Disfemie = modificarea timbrului vocal; survine in tulburarea de pronuntie a cuvintelor in logonevroza
Disfonemie = este o forma simptomatologica a dislaliei , caracterizata prin distorsiunea fonetica, adica, prin denaturarea articularii fonemului, care reprezinta partea acustica a fonemului, adica ceea ce auzim cand se rosteste o vocala sau o consoana; altfel spus disfonemia reflecta redarea invelisului sonor al fonemului, necomforma cu tiparul fonetic al acestuia, stabilit in baza de articulare a limbii. Aceasta dislalie, prin distorsiune fonetica se datoreaza nerespectarii punctului de articulare.
Disfonie = modificarea timbrului vocal. Poate fi de natura organica in afectiunile hipofizei, care aduce modificari somatice, metabolice si psihice, cu repercursiuni semnificative asupra vocii, vorbirii si cantului. Emisia vicala este slabita, vocea ingrosata, rugoasa, cu modulare si grade diferite de disartrii; uneori vocea este mai putin inteligibila, pronuntia dificila, in special determinata de macroglosie. Vocea oboseste usor, este monotona si frecvent se vadeste lentoare, datorita, pe de o parte, tulburarilor mecanice si pe de alta parte modificarilor psihice. Disfonia functionala a copilului se deosebeste de cea organica, fiind produsa de o utilizare incorecta a vocii fara defectiuni laringostropostopice. Poate fi determinata de un torace stramt care micsoreaza volumul respirator; copilul cata sa o suplimenteze printr-o tensiune a musculatorii laringiene si perilaringiene, fapt care duce la o voce ragusita; poate fi o glota ovalara care evidentiaza disfonia hipochinetica in evolutie; poate fi prezenta vegetatiilor adenoide care dau rinolalia inchisa, care altereaza vocea. Disfonia poate persista toata viata daca nu este corectata printr-o reeducare potrivita.
Disgrafia = este o perturbare a limbajului scris, a folosirii alfabetului limbii si al cuvintelor codificate sub forma grafemelor. Atat scrierea, adica elaborarea si producerea grafemelor, cat si receptionarea si intelegerea sintezei grafemelor, nu respecta cerintele auzului fonematic si ale limbajului oral, nici ale motricitatii si orientarii spatiale. La copilul cu dezvoltarea normala, disgrafia se datoreaza unor insuficiente motorii sau contractii musculare exagerate si adesea unor tulburari emotionale. In sindromul disgrafic, pe langa componenta motrica si psihica este incriminata si componenta neurologica, mintala, intelectuala. La copilul normal psihic se constata ca in formarea si dezvoltarea abilitatilor de scris – citit nu este suficienta numai perceperea corecta a limbajului si grafemelor, dupa cum nici reprezentarea si ordonarea lor in spatiul paginii nu contribuie la realizarea actualului lexic pe deplin.
Disgramatism = inccapacitatea de a formula gramatical actul vorbirii (in special, dupa 5 ani), prin nerespectarea cerintelor morfologice si sintactice ale limbii orale si scrise. Sunt in atentia logopezilor modul de folosire al declinarilor, conjugarilor, acordurilor gramaticale si regulilor ortografice.
Dislalia = este cea mai frecventa tulburare intalnita, provocata de afectiuni organice sau functionale a elementelor periferice ale vorbirii; consta in imposibilitatea emisiei corecte a unui sunet sau a unui grup de sunete. Ea cuprinde deformarea sunetelor, substituirea, omiterea, inversarea lor spontana sau reprodusa, ceea ce schimba structura cuvantului si aspectul semantic, intelesul. Intalnita pana la 5 ani nu este forma patologica, intrucat depinde de ritmul propriu al dezvoltarii, deci are o natura fiziologica. Dupa 6-7 ani are aspect patologic atat din punct de vedere etiologic, cat si psihofiziologic. In functie de aspectele cantitative si calitative, de fonemele implicate morfostructural, de gradul de extindere, putem vorbi despre dislalie simpla si totala, generala. Varietatea lor depinde si de specificul etiologiei, de specificul limbii, cat si de existenta altor handicapuri si particularitati psiho-individuale ale persoanei. Dupa modul de deficienta a aparatului verbo-motor se disting: dislalia organica – anomalii ale organelor periferice ale aparatului vorbirii: dintii, limba, bolta, buze, maxilare) si dislalia functionala, cauzata de functionarea defectuasa a verbo-aparatului articulator: atrofia muschilor buzelor, limbii, obrajilor, valului palatin, maxilare deformate si muscatura deformata, inervatie neterminata, respiratie superficiala etc, cat si o insuficienta dezvoltare a auzului fonematic si a atentiei auditive. Pot fi frecvente si dislalii de cuvinte prin alterarea unor silabe: cu diftongi, triftongi sau grupe de consoane.
