunile sociale • Probleme legate de imaginatie  Comanda online AICI

**********************************************************************

Milie, copil nenascut – O alta perspectiva asupra autismului – Michele Bromet Camou, Editura Elena Francisc Publishing, 2008

Milie, copil nenăscut este povestea însoţirii terapeutice a unui copil autist. Acest document excepţional a fost realizat folosind înregistrările şi notiţele ce relatează schimburile dintre Milie şi psihoterapeutul său, Michèle Bromet-Camou, din 1981 până în 1997.
Autism… un cuvânt care ne dă adesea fiori, dat fiind că evocă o boală mintală gravă şi incurabilă. Cum se manifestă ea? Printr-o izolare totală în sine, asociată cu refuzul oricărui contact cu realitatea şi cu cei din jur.
O altă perspectivă asupra autismului poate duce la o schimbare necesară în însoţirea terapeutică a acestor copii atât de originali. Milie este mărturia vie a faptului că abilitatea de a gândi a unui copil autist nu este stinsă, ci doar interzisă, şi că este posibilă îndepărtarea acestei interdicţii. Cum se poate traduce în realitate această mişcare? Veţi descoperi, citind ce a realizat Michèle Bromet-Camou cu Milie, în sânul unei echipe de specialişti condusă de dr. Cazé la spitalul Niort.
Lucrarea Milie, copil nenăscut este la îndemâna tuturor. Lecturarea ei se face cu uşurinţă, datorită stilului autoarei, care ştie să se exprime clar şi datorită dialogurilor cu Milie, care vă vor uimi pur şi simplu. Comanda online AICI
 
********************************************************************** 

Autismul la prescolari. Ghid practic si metodologic – Margareta Gifei, Editura Rovimed

Autismul pare sa fie prezent peste tot in jurul nostru in ultima vreme – in ziare, la TV, chiar si pe afise. Informatiile arata ca rata prezentei sale este in crestere rapida, si fiecare dintre noi cunoste cel putin un copil avind acest „spectru” de probleme.Si intrucat ultimele noutati sugereaza ca interventia timpurie este critica pentru succesul tratamentului, parintii copiilor de virste tot mai mici sunt atenti la eventualele semne de autism, dorind cit mai multe surse de informare. Comanda online AICI

**********************************************************************

Simptome ale autismului

Standard

O persoana cu autism poate dezvolta unele (sau marea majoritate a) din urmatoarele simptome:
1. Capacitate calitativ scazuta in interactiunea cu alte persoane;
2. Dificultati in crearea relatiilor de lunga durata;
3. Nu cauta sprijin;
4. Evita sa priveasca in ochi o alta persoana;
5. Evita sau nu este interesat de contactul cu alti copii;
6. Pare ca nu aud;
7. Ii este greu sa inteleaga sentimentele si reactiile altora;
8. Are o capacitate scazuta de comunicare;
9. Nu imita;
10. Dezvolta vorbirea ecou (repeta ceea ce aude din conversatia celor din jur);
11. Intelege limitat si la modul concret limbajul celorlalti;
12. Nu vorbeste;
13. Adeseori nu foloseste limbajul pentru a comunica;
14. Poate sa foloseasca limbajul obsesiv si stereotip;
15. Comportament limitat, repetitiv si stereotip in interese si activitati;
16. Copilul se joaca stereotip fara aspecte sociale, iar jocul nu prezinta variatii, fiind legat deseori de un anumit obiect;
17. Foloseste “gresit” jucariile;
18. Este dependent de ritualuri si rutini;
19. Face miscari stereotipe ( de exemplu. gesticuleaza cu mainile);
20. Are fixisme si ritualuri obsedante;
21. Rade si chicoteste fara o cauza vizibila;
22. Rasuceste obiecte;
23. Refuza contactul corporal;
24. Ii folosesc pe cei din jur ca obiecte (pentru a-si putea indeplini o necesitate, cum ar fi de exemplu, pentru a manca);
25. Prezinta o hiperactivitate accentuata pentru ca imediat sa devina pasivi;
26. Se impotriveste invatarii si schimbarilor;
27. Nu realizeaza pericolul.

