Arhive pe categorii: Depresie

Mărturii cutremurătoare despre depresie

Standard

Un material de Vlad Mixich, Laurentiu Diaconu-Colintineanu, Hotnews.ro; interviurile in format video le puteti viziona aici: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-6116249-venit-urta.htm

Un roman din cinci s-a intalnit sau se va intalni o data in viata cu “Urâta”. Neagu Djuvara sau Mihaela Miroiu au trecut deja printr-o astfel de intalnire. Povestea lor si a altor eroi o puteti citi acum. De ce eroi? Pentru ca povestirile lor sunt adevarate si pline de curaj. Se intampla pentru prima data in Romania: cei care s-au intalnit cu “Urâta” vorbesc in public despre ea.

Mihaela Miroiu (profesor universitar, decan al Facultatii de Stiinte Politice din Bucuresti(1997-2001); in 1997 a suferit primul episod depresiv grav)

“Cea mai mare prostie pe care o poti spune unui om, mai ales la debutul unei depresii: nu vrei dom’le, aduna-ti creierii, treci mai departe. Tocmai asta nu poate face. ““ Pentru majoritatea prietenilor mei buni, foarte buni reactia a fost: o vrem pe cealalta inapoi. Respectiv ei vroiau ca persoana aceea pe care au iubit-o sa revina asa cum era inainte. Le-a fost foarte greu. Unii de fapt nu s-au obisnuit nici in ziua de astazi. Pentru mine a fost dureros pentru ca simteam ca nu-i mai am nici pe ei. Si ca sunt cumplit, dar cumplit, de singura.” “Intre 1997 si 1999 nu mai tin minte niciun film pe care l-am vazut, nicio melodie pe care am ascultat-o, nicio intalnire cu prietenii. Probabil ca nu eram acolo. Eu am fost un CV fara om. Respectiv pot sa-mi amintesc foarte bine din anii aia ceea ce mi-am si trecut in CV. Dar nimic mai mult decat atat. Offf… La modul serios. Desi am functionat, mintea mea mergea bine, sufletul nu era de fata.” 
Cum am simtit eu depresia? “Sunt cateva simptome de ordin fizic foarte clare. Timp de vreo 5 saptamani nu am putut sa inghit niciun aliment solid. Aveam sentimentul ca nu calc pe sol rigid ci pe vata, plangeam din bun senin. Somnul ti se taie. Ai un sindrom: eu il numesc sindromul de vagauna. Vrei sa stai undeva in pat in forma fetala, ghemuit asa ca un foetus in burta mamei. Te doare tot. Tot. Nu stii ce nu te doare. Un prieten mai tanar si cu mine o definim cu un cuvant: urata. A venit Urata.” “E adevarat insa ca medicamentele te ajuta. Te ajuta sa iesi din groapa de suferinta atroce. Te ridica un pic, intr-o stare mai blanda.”
“Depresia mi-a schimbat viata. Si in foarte rau, dar si in foarte bine.”
“Am invatat cat de greu e sa faci pace cu tine in primul rand. Ca de fapt, intr-un fel, este cel mai greu proces. Mai inveti ceva: inveti cat de pretioase sunt bucuriile simple. Dupa 8 luni de la declansarea primei forme de depresie am ras pentru prima oara cu hohote. Ei bine, am fost uluita si foarte fericita, in clipa aia cat poti fi, ca am ras. Rasul e o bucurie care ne pare subelementara, pana la urma poti sa auzi un banc de trei lei si sa razi, nu? Dar cat de pretios e.”
 “Celui care este acolo trebuie sa-i spuna si altceva…”
 “…ca poti sa iesi, ca e o boala care nu se vindeca dar se trateaza, ca ea nu e totuna cu persoana ta, ca pana la urma exista un adevar in faptul ca nu depresivii vad lumea in negru ci non-depresivii o vad in roz si, daca dau interviul asta, este pentru ca, cei care-l urmaresc si trec prin asta sau au pe cineva apropiat care trece prin asta, sa o puna pe persoana respectiva in rand cu mine. In rand cu mine si eu la randul meu in rand cu ei si cu ceilalti care au trecut si trec prin experienta asta.”

