Arhive pe etichete: psihologie

Psihologul cinefil (2)

Standard

Cinematografia a fost intotdeauna fascinata de subiecte ce tin de sfera psihologiei. Din acest motiv exista efectiv o invazie de filme, mai mult sau mai putin bune, ce isi propun sa abordeze diferite tematici de specialitate. Astazi o sa prezint doua dintre filmele mele preferate.

THE SOLOIST

Un film emotionant, bazat pe o poveste adevarata, care exploreaza subicte precum psihopatologia, oamenii strazii si puterea vindecatoare a muzicii. Nathaniel Ayers (Jamie Foxx), un violonist de geniu care dezvoltă schizofrenie în al doilea an de studiu la Academia Juilliard, îşi pierde casa şi ajunge să cânte la vioară şi violoncel la colţ de stradă. Steve Lopez (Robert Downey Jr.), un jurnalist la Los Angeles Times, descoperă mişcătoarea poveste a interpretului şi încearcă să-l readucă acolo unde-i e locul: pe scenă. 

 

TEMPLE GRANDIN

Inspirat dupa un caz real, Temple Grandin este povestea unei fete autiste cu o gandire iconica extraordinara si mult spirit inovator. In ciuda dificultatilor impuse de deficienta sa, Temple reuseste foarte bine sa se integreze atat in societate cat si in piata muncii, oferindu-ne o alta viziune despre persoanele cu nevoi speciale. Claire Danes realizeaza un rol exceptional, pentru care a castigat in 2011 Globul de Aur (filmul a mai primit doua nominalizari la aceleasi premii). Un interviu cu adevarata Temple puteti viziona aici http://www.youtube.com/watch?v=qWyC28seWVI&feature=related

Mini-dicţionar de logopedie (2)

Standard

Balbismul(balbaiala) = tulburare a vorbirii, frecventa la copii, mai rara la adulti, rezultata din defectuasa reglare a limbajului si se manifesta prin dezordine intermitenta a pronuntiei: a. prin repetari a inceputului cuvintelor, uneori convulsive sau b. prin blocaje a unor foneme, indiferent daca sunt vocale sau consoane. Au loc emisiuni precipitate, in rafale urmate de momente de dificultate in articularea unor cuvinte, ceea ce face ca aceste, dupa eforturi, sa fie adesea articulate incorect. Se distind 2 forme de balbism: a. clonic, manifestat prin repetitii ale silabelor initiale si b. tonic, se manifesta invers prin imposibilitatea articularii primei silabe, ceea ce presupune chiar si unele grimase sau crispari.

Bradifazie = greutate, taraganeala, incetineala in vorbire, cuvintele silabisite

Bradifemie = tulburare de ritm a vorbirii, viteza scazuta, frecventa in bolile psihice in care exista o inhibitie psiho-motorie, cu incetinirea procesului ideativ, ea fiind expresia verbala a bradipsihiei

Bradifrenie = incetinirea ritmului de desfasurare a proceselor psihice, mai ales in realizarea unei conduite

Bradilalia = vorbirea anormal de lenta, cu intervale mari intre cuvinte, avand ca forma extrema bradifazia

Psihologul cinefil (1)

Standard

Cinematografia a fost intotdeauna fascinata de subiecte ce tin de sfera psihologiei. Din acest motiv exista efectiv o invazie de filme, mai mult sau mai putin bune, ce isi propun sa abordeze diferite tematici de specialitate. Astazi o sa prezint trei dintre filmele mele preferate.

STUART: A LIFE BACKWARDS

Un film pe care il iubesc pentru idee, pentru poveste, pentru mesaj si pentru jocul actoricesc deosebit al lui Tom Hardy (nominalizare la BAFTA). Combinatia rara intre dramatism si umor, lupa sub care sunt puse trairile si pornirile umane cele mai profunde, claritatea cu care este evidentiat modul in care mediul poate schimba definitiv structura umana a individului sunt cateva dintre motivele pentru care acest film se gaseste azi aici…

MEMENTO

Un film pe care nu il poti vedea intre doua soapte cu iubita sau concentrandu-te la punga de popcorn. Fiind o poveste spusa invers, nu in ordinea cronologica, iti solicita atentia 100%. In plus, te incita, te implica, te prinde si te tine concentrat pana la capat, unde… ai surprize. Ce poti cere mai mult de la un film? L-am revazut de vreo cinci ori, chiar daca stiam deja povestea. Doar de dragul modului in care este construit si pentru ca ma intereseaza in mod special subiectul afectiunilor memoriei.