Daca intalniti un copil cu autism trebuie sa va ganditi ca:
• Are o gandire concreta (nu poate interpreta ce vede decat la modul concret);
• Trebuie sa vorbesti simplu si clar, fara fraze lungi;
• Incearca sa obtii atentia totala a copilului pentru a comunica cu el;
• Expresia fetei tale trebuie sa oglindeasca exact ceea ce simti in acel moment;
• Desi nu vorbeste, poate intelege ce spui (unii dintre ei pot dezvolta o forma de limbaj non – verbal);
• Daca vorbeste, are dificultati in a se exprima;
• Adeseori nu stiu ce trebuie sa faca cu trairile lor, deci cu atat mai putin cu sentimentele altora. 

Pentru o persoana cu autism poate fi greu sa:
• Inteleaga cuvantul in adevaratul sau sens;
• Inteleaga ce le place altora sa faca ea;
• Sesizeze confuzia;
• Fie nesincer si sa inteleaga nesinceritatea;
• Inteleaga intentiile ascunse din comportamentul altora;
• Inteleaga sentimentele altora.

Temutele… animale

Standard

Fobiile animale (zoofobiile) sunt printre cele mai comune si reprezinta 36% dintre fobiile pentru care pacientii cauta tratament. Varsta de debut al fobiilor animale este in copilarie, intre 5 – 9 ani. Fobiile sunt mai comune la femei decat la barbati. Exista trei conditii in care se dezvolta frica. Acestea cuprind experienta personala directa, experienta observationala si experienta informationala. Cel mai comun tratament pentru fobii astazi este terapia cognitiv-comportamentala. Tehnici precum expunerea si desensitizarea sistematica pot fi folosite pentru a ajuta pacientul sa se simta confortabil cu obiectul fricii. Totusi, in cadrul acestor tehnici pacientul detine controlul.

Chiroptofobia este frica clinica de lilieci. Liliecii nu sunt periculosi sau agresivi pentru oameni. In multe cazuri frica deriva din credinte gresite. Ei sunt vazuti drept creaturi urate cu ochi terifianti si aripi mari. In Europa medievala, un liliac care a intrat in casa era vazut drept un semn ca moartea va veni la acea familie in viitorul apropiat. Liliecii erau de asemenea asociati cu diavolul. Astazi multi oameni asociaza liliecii cu vampiri, intuneric si moarte. In realitate, exista doar trei specii de lilieci care se hranesc cu sange, toate traind in America Latina. Toate aceste notiuni asociate cu liliecii pot contribui la frica extrema. In lumea moderna majoritatea oamenilor nu sunt expusi la aceste animale si acuza sentimente de aversiune, dezgust si frica daca un liliac ramane captiv in apartamentul lor. Totusi un chiroptofob experimenteaza frica ce nu poate fi considerata normala sau rationala.  

Pacientii cu aceasta fobie experimenteaza frica intensa si panica atunci cind sunt confruntati cu liliecii sau la posibilitatea de a se afla in prezenta lor. Prezinta hiperventilatie si palpitatii, tremor, tipete sau plang si frecvent simt ca si cum ar fi in pericol imediat de moarte. Chiroptofobii vor parcurge distante extreme pentru a evita orice posibilitate de a intra intr-o situatie in care vor fi expusi la lilieci. Fobia se poate dezvolta daca un copil mic a avut o experienta neplacuta cu un stol de lilieci, cum ar fi daca intra intr-o pestera si tulbura liliecii, zborul lor afara poate inspaiminta copilul.

Tratament: fobia nu ameninta viata, iar multe persoane nu cauta ajutor. Cei care au aceasta fobie inteleg in general ca nu se vor intalni poate niciodata cu un liliac, astfel alegand sa traiasca si sa faca fata fobiei singuri. Totusi fobiile pot fi frici persistente care determina evitare si distres fizic. Consilierea este un bun inceput pentru tratarea acestor frici, permitand unui terapeut sa se angajeze intr-o discutie cu pacientul. Acesta va incerca sa-l ajute sa faca fata fricii si sa ajunga la informatiile gresite despre lilieci. Desensitizarea sistematica este o alta optiune terapeutica. Aceasta forma de tratament foloseste aptitudini de relaxare. Autohipnoza poate ajuta la fel, precum si reprogramarea mintii prin hipnoza. Tinteste subconstientul si ajuta la depasirea impresiilor negative care stau la baza fricii.

