Arhive pe etichete: carte

Autismul în literatura de specialitate – recomandare de carte

Standard

Give me 5. Da-mi o mana de ajutor. Pedagogie moderna pentru lucrul cu persoane autiste – Colette de Bruin, Editura Fides, 2008

Colette de Bruin lucreaza ca trainer si educator-insotitor in familii care au copii cu autism, cu sau fara deficienta mintala. Ea insasi este mama a cinci copii diagnosticati cu Tulburare din Spectrul Autist si a fost crescuta de un tata, caruia i s-a descoperit sindromul Asperger. 
Autoarea prezinta in cartea sa pe larg metoda practica pe care a dezvoltat-o ea insasi si pe care o aplica in primul rand propriilor copii. Toate aceste tehnici pot fi usor adaptate de catre fiecare cititor cazului concret, care il intereseaza in mod direct. Ea doreste sa atraga atentia, prin intermediul materialului prezentat in carte, asupra modului in care ar trebui sustinuta interactiunea. Copiii cu autism gandesc in imagini. Doar cu foarte mult efort pot ajunge sa-si concretizeze gandurile in cuvinte. Informatia pentru ei este vazuta ca un puzzle, de aceea timpul pe care ei il petrec lipind bucatile acestui puzzle la un loc este foarte mare. Cu toate acestea, ca urmare a utilizarii terapiilor prezentate in carte, se poate ajunge la un timp de raspuns mult mai rapid. De altfel, in cadrul lansarii de carte a fost prezentat cazul unui copil cu autism care, dupa numai doua saptamani de terapie conform manualului, era capabil sa faca primii pasi de socializare si interactiune cu cei din jur.

Aceasta carte a fost tradusa din limba olandeza in limba romana de catre Inge José Smelik, presedintele Fundatiei „Ancora Salvarii” din Iasi. Cartea poate fi gasita la adresa: Centrul „Ancora”, Str. Pantelimon nr. 10, bl F5, sc.A, parter, ap.3 Iaai. (Luni-Vineri intre orele 8.30 – 15.00) sau comandata la: ancorasalvarii@yahoo.com sau la 0770 – 555 443. Pretul cartii este de 25 RON. Costuri eventuale expeditiei prin posta sub forma de ramburs=10 Ron, Total 35 RON

*********************************************************************

Terapia comportamentală axată pe COMPORTAMENTELE VERBALE (Cum să educăm copiii autişti sau cu alte afecţiuni de dezvoltare) – Mary Lynch Barbera & Tracy Rasmussen, Editura For You

Metoda comportamentului verbal (VB) este o formă de analiză comportamentală aplicată (ABA), care se bazează pe analiza comportamentului verbal, aşa cum o face B. F. Skinner şi care funcţionează foarte bine în cazul copiilor care au abilităţi minime sau inexistente de limbaj. În această carte, Mary Lynch Barbera se bazează pe propria ei experienţă, ca analist comportamental certificat şi părinte al unui copil cu autism, pentru a explica metoda comportamentului verbal şi modul ei de folosire.
Acest ghid oferă instrucţiuni pas cu pas şi informaţii din abundenţă, despre cum să ajutăm copiii să dezvolte aptitudini de limbaj şi de vorbire mai bune, în acelaşi timp explicând cum să predăm folosirea limbajului mimico‑gestual, în cazul copiilor neverbali. Un capitol întreg se concentrează pe modalităţi de a reduce comportamentele problemă, iar volumul conţine şi informaţii utile cu privire la predarea deprinderilor de mers la toaletă şi a altor aptitudini de independenţă, care sunt utile unui copil.
Cartea le va da părinţilor şi specialiştilor care nu cunosc principiile ABA şi VB, posibilitatea de a începe imediat să folosească metoda comportamentului verbal, în educarea copiilor cu autism şi cu tulburări conexe. Comanda online AICI

Mary Lynch Barbera, RN, MSN, BCBA este asistentă medicală atestată şi analist comportamental, precum şi analist comportamental şef în Proiectul de Comportament Verbal Pennsylvania, care studiază efectul tehnicilor de comportament verbal la clasă, în tot Statul Pennsylvania. Barbera a fost preşedinta fondatoare a Societăţii de Autism din comitatul Berks, din America şi a lucrat cu sute de copii cu afecţiuni din spectrul autist, având o experienţă vastă şi în pregătirea a sute de specialişti în domeniu. Este mama unui băiat de zece ani care are autism. Tracy Rasmussen este jurnalistă premiată de peste douăzeci şi cinci de ani, specializată în reportaje medicale. Ea a ţinut multe discursuri ca reprezentant al Alianţei naţionale pentru bolnavii mintali (National Alliance for the Mentally Ill), pe teme legate de sănătatea mintală.