RAIN MAN

Un clasic care nu are nevoie de prezentare. Cu trei Oscaruri (pentru cel mai bun regizor, scenariu si actor in rol principal – Dustin Hoffman), doua Globuri de Aur (cel mai bun film drama si cel mai bun actor in rol principal), un Urs de Aur la Berlin si doua nominalizari BAFTA, filmul a fost un mare succes atat la public, cat si la critica de specialitate. Pentru mine ramane unul dintre portretele cele mai graitoare din cinematografie ale unui autist. Inconturnabil, Raymond te farmeca de la prima privire. Te enerveaza, te face sa razi, este uman si genial in egala masura. Un joc actoricesc de nota 20! 

Temutele… animale

Standard

Fobiile animale (zoofobiile) sunt printre cele mai comune si reprezinta 36% dintre fobiile pentru care pacientii cauta tratament. Varsta de debut al fobiilor animale este in copilarie, intre 5 – 9 ani. Fobiile sunt mai comune la femei decat la barbati. Exista trei conditii in care se dezvolta frica. Acestea cuprind experienta personala directa, experienta observationala si experienta informationala. Cel mai comun tratament pentru fobii astazi este terapia cognitiv-comportamentala. Tehnici precum expunerea si desensitizarea sistematica pot fi folosite pentru a ajuta pacientul sa se simta confortabil cu obiectul fricii. Totusi, in cadrul acestor tehnici pacientul detine controlul.

Chiroptofobia este frica clinica de lilieci. Liliecii nu sunt periculosi sau agresivi pentru oameni. In multe cazuri frica deriva din credinte gresite. Ei sunt vazuti drept creaturi urate cu ochi terifianti si aripi mari. In Europa medievala, un liliac care a intrat in casa era vazut drept un semn ca moartea va veni la acea familie in viitorul apropiat. Liliecii erau de asemenea asociati cu diavolul. Astazi multi oameni asociaza liliecii cu vampiri, intuneric si moarte. In realitate, exista doar trei specii de lilieci care se hranesc cu sange, toate traind in America Latina. Toate aceste notiuni asociate cu liliecii pot contribui la frica extrema. In lumea moderna majoritatea oamenilor nu sunt expusi la aceste animale si acuza sentimente de aversiune, dezgust si frica daca un liliac ramane captiv in apartamentul lor. Totusi un chiroptofob experimenteaza frica ce nu poate fi considerata normala sau rationala.  

Pacientii cu aceasta fobie experimenteaza frica intensa si panica atunci cind sunt confruntati cu liliecii sau la posibilitatea de a se afla in prezenta lor. Prezinta hiperventilatie si palpitatii, tremor, tipete sau plang si frecvent simt ca si cum ar fi in pericol imediat de moarte. Chiroptofobii vor parcurge distante extreme pentru a evita orice posibilitate de a intra intr-o situatie in care vor fi expusi la lilieci. Fobia se poate dezvolta daca un copil mic a avut o experienta neplacuta cu un stol de lilieci, cum ar fi daca intra intr-o pestera si tulbura liliecii, zborul lor afara poate inspaiminta copilul.

Tratament: fobia nu ameninta viata, iar multe persoane nu cauta ajutor. Cei care au aceasta fobie inteleg in general ca nu se vor intalni poate niciodata cu un liliac, astfel alegand sa traiasca si sa faca fata fobiei singuri. Totusi fobiile pot fi frici persistente care determina evitare si distres fizic. Consilierea este un bun inceput pentru tratarea acestor frici, permitand unui terapeut sa se angajeze intr-o discutie cu pacientul. Acesta va incerca sa-l ajute sa faca fata fricii si sa ajunga la informatiile gresite despre lilieci. Desensitizarea sistematica este o alta optiune terapeutica. Aceasta forma de tratament foloseste aptitudini de relaxare. Autohipnoza poate ajuta la fel, precum si reprogramarea mintii prin hipnoza. Tinteste subconstientul si ajuta la depasirea impresiilor negative care stau la baza fricii.