Neagu Djuvara (istoric si scriitor; tatal unei fiice tratate pentru depresie)

“Eu nu am din fericire o experienta personala, adica asupra persoanei mele, dar ma intreb daca din punct de vedere al suferintei cateodata nu este foarte dureros si sa ai pe aproapele tau atins de depresie.”  “In cazul meu e cu fiica-mea cu care ma intelegeam foarte foarte bine si ea venise, pe vremea cand eram eu in Africa, sa fie profesoara de engleza la liceul din Niamey cu africanii nostri. Am avut un an extraordinar de simpatic in pereche cu fiica-mea. In anul urmator s-a casatorit cu consilierul Ambasadei Americane, deci a trebuit sa plece. Iarasi dupa un an are un copil, o fetita, si lucru care se pare ca se intampla destul de frecvent, in al doilea an dupa nasterea copilului, a facut o depresie profunda.” “Barbatul ei, metoda americana, in loc s-o trimita in familia ei la Paris unde ea deja vazuse un medic, a luat-o cu avionul in America si a bagat-o intr-un spital de specialitate. In mod miraculos au scos-o dupa trei luni fiindca au vazut ca ea totusi intelectual nu se surpase. Si de atunci a fost ingrijita mereu … cum sa spun…a avut crize usoare, din cand in cand, dar intretinandu-se cu anumite medicamente care se dozau. Si a facut o recidiva grava chiar in toamna trecuta. De data asta a venit in Franta si a fost ingrijita intr-un mod foarte eficace.” “Nu am voie sa-i vorbesc la telefon cand e intr-o criza. O singura data, de data asta la Paris, cand a inceput sa-i mearga mai bine, dupa vreo trei saptamani, si doctorii admiteau ca ea sa primeasca vizite. Este un lucru care a ajutat-o foarte mult. A avut vreo 13 sau 14 prieteni si prietene care s-au inteles intre ei ca sa vina cate doi cate doi in fiecare zi. Si ea cand s-a simtit mai bine, ca sa ma incurajeze pe mine, cu telefonul ei mobil, m-a chemat. M-a chemat sa-mi spuna: sa stii ca sunt mai bine, sper ca in curand ies, te rog sa nu-ti faci grija. A iesit dupa o luna in mod extraordinar, i s-au schimbat si medicamentele si a iesit de acolo mai bine ca inainte. Deci a scapat.”
“Cineva care nu se afla intr-o stare de profunda depresie nici nu-si poate inchipui. Este o disparitie atat de adanca a eu-ului tau pe care tu stii ca mai exista dar nu mai stii ca esti al tau, incat nu se poate defini din afara. Este o prabusire totala a individualitatii tale personale si tu iti dai seama ca dispari si nu poti sa explici altuia ce ti se intampla tie. Esti alt om. “ “Nu poti face nimic. Nu poti face nimic. Este o experienta dureroasa, vazuta din afara cu emotiile pe care le ai cand cineva care ti-e foarte drag, il vezi cazand in situatii de astea. O apropiere sufleteasca de persoana care este bolnava de asa ceva poate ajuta. E singurul lucru. Nu vad alt leac decat dragostea.”

Anonim (fotograf ; primul episod al bolii a aparut la 22 de ani)