*********************************************************************

 Jocul interactiv pentru copii cu autism – Diana Search, Editura Fides, 2011

Comanda online AICI

 

 

 

 

 

 

 

 

*********************************************************************

Lasa-ma sa-ti aud glasul – Povestea unei familii care a invins autismul – Catherine Maurice, Editura Curtea Veche, 2008

Lasă-mă să-ţi aud glasul este povestea unei mame care a luptat şi a învins autismul. O carte memorabilă, pe cât de precis documentată, pe atât de bine scrisă.
în lupta lor disperată pentru a-şi salva fiica, soţii Maurice pătrund în hăţişul termenilor medicali şi înfruntă coşmarul speranţelor false, al „vindecărilor miraculoase“ şi al acuzaţiilor supărătoare potrivit cărora ei sunt singurii vinovaţi de autismul lui Anne-Marie. în cele din urmă, salvarea fetiţei va veni din aplicarea unei terapii de modificare comportamentală.
„O poveste impresionantă şi înălţătoare… Oferă îndemn şi forţe noi părinţilor care refuză să-şi abandoneze copiii autişti.“ – Kirkus Reviews
„Remarcabilă… O poveste spusă din inimă… Un model de urmat pentru familiile aflate în situaţii similare.“ – Library Journal
Comanda online AICI

**********************************************************************

Autismul. Teorie si interventie educationala – Theo Peeters, Editura Polirom, 2009

Volumul ofera o perspectiva teoretica asupra autismului si numeroase strategii practice de interventie pentru educatie si tratament, precum si marturii ale parintilor si ale unor persoane inalt functionale ce sufera de aceasta afectiune. Autismul. Teorie si interventie educationala este un studiu de referinta pentru toti specialistii care lucreaza cu copilul sau adultul cu autism – medici, psihologi, psihopedagogi, asistenti sociali, educatori – si o lectura utila pentru parinti.
Cuprins: Autismul ca tulburare pervaziva de dezvoltare • Ce este autismul? Cite persoane sufera de autism? • Punctul de vedere al specialistilor: copiii „diferiti” au nevoie de un ajutor diferit • Problema atribuirii de semnificatii • Experimente cognitive pentru copiii cu autism • Interpretarea perceptiilor: capacitatea limitata de a atribui semnificatii • Comunicarea • Interactiunile sociale • Probleme legate de imaginatie  Comanda online AICI

**********************************************************************

Milie, copil nenascut – O alta perspectiva asupra autismului – Michele Bromet Camou, Editura Elena Francisc Publishing, 2008

Milie, copil nenăscut este povestea însoţirii terapeutice a unui copil autist. Acest document excepţional a fost realizat folosind înregistrările şi notiţele ce relatează schimburile dintre Milie şi psihoterapeutul său, Michèle Bromet-Camou, din 1981 până în 1997.
Autism… un cuvânt care ne dă adesea fiori, dat fiind că evocă o boală mintală gravă şi incurabilă. Cum se manifestă ea? Printr-o izolare totală în sine, asociată cu refuzul oricărui contact cu realitatea şi cu cei din jur.
O altă perspectivă asupra autismului poate duce la o schimbare necesară în însoţirea terapeutică a acestor copii atât de originali. Milie este mărturia vie a faptului că abilitatea de a gândi a unui copil autist nu este stinsă, ci doar interzisă, şi că este posibilă îndepărtarea acestei interdicţii. Cum se poate traduce în realitate această mişcare? Veţi descoperi, citind ce a realizat Michèle Bromet-Camou cu Milie, în sânul unei echipe de specialişti condusă de dr. Cazé la spitalul Niort.
Lucrarea Milie, copil nenăscut este la îndemâna tuturor. Lecturarea ei se face cu uşurinţă, datorită stilului autoarei, care ştie să se exprime clar şi datorită dialogurilor cu Milie, care vă vor uimi pur şi simplu. Comanda online AICI
 
********************************************************************** 

Autismul la prescolari. Ghid practic si metodologic – Margareta Gifei, Editura Rovimed

Autismul pare sa fie prezent peste tot in jurul nostru in ultima vreme – in ziare, la TV, chiar si pe afise. Informatiile arata ca rata prezentei sale este in crestere rapida, si fiecare dintre noi cunoste cel putin un copil avind acest „spectru” de probleme.Si intrucat ultimele noutati sugereaza ca interventia timpurie este critica pentru succesul tratamentului, parintii copiilor de virste tot mai mici sunt atenti la eventualele semne de autism, dorind cit mai multe surse de informare. Comanda online AICI

**********************************************************************

Cum combatem oboseala şi stresul

Standard

Astazi viata fiecaruia dintre noi pare un galop nebun, un iures de situatii si evenimente. Tot mai des ne dorim ca ziua sa aiba mai mult de 24 de ore, iar saptamana mai mult de 7 zile. Cuvinte precum oboseala si stres au devenit comune in vocabularul fiecaruia dintre noi, din pacate. Va recomandam doua aparitii editoriale ce pot contribui la cresterea calitatii vietii noastre.