Cinofobia (gr. kion=caine) reprezinta frica anormala de caini. Este clasificata drept o fobie specifica, la tipul fobiilor animale. Desi fobiile fata de serpi si paianjeni sunt mai comune, cinofobia este in special debilitanta datorita prevalentei ridicate a cainilor in lume.  Ca si in alte fobii specifice, pacientii care sufera de cinofobie pot prezenta o gama larga a acestor reactii cand sunt confruntati cu un caine viu sau cand se gandesc sau vad o imagine statica a unui caine. Mai mult, comportamentul clasic de evitare este comun si poate include traversarea strazii pentru a evita un caine sau evitarea caselor prietenilor care au caine. Poate fi cauzata de intilnirea personala, cu sfirsit negativ, a persoanei cu un caine sau de o experienta observationala (starea de martor la accidentul unui prieten atacat de un caine).

Terapia sistematica de desensitizare implica folosirea de tehnici de relaxare cu situatii imaginate. Intr-un mediu controlat, de obicei cabinetul terapeutului, pacientul va fi instructat sa vizualizeze o situatie amenintatoare (sa fie in aceeasi camera cu un caine). Dupa determinarea nivelului de anxietate al pacientului, terapeutul va antrena pacientul prin exercitii de respiratie si relaxare pentru a reduce anxietatea la un nivel normal. Terapia continua pana cand situatia imaginata nu mai provoaca raspuns anxios.
Terapia de expunere este considerata cel mai eficient tratament pentru cinofobie si implica expunere sistematica si prelungita la caini a pacientului pana cand acesta va experimenta o situatie fara raspuns advers. Aceasta terapie poate fi condusa pe parcursul a catorva sedinte sau intr-o singura sedinta in mai multe ore. Pacientul va fi incurajat sa abordeze si in final sa interactioneze cu obiectul fricii.
Auto-tratamentul este facut cu ajutorul unui specialist intr-un mediu profesional. Mai intai pacientul va scrie o lista a evenimentelor inspaimantatoare alaturi de un caine. O ierarhie a fricii provocate de situatii in functie de anxietatea acordata fiecareia. Lista de situatii este pusa in ordine de la cea mai putin infricosatoare situatie pana la cea mai terifianta, iar terapeutul il ajuta sa identifice elementele comune care contribuie la frica. Apoi terapeutul il ajuta sa recreeze ultima si cea mai infricosatoare situatie, intr-un mediu sigur, controlat, continuand pana cand pacientul a avut oportunitatea sa permita fricii sa se diminueze, realizand ca este nefondata. Odata ce s-a stapanit o situatie, urmatoarea frica de pe lista este recreata si repetata pana cand toata lista a fost experimentata.

Equinofobia reprezinta frica anormala si persistenta de cai. Cei care au aceasta fobie pot experimenta panica extrema sau anxietate la gandul la un cal sau fiind aproape de acestia. Fobia poate fi debilitanta si interfereaza cu activitatile zilnice. Simptomele pot aparea chiar si cand pacientul se gandeste la situatii implicand cai sau este fizic langa un cal. Aceste simptome cuprind: senzatia de teroare, panica, anxietate, palpitatii, hipertensiune, tremor, tulburari de respiratie. Equinofobia este determinata de o experienta negativa sau traumatica cu un cal, de obicei in timpul copilariei. Multe persoane carora le este frica de cai au fost loviti sau muscati. Acestia vor evita pentru o lunga perioada caii, lasand timp dezvoltarii fricii.