“Cand am dat la Medicina in ‘90 erau 6-7 pe loc. A fost un an cu subiecte foarte grele. Era imediat dupa revolutie. A fost un an in care m-am ambitionat sa intru, cazusem cu medie mare in anul dinainte si … mi-a reusit. Da. A fost foarte frumos. Am fost foarte bucuros. Din pacate, la un moment dat, boala a venit fara sa-mi dau seama. Nu, nu stiam ca sunt bolnav si am patit-o rau dupa aia.”
“E mai usor sa zici du-te naibii decat ia sa vad ce-i cu tine.”
“Nu vreau sa se stie numele meu, sau daca as publica ceva scris as vrea sa fie sub pseudonim, pentru ca nu … nu vreau sa dau explicatii nimanui despre boala mea. Am avut tot felul de experiente: ca oamenii fie s-au speriat, fie m-au luat in deradare, fie nu mai aveam nicio credibilitate in orice spuneam, pana si daca spuneam ca 1+1=2 imi ziceau ca n-am dreptate, si prefer sa nu le mai spun, prefer sa nu ma mai joc cu lucrurile astea ca-mi avariaza mie soarta mea si…” “Da, nu-i usor… e foarte greu, e foarte greu. Adica eu ii aprob pe oameni la chestia asta, ca si eu daca as vedea o stire cu cineva care taie si spanzura, normal ca as fugi cand as vedea persoana respectiva. Dar… asta e realitatea. Probabil ca fac rating mai bun. E mai usor sa zici du-te naibii decat “ia sa vad ce-i cu tine”. Din pacate, in contactele mele zilnice, eu cu oamenii trebuie sa o iau de la zero de fiecare data.” “Vine vorba… Eu am fost student la un moment dat si imi spune: “Pai da, dar de ce n-ai terminat?”. Si atunci eu ce sa-i spun? Ca am avut probleme psihice? Nu, prefer sa nu-i mai spun ca am fost student. Si … azi putin, maine putin, iti creeaza o fobie chestia asta ca…aaa… nu poti sa-i spui aia, nu poti sa-i spui aia, nu poti sa-i spui aia… Ma macina ca nu spun. Ca nu pot sa spun. Da’ eu de ce sa nu spun? Toti zic pe tarla si isi spun toate problemele, si titlurile si identitatile lor, si eu sa trebuiasca tot timpul sa ma ascund de ei?  E o tortura pana la urma… Asta e.”
“Pentru ca viata trebuie neaparat sa ti-o traiesti.”
“Ce m-a dezamagit cel mai tare cand sunt bolnav? Niste oameni care puteau sa ma ajute au preferat sa spuna vorbe rele despre mine. Pentru ca era mult mai usor sa zica vorbe rele in perioada aia, decat sa ma ajute.” “In general incerc sa-mi realizez visele, sa-mi realizez dorintele sa nu raman cu ele neindeplinite si puse asa intr-un nor departat. Poate ca asta e si morala pe care o am eu dupa anii de boala.” “Cine a stat, sa zicem, intr-un salon cu patru paturi, unde nu puteai mai deloc sa iesi, sa faci ceva si vedeai viata cum trece pe langa tine, oamenii de felul asta chiar vor sa faca ceva dupa ce pleaca dintr-un spital. Pentru ca viata trebuie neaparat sa ti-o traiesti. Trebuie neaparat. Pentru ca dupa aia imbatranesti si mori… He he…Asta e cu oamenii.”

Carla Szabo (designer, antrepenor; a depasit un episod depresiv cu ajutorul psihoterapiei)

“Ajunsesem sa mi se reproseze practic din toate partile ca exista o inadvertenta intre ceea ce eram profesional si social si ceea ce credeam eu ca sunt. Ma descurcam, sa spun, foarte bine pe latura profesionala dar foarte prost pe latura personala. Latura profesionala nu ajungea niciodata sa suplineasca acest gol pe care-l resimteam si au fost semnale venite de la oameni apropiati care au inteles, avand acces la ambele lumi, ca nu exista comunicare intre cele doua. Cand esti un intreg trebuie sa fie un melanj intre cele doua. Si era o ruptura pur si simplu, erau doua persoane diferite. Poti sa-ti imaginezi ca un vitraliu in care fiecare patratel s-a umplut cu noroi. La un moment dat nu mai puteam sa vad spre exterior si ala a fost momentul in care am facut ceva.” “Au fost mai multe evenimente importante care mi-au determinat dorinta de a iesi din depresie. O prietena apropiata a mea mi-a facut o criza, la un moment dat, cand mi-a zis ca nu ma mai suporta: ca ma plang in continuu, deci nimic nu-mi convine, nimic nu-i ok, si nu am motive s-o fac. Asta era argumentul ei. Eu am fost cea mai mare salbaticiune. Deci daca te uitai in ochii mei nu gaseai nimic.” “E o oribila. Oribila e depresia. Teama de orice. Nu ai curaj sa respiri. Pur si simplu e nemultumire continua, nimic nu-i ok. E dorinta de durere, de autoflagelare e foarte puternica.”
“Comunicarea este cel mai mare castig.”
“Cum definesti nebunia? Incapacitatea de a vedea realitatea. De a o decripta corect. Toti suntem parte componenta dintr-un intreg. In momentul in care poti sa gasesti armonia intre parte si intreg ai intrat in normalitate.” “Deprimarea nu este o boala contagioasa. Adica e un lucru pe care poti sa-l schimbi, e un lucru dobandit, de multe ori greu de decriptat. Dar ca sa te poti schimba, sa poti sa elimini depresia din viata ta ai nevoie de foarte multa disciplina.”  “Cel mai important lucru pe care l-am achizitionat dupa terapie e linistea cu tine insuti, nu mai sunt vocile alea care nu sunt ale tale, incep sa se estompeze. Observi de fapt exteriorul. Cred ca comunicarea este cel mai mare castig. Asta e cel mai mare castig. Pentru ca cei mai multi traiesc in lumea lor, acolo unde au fost alungati de teama.” “Atata vreme cat mi-am dat seama ca depresia este un mucegai pe care pur si simplu il iei cu aspiratorul si il speli cu o carpa calda, de ce nu? Iacata: casa mea este mult mai curata. De ce sa nu vorbesc despre asta? Era o mizerie crunta la mie in creier. Si acuma uite: va invit la mine, in casa mea.”