Cinofobia (gr. kion=caine) reprezinta frica anormala de caini. Este clasificata drept o fobie specifica, la tipul fobiilor animale. Desi fobiile fata de serpi si paianjeni sunt mai comune, cinofobia este in special debilitanta datorita prevalentei ridicate a cainilor in lume.  Ca si in alte fobii specifice, pacientii care sufera de cinofobie pot prezenta o gama larga a acestor reactii cand sunt confruntati cu un caine viu sau cand se gandesc sau vad o imagine statica a unui caine. Mai mult, comportamentul clasic de evitare este comun si poate include traversarea strazii pentru a evita un caine sau evitarea caselor prietenilor care au caine. Poate fi cauzata de intilnirea personala, cu sfirsit negativ, a persoanei cu un caine sau de o experienta observationala (starea de martor la accidentul unui prieten atacat de un caine).

Terapia sistematica de desensitizare implica folosirea de tehnici de relaxare cu situatii imaginate. Intr-un mediu controlat, de obicei cabinetul terapeutului, pacientul va fi instructat sa vizualizeze o situatie amenintatoare (sa fie in aceeasi camera cu un caine). Dupa determinarea nivelului de anxietate al pacientului, terapeutul va antrena pacientul prin exercitii de respiratie si relaxare pentru a reduce anxietatea la un nivel normal. Terapia continua pana cand situatia imaginata nu mai provoaca raspuns anxios.
Terapia de expunere este considerata cel mai eficient tratament pentru cinofobie si implica expunere sistematica si prelungita la caini a pacientului pana cand acesta va experimenta o situatie fara raspuns advers. Aceasta terapie poate fi condusa pe parcursul a catorva sedinte sau intr-o singura sedinta in mai multe ore. Pacientul va fi incurajat sa abordeze si in final sa interactioneze cu obiectul fricii.
Auto-tratamentul este facut cu ajutorul unui specialist intr-un mediu profesional. Mai intai pacientul va scrie o lista a evenimentelor inspaimantatoare alaturi de un caine. O ierarhie a fricii provocate de situatii in functie de anxietatea acordata fiecareia. Lista de situatii este pusa in ordine de la cea mai putin infricosatoare situatie pana la cea mai terifianta, iar terapeutul il ajuta sa identifice elementele comune care contribuie la frica. Apoi terapeutul il ajuta sa recreeze ultima si cea mai infricosatoare situatie, intr-un mediu sigur, controlat, continuand pana cand pacientul a avut oportunitatea sa permita fricii sa se diminueze, realizand ca este nefondata. Odata ce s-a stapanit o situatie, urmatoarea frica de pe lista este recreata si repetata pana cand toata lista a fost experimentata.

Equinofobia reprezinta frica anormala si persistenta de cai. Cei care au aceasta fobie pot experimenta panica extrema sau anxietate la gandul la un cal sau fiind aproape de acestia. Fobia poate fi debilitanta si interfereaza cu activitatile zilnice. Simptomele pot aparea chiar si cand pacientul se gandeste la situatii implicand cai sau este fizic langa un cal. Aceste simptome cuprind: senzatia de teroare, panica, anxietate, palpitatii, hipertensiune, tremor, tulburari de respiratie. Equinofobia este determinata de o experienta negativa sau traumatica cu un cal, de obicei in timpul copilariei. Multe persoane carora le este frica de cai au fost loviti sau muscati. Acestia vor evita pentru o lunga perioada caii, lasand timp dezvoltarii fricii.

Tratament: Exista cateva optiuni terapeutice disponibile pentru cei care sufera de equinofobie. Se recomanda cautarea de ajutor profesional cand persoana nu isi poate controla frica si aceasta interfereaza cu viata sa normala.
Terapia cognitiv comportamentala este una dintre cele mai folosite terapii pentru oamenii cu anumite fobii. Aceasta forma de terapie tinteste fricile si cauzele lor. Doreste modificarea si provocarea proceselor de gandire din spatele fricii. S-a dovedit a fi eficienta in tratarea persoanelor cu equinofobie. Desensitizarea sistematica este un alt tratament eficient. Aceasta presupune aclimatizarea gradual a pacientului cu fobia sa. Primul pas implica gandirea la un cal, apoi expunerea unor poze si filme cu cai. Odata ce pacientul devine confortabil cu imaginile cailor, pot trece la intalnirea cu un cal si in final la calarie. Pot fi necesare medicamentele pentru a ajuta la aceasta fobie.