Tratament: Exista cateva optiuni terapeutice disponibile pentru cei care sufera de equinofobie. Se recomanda cautarea de ajutor profesional cand persoana nu isi poate controla frica si aceasta interfereaza cu viata sa normala.
Terapia cognitiv comportamentala este una dintre cele mai folosite terapii pentru oamenii cu anumite fobii. Aceasta forma de terapie tinteste fricile si cauzele lor. Doreste modificarea si provocarea proceselor de gandire din spatele fricii. S-a dovedit a fi eficienta in tratarea persoanelor cu equinofobie. Desensitizarea sistematica este un alt tratament eficient. Aceasta presupune aclimatizarea gradual a pacientului cu fobia sa. Primul pas implica gandirea la un cal, apoi expunerea unor poze si filme cu cai. Odata ce pacientul devine confortabil cu imaginile cailor, pot trece la intalnirea cu un cal si in final la calarie. Pot fi necesare medicamentele pentru a ajuta la aceasta fobie.

Herpetofobia reprezinta frica de reptile si este o fobie relativ comuna. Severitatea poate varia drastic, facand dificila diferentierea intre o fobie clinica sau o simpla frica. Herpetofobia, precum arahnofobia, este considerata de multi a fi o fobie evolutionara, dezvoltata de stramosii nostri ca mecanism de supravietuire (se temeau de aceste animale care le cauzau rau, iar numarul mare de reptile veninoase poate sa fi contribuit la dezvoltarea fobiei in timp). Herpetofobia este limitata strict la reptile precum serpi si soparle. Unele persoane se tem doar cand ating un sarpe mare, in timp ce altii nu se pot uita nici la fotografii cu soparle micute. Indivizii afectati acuza anxietate de cate ori se afla in preajma unei reptile sau chiar a unui amfibian. Acestia tipa, plang, evita locurile unde ar putea intalni animalele (excursii si magazinele de animale), hiperventileaza, tremura. Daca fobia este mai putin severa, pacientii pot tolera reptilele in zona, dar intra in panica daca au contact fizic cu acestea.

Frica de serpi (Ofidiofobia -gr. ofis=sarpe) este probabil cea mai comuna subcategorie a herpetofobiei.  Cercetari mai recente arata ca, in timp ce tendinta de a da atentie serpilor poate fi evolutionara, frica actuala este mai degraba invatata decit mostenita. Frica de serpi poate fi greu de identificat, simptomele pot varia. Persoanele afectate se pot teme doar de intalnirea cu serpi mari, veninosi, dar daca fobia este mai severa acestora le poate fi frica si de serpii mici. Un ofidofob nu va incerca nici sa se gindeasca sau sa ii vada la televizor sau in poze, nu doar sa accepte contactul cu serpii. Acestia gasesc imposibil sa ramana cu „serpii” in aceeasi camera.  In timp, pacientii incep sa se teama de lucruri care nu sunt legate direct de serpi, cum ar fi de magazinele cu animale, pot evita excursiile si rezervatiile naturale sau pot dezvolta o frica secundara de alte reptile.
Cele mai folosite tratamente pentru fobia fata de serpi sunt bazate pe terapia cognitiv-comportamentala. Pacientul este incurajat sa vorbeasca despre frica sa si să gândeasca noi mesaje pentru a inlocui gandirea tematoare. Este expus incet la serpi, incepand cu fotografii si gradat la o intalnire directa cu un sarpe mic intr-un mediu controlat. Hipnoza este uneori folosita pentru a asista la relaxare. Din fericire, ofidofobia are o excelenta rata de vindecare.

Ihtiofobia reprezinta frica irationala de pesti sau frica de a manca peste, frica de pesti morti. Galeofobia este un subtip al ihtiofobiei, teama de rechini. Este dificila izolarea cauzei ihtiofobiei. Aceasta poate avea factorul declansator intr-un incident din copilarie implicand un peste sau o persoana poate dezvolta senzatia de frica iminenta cand este inconjurata de pesti. Individul afectat de fobie poate cunoaste si intelege ca senzatia inconfortabila pe care o are in fata solzilor si a branhiilor nu este normala, dar simte si ca nu are control asupra simptomelor fizice asociate cu frica sa. Tratamentul profesional este necesar cand frica de pesti incepe sa afecteze viata de zi cu zi (nu mananca nimic ce seamana a peste, de exemplu).