Fănel (lumanarar; dormea pe strada cand a fost internat pentru episoade depresive)

“Deci aveam un serviciu. Off … lucram la o fabrica, am lucrat timp de cinci sase luni sa zic, dar n-am mai avut posibilitatea financiar. Eram aparte platit, nu eram: bai am semnat contract intre mine si tine. Asa, apoi am plecat de acolo, m-am dus m-am angajat in alta parte dar nu mi-a dat salariul trei luni: au spus ca n-au bani. Am inteles, asta este. Bine, eu stiam ca sunt folosit ca n-am incotro si pana la urma am fost nevoit sa plec si am dat intr-o depresie si m-am internat la Spitalul  9.” “Da, intotdeauna te baga la inchisi daca esti cu urgenta cu salvarea, te baga la inchisi. Stii cum e, nu? La cheie. Am stat la cheie vreo trei luni. Si apoi am stat de vorba, ca venea doctora odata pe saptamana cu vizita mare, si i-am explicat situatia: doamna nu fug, n-am unde fugi.” “Ma obisnuisem in spital si mi-a fost greu cand am plecat din spital. Ca nu stiam cum e intr-un apartament. Daca n-am fost in viata mea nu stiu. Ma duc in apartament nici nu stiu cum arata, cum este, cred ca greu am sa ma acomodez.. Dar m-am acomodat repede cam in trei saptamani.” “Am lucrat la o benzinarie OMV de pe Giurgiului si am lucrat timp de 10 luni dar era programul foarte lung si nu mai mi se respectau drepturile intre angajati si patron. Era salariul zis 15 milioane lei vechi, dar in astia 15 milioane el imi dadea practic 5 milioane, zis cu vorba, dar nu-mi dadea nici atata. Mai degraba de ce sa-mi dea mie bani cand pot sa muncesc moca?“ “Eu, in a treia zi la lucru, mi-am luat punga de tratamente la mine si a cam scartait din dinti. Si a fost intr-o zi, tot asa, era soare afara si trebuia sa stau 12 ore numai in picioare, pe platou in soare si i-am spus sefului ca vreau sa ma odihnesc si eu o jumatate de ora, o ora ca chiar nu mai pot. Ca ceee? Ca te dau afara, ca eu iti dau salariu. Si apoi m-am luat cu el in gura. Si eu pana la urma i-am spus ca nu cred ca mai putem colabora.“
 “Pai nu, ca la orice firma unde te duci sa te angajezi nu te angajeaza daca ii spui chestiile astea. Viata e grea.”
“Cand se apropie sezonul de facut lumanari imi pregatesc toate materialele, dar bine ca mi le pregatesc acasa cu drag. Muncesc cu drag acasa. Ehh cand le facem, dureaza. Ti-am spus: la una din asta, asa, imi ia o zi practic. De dimineata de la 7 pana seara la 11 chiar 12 noaptea. Apoi a doua zi le pun tichete, prospect cum ar veni, le ambalez, le pun fundite si ma duc unde vad cu ochii. Uneori, daca ma simt in stare si capabil, ajung cam la 300-400 lumanari pe luna. Dar le fac cu gust. Dar nu ma grabesc, nuuu…  Le lucrez cu drag.” “Eu la ce as visa? As visa in principiu sa am unde sa-mi desfasor activitatea mea de lumanari si sa merg inainte. Si sa fie lumea mai intelegatoare.”

Silviu Isacu (medic psihiatru)