Dislalia audiogena (otopatica) = de natura organica, cauzata de un deficit auditiv, prin leziuni la diferite nivele ale analizatorului acustic; ca urmare nu permit receptia normala a vorbirii, nici un autocontrol al propriei articulari. Leziunile ariilor corticale si subcorticale (talamus), cailor talamocorticale, dau o hipoacuzie de perceptie.
Dislalia centrala (de evolutie) = consta in incapacitatea de a pronunta concret anumite sunete sau grupe de sunete si se manifesta prin alterarea, inlocuirea sau omiterea unor forme in structura silabelor sau a cuvintelor. Termenul “de evolutie” indica caracterul ei regresiv, spontan sau dupa un tratament logopedic. Are un caracter dismaturativ care se verifica prin faptul ca scade invers proportional cu varsta si in mod deosebit in terapia logopedia si psiho-pedagogica. Aceasta duislalie este favorizata de doua tipuri de conditii: intrinseci ( manifestate printr-o labilitate neuropsihica, consecutiva unui factor ereditar sau dobandit) si extrinseci (intalnite in cadrul unor tulburari din limbaj, din mediul ambiant sau a bilingvismului, inainte de constituirea limbajului in limba materna).
Dislexia = tulburare a achizitiei normale a lecturii si a limbajului scris. Constatarile cercetatorului acestui sindrom lexico-grafic citeaza convergenta elementelor neurologice cu “elemente afectiv – sociale”. Actiune corelata auditiv – vizual – motora este transmisa in zonele corespunzatoare ale scoartei cerebrale pentru perceperea imaginii literei in timp ce miscarile globului ocular in directia randurilor din text formeaza o transmisie in lant datorita analizatorului motor. Analiza si sinteza actului lexic este si o urmare a auzului fonematic. Actul texic are loc prin cele trei mecanisme de receptie nervoasa, avand localizarea parieto-occipitala temporala, iar prin lexarea acestei zone se produce dezintergrarea cititului manifestata diferit. Dislexicul are dificultati prin inversiune de litere, silabe, cuvinte, cifre, unele stabile altele labile. De obicei sunt insotite de disgrafii si disortografii. Dislexia poate fi: fonematica, optica, literala si verbala, iar din punct de vedere genetic poate fi – constitutionala, de evolutie si afectiva.
Dislogie = tulburari de vorbire si limbaj atat sub aspectul formei cat si al continutului, consecutive tulburarilor de gandire, de logica, fara un substrat neurologic evident. Se manifesta prin alterarea caracteristicilor esentiale ale comunicarii verbale ( caracterul adresativ, situativ, stereotip, saracie lexicala, absenta controlului real asupra emiterii de raspunsuri, dezorganizarea limbajului, dificultati de intelehere siale aparatului verbo-motor). Sub diferite aspece se intalneste in nevroze, dementa presenila, psihoze si psihopatii.
Disprozodia = este o afazie de intonatie. Aceasta tulburarea de vorbire consta in alterarea molodicitatii (la afazici), care au un bagaj de cuvinte relativ important pastrat. Din aceasta cauza, ei dau impresia ca vorbesc cu accent de limba straina. Tulburarea apare si in nevroze, logonevroze, epilepsie, demente, ca si in bizareria discursului schizofrenic.
PSIHOLOGIA pentru TOTI 