Tratament: o forma de terapie care poate fi eficienta in tratarea ihtiofobiei este hipnoterapia. In timpul tratamentului, psihoterapeutul ajuta pacientul sa se imagineze vazand sau mancand pesti, fara a avea anxietate si fara a experimenta simptomele negative asociate fobiei. Programarea neurolingvistica este un alt tratament care poate fi utilizat pentru a trata persoanele care au o frica irationala de pesti. In acest proces pacientul examineaza motivele proceselor sale de gandire si invata cum sa minimalizeze gandurile negative despre pesti. Terapia de expunere este o alta metoda folosita pentru a trata ihtiofobia.

Murofobia reprezinta frica de soareci si sobolani. Este una dintre cele mai comune fobii. Fobia ca frica irationala si disproportionata este distincta de grija normala fata de soarecii care contamineaza rezervele alimentare, universala in toate timpurile, locurile si culturile. O frica exagerata, fobica de soareci a fost traditional asociata femeilor, cu numeroase carti, filme si emisiuni care ilustrau femei isterice care sar si tipa cand vad un soarece. In realitate, murofobia este experimentata de ambele sexe. In multe cazuri o fobie fata de soareci este un raspuns conditionat indus social, combinata cu un raspuns de start, la un stimul necunoscut comun la multe animale, incluzind oamenii, decat o tulburare sociala. In acelasi timp, comun fobiilor specifice o frica ocazionala poate conduce la anxietate anormala care necesita tratament. Frica de soareci poate fi tratata prin oricare tratament standard pentru fobiile specifice.

Ornitofobia este frica de pasari. Indivizii afectati cred ca vor fi atacati de pasari sau pur si simplu nu se simt bine in preajma lor. Precum alte zoofobii, ornitofobia este cauzata de un eveniment negativ cu animalul temut. Multe pasari pot fi intr-un fel agresive cand vaneaza prada, iar copilaria este plina de pescarusi sau porumbei care fura mancarea copiilor. Evenimentul negativ poate sa nu se fi intamplat individului direct. Uneori pasarile zboara prin ferestrele deschise sau seminee facand zgomote ciudate in casa. Daca parintii au fost nervosi in astfel de cazuri, copilul martor poate dezvolta fobia. Simptomele vor varia in functie de severitate. Unele persoane se tem doar de pasarile mari, salbatice, de prada, cum ar fi vulturii, in timp ce altele se tem si de pasarile de casa din colivie. Frica poate fi dezvoltata fata de specimenele impaiate, cum sunt cele din muzeele de istorie naturala, sau poate continua pana la pozele cu pasari. Cand individul este fortat sa se confrunte cu pasarile, acesta poate tremura, plange sau chiar paraliza. Poate incerca sa se ascunda sau sa fuga. Poate experimenta anxietate anticipatorie in zilele dinaintea intilnirii cu o pasare.  Pasarile sunt extrem de intilnite in zonele populate ale lumii. Este aproape imposibil sa treaca o intreaga zi fara ca individul sa nu intilneasca un tip de pasare. De aceea nu este neobisnuit pentru cei cu ornitofobie sa-si restrictioneze gradat activitatile. Pot evita picnicurile si alte activitati afara sau nu pot vizita magazinele de animale. In timp, netratata, ornitofobia poate conduce la agorafobie (frica de a-si parasi casa) pentru a nu intilni o pasare.

Ornitofobia raspunde bine la terapia cognitiv-comportamentala. Un terapeut antrenat poate ajuta pacientul sa se simta mai bine, inlocuind gandurile negative cu unele pozitive. Pacientul va invata tehnici de relaxare pentru a le folosi cand are atacuri de panica. Daca fobia este severa, hipnoza si/sau medicatia pot fi folosite alaturi de terapie. Scopul este de a reduce frica la un nivel controlabil.