“Depresia nu este o boala care trece. Depresia este o boala pe care o sa o aiba toata viata, este conditionata in primul rand genetic si medicatia antidepresiva nu face decat sa tina in frau boala in perioadele de activitate. Trebuie sa accepte ideea ca e posibil ca dupa un prim episod sa urmeze al doilea, sa urmeze al treilea, sa urmeze al patrulea si ca trebuie sa stie care este calea de urmat: nu te mai duci la o suta de doctori, nu-ti mai faci un milion de investigatii, vii la psihiatru si tratam episodul urmator asa cum l-am tratat si pe cel dinainte.”
“O suferinta care poate fi atenuata.”
“Unii se declara foarte intristati si foarte panicati. Mai, zic, e un pret. Gandeste-te ca ai o boala care poate fi tinuta sub control si care nu te duce inevitabil spre un dezastru fizic sau spre un dezastru psihic, ci pur si simplu e o suferinta care cu medicamente poate fi atenuata sau lichidata.” “Dispozitia depresiva nu este acelasi lucru cu tristetea. Dispozitia depresiva este tocmai aceasta anulare afectiva. Nu este neaparat tristete pentru ca tristetea este un termen care tine de normalitate. Tristetea da culoare vietii, tristetea are culoare, depresia n-are culoare, depresia este terna, depresia este cenusie. Este anestezie psihica dureroasa, asa se numeste in depresie nu mai pot exprima sentimente, nu le mai pot trai.” “Tristetea ta seamana cu tristetea dupa ce ti-a murit o persoana apropiata? Nu. Daca seamana cu ea atunci nu pot sa pun acest diagnostic de melancolie .”
“Depresia nu are nicio legatura cu slabiciunea.”
“Primul semn care apare este disparitia interesului pentru lucruri care inainte ii trezeau interesul. Disparitia interesului pentru hobby-uri, pentru televizor, pentru un spectacol, pentru lucruri care inainte ii faceau placere, pentru sport… Urmeaza tendinta de izolare, sentimentul ca nu ma mai pot concentra, dezinteres, lipsa de spontaneitate si pe urma apar celelalte simptome, asa zis fizice: insomnie, anxietate, constipatie, lipsa poftei de mancare, scaderea in greutate.” “Tot un fel de stigmatizare este ideea ca depresia este apanajul firilor slabe. Eu daca am facut o depresie sunt o fire slaba. Este un mit asta. Depresia nu are nicio legatura cu slabiciunea. Asta e o mare povara pe spatele pacientilor cu depresie pe care o transmit cei apropiati, familia, ca depresia este o chestie de vointa si ca rezolvarea depresiei tine exclusiv de vointa. Fac eforturi oamenii in depresie, eforturile lor nu fac decat sa adanceasca lucrurile. Este exact analogia cu nisipurile miscatoare: cu cat te zbati mai tare cu atat te afunzi mai rau.”
“Depresia nu are nicio legatura cu nebunia.”
“Mituri. Inca un mit este ca antidepresivele dau dependenta. E un mit. Nu dau dependenta antidepresivele. Exista antidepresivele astea moderne care au efecte secundare nesemnificative, insesizabile si care nu creeaza niciun fel de problema. Omul poate sa conduca masina, poate sa functioneze la potentialul lui complet si sa ia tratament. Depresia nu are nicio legatura cu nebunia. De ce? Pentru ca nu inseamna pierderea discernamantului, anularea discernamantului. Depresia inseamna o perspectiva, o perspectiva asupra vietii.”

“Nu va ascundeti. Vorbiti despre suferinta voastra.” – Ion Vianu, scriitor si medic

Anunțuri

Chestionar pentru identificarea simptomatologiei depresive

Standard

Urmatorul chestionar determină dacă o persoană suferă sau nu de depresie. Dacă simptomele persistă mai mult de două săptămâni, atunci ar trebui consultat un specialist. Rezultatele acestui chestionar nu pot fi însă înlocuite cu vizita la medic.

1. Aveţi o dispoziţie tristă?
a. niciodată
b. rareori
c. uneori
d. deseori
e. întotdeauna

2. V-aţi pierdut interesul pentru activităţile zilnice şi nu mai aveţi randament la muncă?
a. niciodată
b. rareori
c. uneori
d. deseori
e. întotdeauna

3. Aveţi probleme de concentrare?
a. niciodată
b. rareori
c. uneori
d. deseori
e. întotdeauna

4. Aveţi probleme cu somnul (dificultate de a adormi, vă treziţi în timpul nopţii, nu mai puteţi adormi dacă vă ridicaţi din pat)?
a. niciodată
b. rareori
c. uneori
d. deseori
e. întotdeauna

5. Vă simţiţi obosit?
a. niciodată
b. rareori
c. uneori
d. deseori
e. întotdeauna

6. Simţiti că nimic din ceea ce faceţi nu mai are valoare?
a. niciodată
b. rareori
c. uneori
d. deseori
e. întotdeauna

7. Vă simţiţi agitat (nu puteţi sta locului, vă trosniţi degetele, vă roadeţi unghiile, vă muşcaţi buzele)?
a. niciodată
b. rareori
c. uneori
d. deseori
e. întotdeauna