Herpetofobia reprezinta frica de reptile si este o fobie relativ comuna. Severitatea poate varia drastic, facand dificila diferentierea intre o fobie clinica sau o simpla frica. Herpetofobia, precum arahnofobia, este considerata de multi a fi o fobie evolutionara, dezvoltata de stramosii nostri ca mecanism de supravietuire (se temeau de aceste animale care le cauzau rau, iar numarul mare de reptile veninoase poate sa fi contribuit la dezvoltarea fobiei in timp). Herpetofobia este limitata strict la reptile precum serpi si soparle. Unele persoane se tem doar cand ating un sarpe mare, in timp ce altii nu se pot uita nici la fotografii cu soparle micute. Indivizii afectati acuza anxietate de cate ori se afla in preajma unei reptile sau chiar a unui amfibian. Acestia tipa, plang, evita locurile unde ar putea intalni animalele (excursii si magazinele de animale), hiperventileaza, tremura. Daca fobia este mai putin severa, pacientii pot tolera reptilele in zona, dar intra in panica daca au contact fizic cu acestea.

Frica de serpi (Ofidiofobia -gr. ofis=sarpe) este probabil cea mai comuna subcategorie a herpetofobiei.  Cercetari mai recente arata ca, in timp ce tendinta de a da atentie serpilor poate fi evolutionara, frica actuala este mai degraba invatata decit mostenita. Frica de serpi poate fi greu de identificat, simptomele pot varia. Persoanele afectate se pot teme doar de intalnirea cu serpi mari, veninosi, dar daca fobia este mai severa acestora le poate fi frica si de serpii mici. Un ofidofob nu va incerca nici sa se gindeasca sau sa ii vada la televizor sau in poze, nu doar sa accepte contactul cu serpii. Acestia gasesc imposibil sa ramana cu „serpii” in aceeasi camera.  In timp, pacientii incep sa se teama de lucruri care nu sunt legate direct de serpi, cum ar fi de magazinele cu animale, pot evita excursiile si rezervatiile naturale sau pot dezvolta o frica secundara de alte reptile.
Cele mai folosite tratamente pentru fobia fata de serpi sunt bazate pe terapia cognitiv-comportamentala. Pacientul este incurajat sa vorbeasca despre frica sa si să gândeasca noi mesaje pentru a inlocui gandirea tematoare. Este expus incet la serpi, incepand cu fotografii si gradat la o intalnire directa cu un sarpe mic intr-un mediu controlat. Hipnoza este uneori folosita pentru a asista la relaxare. Din fericire, ofidofobia are o excelenta rata de vindecare.

Ihtiofobia reprezinta frica irationala de pesti sau frica de a manca peste, frica de pesti morti. Galeofobia este un subtip al ihtiofobiei, teama de rechini. Este dificila izolarea cauzei ihtiofobiei. Aceasta poate avea factorul declansator intr-un incident din copilarie implicand un peste sau o persoana poate dezvolta senzatia de frica iminenta cand este inconjurata de pesti. Individul afectat de fobie poate cunoaste si intelege ca senzatia inconfortabila pe care o are in fata solzilor si a branhiilor nu este normala, dar simte si ca nu are control asupra simptomelor fizice asociate cu frica sa. Tratamentul profesional este necesar cand frica de pesti incepe sa afecteze viata de zi cu zi (nu mananca nimic ce seamana a peste, de exemplu).

Tratament: o forma de terapie care poate fi eficienta in tratarea ihtiofobiei este hipnoterapia. In timpul tratamentului, psihoterapeutul ajuta pacientul sa se imagineze vazand sau mancand pesti, fara a avea anxietate si fara a experimenta simptomele negative asociate fobiei. Programarea neurolingvistica este un alt tratament care poate fi utilizat pentru a trata persoanele care au o frica irationala de pesti. In acest proces pacientul examineaza motivele proceselor sale de gandire si invata cum sa minimalizeze gandurile negative despre pesti. Terapia de expunere este o alta metoda folosita pentru a trata ihtiofobia.