Stresul este consecinţa directă a vieţii noastre trepidante.Acţiunea lui asupra organismului poate provoca stări de anxietate şi chiar îmbolnăviri. Pentru combaterea urmărilor stresului se folosesc terapiile complementare ce reprezintă mijloace excelente de relaxare şi de luptă împotriva îmbolnăvirilor. Cartea de faţă prezintă principalele tehnici şi remedii ce pot fi aplicate de fiecare dintre noi, acasă sau oriunde ne aflăm, şi subliniază următoarele aspecte: • Cât de stresaţi sunteţi? (test de stres) • Exerciţii de yoga pentru relaxare • Tehnici de masaj şi de automasaj • Tehnici de respiraţie pentru relaxare • Sfaturi privind stilul de viaţă • Reţete şi sfaturi privind utilizarea plantelor medicinale şi a uleiurilor aromatice • Alimente care ajută la relaxare şi la reducerea anxietăţii şi care sunt indicate pentru a vă menţine starea de sănătate Fiecare tehnică este explicată în detaliu şi ilustrată cu imagini color.

Editura Lider, 2009, Colectia MedExpress

 

 

 

Oboseala este un simptom al scăderii rezervelor de energie, ca urmare a activităţilor desfăşurate pe parcursul zilei. Astfel, dacă dormiţi suficient şi totuşi nu sunteţi niciodată odihniţi, ar fi bine să vă schimbaţi stilul de viaţă. Cartea de faţă vă oferă tehnici şi remedii menite să vă insufle energie şi să vă redea starea de bine. Printre acestea se numără: • Alimente energizante • Activităţi fizice pentru revigorarea organismului • Reflexoterapia • Culorile care ne fac să ne simţim bine • Yoga • Masaje în punctele cheie ale corpului • Arome relaxante • Apa, izvor de energie Fiecare tehnică este explicată în detaliu şi ilustrată cu imagini color.

Editura Lider, 2009, Colectia MedExpress

Dicţionar de psihologie

Standard

Dicţionar de psihologie

Humanitas / Colectia: Seria Dicţionare

Alaturi de Vocabularul psihanalizei al lui Jean Laplanche si J.-B. Pontalis (Humanitas, 1994), acest dictionar masiv este una dintre cele mai serioase lucrari de referinta in domeniul psihologiei traduse vreodata la noi. Autorii lui sunt nume ilustre in psihologia franceza. Coordonatorii l-au conceput ca pe o alternativa la Vocabularul de psihologie al lui Henri Pieron, socotit multa vreme instrumentul de lucru fundamental al studentilor si profesorilor de specialitate. Nu este vorba de un dictionar enciclopedic, riscand sa se perimeze candva, ci de unul terminologic si notional. Lexicul apartine atat psihologiei ca stiinta si disciplinelor inrudite cu ea, cat si limbajului psihologic curent. Definitiile, de regula concise, explica multiple sensuri ale cate unui cuvant. La sfarsit exista un glosar multilingv (roman, francez, german, englez, spaniol, italian, portughez), continand toti termenii de baza din dictionar.

Introducere în psihologie

Standard

Introducere în psihologie

Humanitas, Psihologie & Antropologie / Colectia: Seria Psihologie/antroplogie

Lucrarea de fata cuprinde doua parti, scrise de autori diferiti, una de factura istorica, cealalta de factura metodologica. Partea intai subliniaza importanta perspectivei istorice pentru cel care abordeaza o stiinta, necesitatea de a corela demersul psihologiei moderne cu trecutul ei filozofic. Ea scoate in evidenta continuitatea tematicilor psihologiei filozofice si ale psihologiei epocii stiintifice.
Partea a doua propune o reflectie asupra demersurilor metodologice prin care psihologia se inscrie in miscarea stiintifica, asupra problemelor de etica pe care le ridica aceste demersuri si asupra rolului lor in formarea si in activitatea profesionala a psihologilor.

Francoise Parot este conferentiar la Universitatea Paris V. A publicat, printre altele, L’Homme qui reve, 100 Mots pour faire de la psychologie, Psychologues de langue francaise, Des enfants sans toi et moi si a editat, impreuna cu Roland Doron, un foarte bine cotat dictionar de psihologie.