8. Vă confruntaţi cu anxietate atât psihică (iritabilitate, sentimente de panică), cât şi somatică (probleme gastrointestinale – indigestie, diaree, crampe, cardiovasculare – palpitaţii, dureri de cap, transpiraţie, tinnitus)?
a. niciodată
b. rareori
c. uneori
d. deseori
e. întotdeauna

9. V-aţi pierdut pofta de mâncare sau aţi slăbit fără să ţineţi o dietă?
a. niciodată
b. rareori
c. uneori
d. deseori
e. întotdeauna

10. V-aţi gândit la sinucidere?
a. niciodată
b. rareori
c. uneori
d. deseori
e. întotdeauna

Interpretare răspunsuri:
a – 0 puncte, b – 1 punct, c – 2 puncte, d – 3 puncte, e – 4 puncte
Între 0 şi 8 puncte nu este vorba de depresie, între 9 şi 15 puncte poate fi vorba de o depresie uşoară, între 16 şi 21 puncte avem de-a face cu o depresie uşoară, între 22 şi 25 de puncte se consideră că depresia este moderată, iar peste 26 de puncte depresia este severă.

Motive surprinzătoare de depresie

Standard

Stim ca grijile legate de bani sau de relatia de cuplu sunt printre factorii care duc la aparitia depresiei, insa exista si alte cauze la care nu ne-am fi gandit, de la ceea ce mancam, la felul in care ne expunem la soare.

Căldura excesivă: Chiar dacă mulţi se bucură de vremea bună de plajă, pentru cei care suferă de sensibilitate la căldură, ce poate provoca inclusiv dezechilibre hormonale, aceasta înseamnă un singur lucru: depresie. Potrivit unei teorii, atunci când este prea cald, corpul produce mai puţin hormon tiroidian, ceea ce duce la lipsă de energie. Vremea foarte caldă te şi împiedică să dormi corespunzător, ceea ce poate duce la enervare. De asemenea, apa fierbinte ar reduce abilitatea de a gestiona stresul.

Pilulele contraceptive: Femeile care iau anticoncepţionale sunt de două ori mai susceptibile de a suferi de depresie decât cele care nu îşi administrează aceste pilule, potrivit unui studiu din 2005 al Universităţii Monash din Australia. „Este posibil ca pilula să schimbe dispoziţia femeilor care manifestă o anumită sensibilitate la contraceptive”, spune doctorul Ailsa Gebbie, specialistă în sănătatea sexuală şi reproductivă. Pe de altă parte, pilulele contraceptive pot fi foarte eficiente în tratarea sindromului premenstrual.

Gogoşile: Chiar dacă ne fac să ne simţim mai bine pe moment, mâncărurile dulci şi grase, precum gogoşile, pe care le dorim când avem o dispoziţie proastă, ne afectează silueta şi starea de spirit în general. Dispoziţia noastră este determinată de alimentarea constantă cu energie, de la glucoza din sânge la creier. Astfel, cel mai bine este să consumi alimente care eliberează treptat energie, precum cereale integrale, iar dacă doreşti ceva dulce, cea mai bună alegere este ciocolata – cea cu peste 85% cacao, pentru a evita creşterea bruscă a glicemiei.

Iluminatul: Dacă e prea multă lumină în dormitor, fie de pe stradă, fie de la televizor, aceasta poate afecta negativ creierul, potrivit cercetătorilor de la Ohio State University. În studiile făcute pe animale, ei au descoperit că expunerea la lumină, chiar pală, prea mult timp, noaptea, a generat simptome de depresie, astfel că hamsterii nu mai consumau gustările care li se serveau.

Ceaiul şi cafeaua: „Sunt tot timpul uimit de câţi oameni văd care sunt deprimaţi din cauză că nu pot dormi şi care totuşi beau nenumărate ceşti cu ceai sau cafea, chiar şi seara târziu”, spune doctorul William Shanahan. „Este cât se poate de obişnuit. Regula de aur este să nu mai consumaţi cafeină după ora 16.00 – un expresso după cină poate fi fatal somnului dumneavoastră”, precizează el.

Pastilele de tensiune: Anumite substanţe care combat hipertensiunea, precum propranololul şi retinoidele, care tratează afecţiuni ale pielii, ca acneea şi psoriazisul, au fost asociate cu depresia, deşi nu este clar de ce ar avea acest efect.