Murofobia reprezinta frica de soareci si sobolani. Este una dintre cele mai comune fobii. Fobia ca frica irationala si disproportionata este distincta de grija normala fata de soarecii care contamineaza rezervele alimentare, universala in toate timpurile, locurile si culturile. O frica exagerata, fobica de soareci a fost traditional asociata femeilor, cu numeroase carti, filme si emisiuni care ilustrau femei isterice care sar si tipa cand vad un soarece. In realitate, murofobia este experimentata de ambele sexe. In multe cazuri o fobie fata de soareci este un raspuns conditionat indus social, combinata cu un raspuns de start, la un stimul necunoscut comun la multe animale, incluzind oamenii, decat o tulburare sociala. In acelasi timp, comun fobiilor specifice o frica ocazionala poate conduce la anxietate anormala care necesita tratament. Frica de soareci poate fi tratata prin oricare tratament standard pentru fobiile specifice.

Ornitofobia este frica de pasari. Indivizii afectati cred ca vor fi atacati de pasari sau pur si simplu nu se simt bine in preajma lor. Precum alte zoofobii, ornitofobia este cauzata de un eveniment negativ cu animalul temut. Multe pasari pot fi intr-un fel agresive cand vaneaza prada, iar copilaria este plina de pescarusi sau porumbei care fura mancarea copiilor. Evenimentul negativ poate sa nu se fi intamplat individului direct. Uneori pasarile zboara prin ferestrele deschise sau seminee facand zgomote ciudate in casa. Daca parintii au fost nervosi in astfel de cazuri, copilul martor poate dezvolta fobia. Simptomele vor varia in functie de severitate. Unele persoane se tem doar de pasarile mari, salbatice, de prada, cum ar fi vulturii, in timp ce altele se tem si de pasarile de casa din colivie. Frica poate fi dezvoltata fata de specimenele impaiate, cum sunt cele din muzeele de istorie naturala, sau poate continua pana la pozele cu pasari. Cand individul este fortat sa se confrunte cu pasarile, acesta poate tremura, plange sau chiar paraliza. Poate incerca sa se ascunda sau sa fuga. Poate experimenta anxietate anticipatorie in zilele dinaintea intilnirii cu o pasare.  Pasarile sunt extrem de intilnite in zonele populate ale lumii. Este aproape imposibil sa treaca o intreaga zi fara ca individul sa nu intilneasca un tip de pasare. De aceea nu este neobisnuit pentru cei cu ornitofobie sa-si restrictioneze gradat activitatile. Pot evita picnicurile si alte activitati afara sau nu pot vizita magazinele de animale. In timp, netratata, ornitofobia poate conduce la agorafobie (frica de a-si parasi casa) pentru a nu intilni o pasare.

Ornitofobia raspunde bine la terapia cognitiv-comportamentala. Un terapeut antrenat poate ajuta pacientul sa se simta mai bine, inlocuind gandurile negative cu unele pozitive. Pacientul va invata tehnici de relaxare pentru a le folosi cand are atacuri de panica. Daca fobia este severa, hipnoza si/sau medicatia pot fi folosite alaturi de terapie. Scopul este de a reduce frica la un nivel controlabil.

Scolecifobia (gr. scolex=vierme) sau vermifobia este frica intensa, irationala de viermi. Persoana afectata isi poate generaliza frica incluzind orice arata ca un vierme. Individul se teme de a nu fi infestat sau contaminat. Poate refuza sa iasa afara dupa ploaie sau sa evite complet gradinile. Ca si in alte fobii, persoana afectata a experimentat o trauma in copilarie care a fost automat asociata cu viermii. Poate ca a observat raspunsul negativ si fobic al altor persoane cand au fost confruntate cu viermii si a invatat sa imite reactia. Poate, fiind copil, persoana a fost victima unei glume care a implicat viermi sau pur si simplu nu ii plac viermii si a dezvoltat in timp o fobie. Indiferent de cauza, persoana scolecifobica poate acuza anxietate si disconfort care ii intrerupe complet capacitatea de a functiona. Simptomele sunt individuale si pot varia de la persoana la persoana. Unii indivizi, cand sunt confruntati cu frica de viermi, pot incepe sa transpire, se simt inconfortabil si le este greata. Alte persoane sunt sever compromise, incat pot experimenta atacuri de panica.

Daca frica de viermi devine atit de intensa incat intrerupe capacitatea individului de a functiona, exista cateva tratamente: consilierea psihologica, hipnoterapia, terapia de expunere, tehnici de relaxare, grupuri de sustinere, medicamente.