Marc Richelle (n. 1930) a fost profesor la Catedra de psihologie experimentala a Facultatii de Psihologie si Stiinte ale Educatiei din cadrul Universitatii din Liege (Belgia). A detinut o serie de functii importante: presedinte al Asociatiei Belgiene de Psihologie (1968–1970), secretar general (1970–1987), apoi presedinte (1989–1991) al Asociatiei de Psihologie Stiintifica de limba franceza si coordonator (1988–1997) al retelei ERASMUS pentru psihologie (18 universitati din 12 tari). A scris 14 carti si a editat alte opt

Mama şi sensul vieţii. Poveşti de psihoterapie

Standard

Mama şi sensul vieţii

Poveşti de psihoterapie

Humanitas, Psihologie & Antropologie / Colectia: în afara colecţiilor

În poveştile sale captivante desprinse din experienţa de psihoterapeut, Irvin D. Yalom se dovedeşte încă o dată un explorator neobosit al minţii umane, parcurgând, împreună cu pacienţii, calea spre transformare. Terapia devine efort de vindecare în dublu sens. Desfăşurarea de personaje e impresionantă şi stă mărturie pentru privirea pasionată de detaliu şi de profunzime a autorului.
Patru femei se desprind din mulţimea celor care se caută pe sine şi capătă contur în însăşi biografia psihoterapeutului, fiecare cu o nouă lecţie de viaţă: Paula, „curtezana morţii”, bolnavă de cancer, dar niciodată învinsă de boală; Myrna şi noile semnificaţii ale încrederii dintre medic şi pacient; Magnolia, cu iscusinţa ei de a-i alina durerea psihoterapeutului; şi mama, cea capricioasă, dominatoare, excesiv de iubitoare şi totodată critică faţă de fiul ei.
E o explorare îndelung stăruitoare în mintea şi inima unui medic care învaţă că fiecare om înseamnă o nouă călătorie. Uneori, chiar mai multe.

Minciuni pe canapea

Standard

Minciuni pe canapea

Humanitas Fiction, Literatură / Colectia: Raftul Denisei

Îşi poate pierde un psihiatru minţile? Poate fi el păcălit, sedus, manipulat chiar în timpul şedinţelor în care ar trebui să deţină controlul asupra pacienţilor? Da, dacă o femeie dornică de răzbunare hotărăşte să joace rolul de pacientă neajutorată. Plin de revelaţii surprinzătoare, întocmai ca duelul unui psihanalist cu mintea omenească, romanul lui Yalom ne dezvăluie cât de vulnerabili suntem, fără excepţie, în faţa singurătăţii şi nevoii de iubire.

Încrezător în propriile forţe, tânărul psihanalist Ernest Lash nu ia în seamă sfaturile mentorului său, Marshal Streider, ci re-curge, în timpul şedinţelor de terapie, la tehnici experimentale. Însă, în ciuda infa-tuării psihiatrilor, mintea omenească este un teritoriu încă necartografiat şi plin de primejdii: stabilind o relaţie sinceră – crede el – cu o nouă pacientă, Carolyne Leftman, Ernest îşi deschide tainiţele sufletului şi devine vulnerabil, neavând habar că femeia pe care îşi închipuie că o tra-tează doreşte de fapt să-l manipuleze şi să-l distrugă. Prins într-o paradoxală relaţie terapeutică, în care figura autoritară a medicului a cedat tentaţiei confesiunii şi i se supune pacientului dominator, Ernest va descoperi nebănuite adevăruri incomode despre sine şi despre natura umană, ale cărei taine credea că le cunoaşte.

IRVIN D. YALOM s-a născut la 13 iunie 1931, la Washington, într-o familie de emigranţi ruşi. Deşi fascinat de literatură, alege o carieră medicală, la presiunile familiei, singura concesie pe care o face vocaţiei sale umaniste fiind specializarea în psihiatrie. Devine un eminent psihoterapeut, publicând numeroase lucrări de specialitate, cele mai cunoscute fiind The Theory and Practice of Group Psychotherapy (1970), tradusă în douăsprezece limbi, şi Existential Psychotherapy (1980), dar şi volume de povestiri: Love’s Executioner and Other Tales of Psychotherapy (1989) şi Momma and the Meaning of Life (1999). Debutul său ca romancier cu Plânsul lui Nietzsche (When Nietzsche Wept, 1992; Humanitas, 1995, 2006) suscită entuziasmul publicului şi al criticii, devenind bestseller internaţional şi primind în 1993 The Commonwealth Club of California Gold Medal pentru cel mai bun roman. Minciuni pe canapea (Lying on the Couch, 1996), cel de-al doilea roman pe care îl semnează, este o radiografie a relaţiilor care se pot naşte între terapeut şi pacient şi a consecinţelor acestora. Inspirat tot de universul fascinant al psyché-ului, Minciuni pe canapea reafirmă vocaţia şi originalitatea artistică a lui Yalom, fapt confirmat şi de publicarea operelor sale de ficţiune în douăzeci de ţări. În 2005 i-a apărut cel de-al treilea roman, The Schopenhauer Cure. În prezent, Yalom este profesor emerit de psihiatrie la Stanford University, California. | www.yalom.com