Ţigările: Fumatul ar putea spori riscul de depresie severă cu 93%, potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Melbourne. Un studiu realizat în rândul a 1.043 de femei, publicat în British Journal of Psychiatry, a relevat că, dintre fumătoare, 15% au ajuns să fie diagnosticate cu depresie severă, faţă de doar 6,5% dintre nefumătoare. „Nicotina creează un sentiment de relaxare, aşa că oamenii fumează crezând că aceasta reduce stresul şi anxietatea, dar este ceva temporar”, explică doctorul Eva Cyhlarova, şef de cercetare la Mental Health Foundation. Nicotina stimulează eliberarea dopaminei, substanţa din creier responsabilă cu buna dispoziţie. Pe de altă parte, acestă creştere temporară a cantităţii eliberate de dopamină, favorizează încetinirea mecanismului prin care creierul îşi produce dopamina necesară, astfel că pe termen lung, cantitatea este mai mică.

Hipertiroidie: O cauză obişnuită pentru proasta dispoziţie şi depresie este hipertiroidia (activitatea sporită a glandei tiroide), care afectează în special persoanele în vârstă, spune doctorul Mark Vanderpump, consultant în endocrinologie la Royal Free Hospital din Londra. O simplă analiză de sânge poate elimina posibilitatea să suferi de hipertiroidie.

Internetul: Într-un studiu efectuat în China anul trecut, printre 1.000 de adolescenţi, s-a arătat că cei care utilizau internetul în exces erau cu 150% mai predispuşi la depresie. Tehnologia poate fi obositoare pentru creier şi, în plus, dacă stai toată ziua la telefon sau pe internet, poţi deveni mai puţin încrezător în situaţii sociale reale. „Dacă petreci mai mult de două ore pe zi, în afara programului de lucru, pe internet, există motive de îngrijorare”, spune doctorul Richard Graham, expert în dependenţa de tehnologie.

Dieta vegetariană: S-a demonstrat că lipsa acizilor graşi nesaturaţi – care se găsesc în carnea de peşte grasă – poate contribui la depresie. Astfel, femeile care luau ulei de peşte în timpul sarcinii se confruntau cu un risc de depresie postnatală mai mic.

Dieta Atkins (fără carbohidraţi): Carbohidraţii ridică nivelul de serotonină, o altă substanţă din creier responsabilă cu buna dispoziţie. Cei care urmează o dietă săracă în carbohidraţi sunt predispuşi la schimbări de dispoziţie, potrivit cercetătorilor de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) din Boston. Aceştia au descoperit că lipsa carbohidraţilor dereglează secreţia de serotonină a creierului, cauzând enervare şi depresie sau aşa-numita „atitudine Atkins”, după numele dietei lui Robert Atkins.

Amânările: Depresia ne poate face să amânăm treburile, dar şi o proastă gestionare a timpului de care dispunem poate cauza depresie, potrivit psihologului Funke Baffour. Dacă lăsaţi toată treaba pentru sfârşitul zilei, înseamnă că vă simţiţi de parcă totul vă scapă de sub control. De asemenea, dacă lucraţi seara, vă privaţi de activităţi care pot combate depresia, cum ar fi timpul petrecut cu familia sau o cină hrănitoare şi sănătoasă.

Operaţiile estetice: Oamenii care au recurs la o operaţie estetică pot suferi de depresie şi la doi ani după aceasta. Femeile care au trecut printr-o astfel de procedură sunt de trei ori mai predispuse la sinucidere, potrivit unui studiu publicat în Current Psychiatry Reports. De asemenea, cei care au trecut printr-o operaţie estetică sunt de trei ori mai predispuşi să moară din cauza unor activităţi autodistructive, precum băutul în exces. „Cauza poate fi că acestor oameni nu le place rezultatul sau că ei se luptă să îşi accepte noua înfăţişare”, spune doctorul Mark Vanderpump.

Articol preluat de la Mediafax

Depresia… mai mult decât tristeţe

Standard

Despre depresie se pot spune foarte multe lucruri, putini oameni insa stiu ce este ea cu adevarat. Adesea, ea este confundata cu starile de tristete, cu perioadele dificile din viata si cu momentele in care tindem sa renuntam la speranta. Depresia este insa mult mai mult decat atat: ea este o insumare a tuturor acestor stari, putand duce chiar la decizii radicale, precum suicidul.

Cum recunoastem depresia?
Pentru a recunoaste depresia este nevoie de intrunirea mai multor criterii. Inainte insa de a pune o eticheta diagnostica este important sa stim ca depresia nu se manifesta la fel la toate persoanele si ca ea poate avea diferite grade de intensitate. Iata care sunt unele din starile care pot aparea in cadrul depresiei:

  • dispozitie depresiva (tristete profunda, melancolie) in cea mai mare parte a zilei, mai multe zile la rand (in cazul unor persoane si a copiilor ea se poate traduce prin stari de iritabilitate)
  • lipsa interesului si a placerii pentru activitati care alta data erau atragatoare
  • variatiile mari in greutate (fara o cauza medicala) si variatiile mari ale poftei de mancare
  • tulburari ale somnului: insomnii sau hipersomnii
  • agitatie sau lentoare psihomotorie
  • oboseala sau lipsa de energie
  • ganduri de inutilitate
  • ganduri de vinovatie
  • scaderea capacitatii de concentrare
  • indecizia
  • ganduri suicidare

Care sunt cauzele depresiei?
Cand vorbim despre cauzele depresiei putem sa luam in considerare o multitudine de factori care fac parte din viata noastra cotidiana. Cei mai multi oameni vor spune ca depresia a fost cauzata de o situatie de viata: pierderea unei persoane dragi, pierderea locului de munca, divortul, neglijarea propriilor nevoi vreme indelungata etc. Este foarte important insa sa observam un fenomen interesant: aceste evenimente de viata se intampla multor oameni si nu toti acestia vor deveni depresivi… Ce face oare diferenta? Diferenta este data de felul in care fiecare persoana interepreteaza propria realitate si, datorita acestui fapt, reactioneaza in mod diferit la ea. Insasi interpretarea experientelor de viata se face in baza unor moduri de a gandi pe care le invatam prin experienta si in contact cu parintii nostrii. Deci, contrar asteptarilor, depresia nu este o consecinta imediata a realitatii ci a felului in care noi invatam sa gandim despre realitate. Reactia noastra se datoreaza felului in care noi vedem realitatea ci nu realitatii in sine.

Cum poate ajuta psihoterapia?
Psihoterapia poate ajuta tocmai prin obiectivarea felului in care ne raportam la realitate, schimband modurile distorsionate in care o percepem si interpretam. Psihoterapeutul il va invata pe depresiv sa isi puna noi intrebari asupra realitatii, pentru a descoperi lucruri noi si pentru a reusi sa vada situatiile de viata din mult mai multe unghiuri si perspective. Psihoterapia cognitive-comportamentala va urmari sa ajute persoana depresiva sa iasa din cercul vicios al izolarii si inactivitatii sale, prin sarcini comportamentale clare si graduale, iar apoi, va tinti discutarea si disputarea modului in care persoana gandeste despre situatiile respective si despre sine. Acest demers va avea ca efect cresterea increderii in sine a persoanei, pe de-o parte si pe de alta parte, resemnificarea realitatii.

De ce nu putem noi singuri?
Multe persoane ce se confrunta cu depresia spera ca vor putea sa o invinga de unii singuri. De multe ori, aceasta lupta va duce insa la izolarea si descurajarea unuia dintre luptatori, si acel luptator nu va fi depresia. O astfel de confruntare este din start supusa riscului pentru ca persoana este implicate in mod subiectiv in viata sa. Ea interpeteaza in mod subiectiv ceea ce I se intampla, in conformitate cu experienta sa anterioara, cu credintele invatate in decursul vietii si reactioneaza in conformitatea cu ceea ce stie deja sa faca.
Fara o interventie din afara, persoana nu isi poate schimba vechile tipare de a gandi si a actiona, fapt care duce de multe ori la amplificarea depresiei si la pierderea sperantei in confruntarea cu aceasta. Prietenii, familia si cercul social pot fi de un real folos in invingerea depresiei, daca ei insasi reusesc sa vada realitatea din alte unghiuri si cunosc alte modalitati de a face fata acesteia. Avand in vederre insa ca de multe ori „cine se asemana, se aduna”, cunoscutii pot face apel la aceiasi „ochelari” prin care privesc realitatea.
Psihoterapeutul va fi cel care te va insoti in descoperirea unei lumi noi, cu multe culori si forme. Cu ajutorul sustinerii lui vei putea sa dai jos „ochelarii interpretarii” si sa vezi realitatea asa cum este ea. Veti invata impreuna noi modalitati prin care sa faceti fata acestei lumi, sa o acceptati asa cum este ea.

Un articol de Cristina Negoita
Publicat aici