Scolecifobia (gr. scolex=vierme) sau vermifobia este frica intensa, irationala de viermi. Persoana afectata isi poate generaliza frica incluzind orice arata ca un vierme. Individul se teme de a nu fi infestat sau contaminat. Poate refuza sa iasa afara dupa ploaie sau sa evite complet gradinile. Ca si in alte fobii, persoana afectata a experimentat o trauma in copilarie care a fost automat asociata cu viermii. Poate ca a observat raspunsul negativ si fobic al altor persoane cand au fost confruntate cu viermii si a invatat sa imite reactia. Poate, fiind copil, persoana a fost victima unei glume care a implicat viermi sau pur si simplu nu ii plac viermii si a dezvoltat in timp o fobie. Indiferent de cauza, persoana scolecifobica poate acuza anxietate si disconfort care ii intrerupe complet capacitatea de a functiona. Simptomele sunt individuale si pot varia de la persoana la persoana. Unii indivizi, cand sunt confruntati cu frica de viermi, pot incepe sa transpire, se simt inconfortabil si le este greata. Alte persoane sunt sever compromise, incat pot experimenta atacuri de panica.

Daca frica de viermi devine atit de intensa incat intrerupe capacitatea individului de a functiona, exista cateva tratamente: consilierea psihologica, hipnoterapia, terapia de expunere, tehnici de relaxare, grupuri de sustinere, medicamente.

Consiliere psihologică vs. Psihoterapie (1)

Standard

Consilierea psihologica este interventia psihologica in scopul optimizarii, autocunoasterii si dezvoltarii personale si/sau in scopul preventiei si remiterii problemelor emotionale, cognitive si de comportament. Consilierea psihologica se deosebeste de consilierea educationala/scolara. In timp ce consilierea educationala/scolara este focalizata pe probleme de educatie si cariera, consilierea psihologica implica interventia specialistului in sensul optimizarii personale si ameliorarii problemelor psiho-emotionale si de comportament.

Consilierea psihologica se deosebeste de psihoterapie. Numai psihoterapeutul poate face interventie psihologica pentru psihopatologie, in timp ce consilierul psihologic se focalizeaza pe optimizarea si dezvoltarea personala, probleme psihologice sau de patologie somatica in care sunt implicati factori psihologici. Psihoterapia este interventia psihologica realizata stiintific si in spirit umanist in scopul optimizarii, autocunoasterii si dezvoltarii personale, in scopul modificarii factorilor psihologici implicati in tulburarile psihice, psihosomatice si in situatii de risc.

Unele evenimente de viata genereaza inadaptare, emotii neplacute de tip tristete, neliniste, teama, neplacere psihica si fizica, relatii inadecvate cu ceilalti, traume din prezent sau trecut, nemultumiri generate de performantele profesionale, inferente de genul “viata nu mai merita traita” sau “viata mea e lipsita de sens”.  Scenariul propriei vieti este resimtit ca unul nefericit, iar persoana nu reuseste sa isi identifice resursele interioare care sa il ajute sa depaseasca acest “obstacol”.
Consilierea psihologica si/sau psihoterapia pot oferi raspunsuri la multe intrebari de genul: cum imi pot imbunatati propria viata?, cum pot iesi din acest impas existential de tip divort?, cum pot depasi dificultatile emotionale si relationale?

Situatii in care se poate apela la consiliere si psihoterapie:

  • probleme de adaptare scolara, profesionala, sociala, relationala;
  • aprofundarea cunoasterii propriei persoane;
  • probleme legate de gestionarea stresului;
  • dificultati in gestionarea unor emotii – furie, anxietate, depresie, teama, panica;
  • probleme rezultate din interactiunea si comunicarea cu ceilalti (a asculta / a te face ascultat);
  • impasuri aparute in relatii personale sau profesionale;
  • pentru imbunatatirea increderii in propria persoana / in ceilalti;
  • gestionarea conflictelor personale; problemelor comportamentale si/sau emotionale;
  • gestionarea conflictelor familiale;
  • te ajuta sa explorezi si sa inlaturi cauzele problemelor tale;
    pentru a dezvolta capacitatea de a face schimbari in plan psihologic dar si in viata ta.

Drepturile clientului:

Este important sa fiti constient de drepturile dumneavoastra, pentru ca este vorba despre problema cu care va confruntati dvs, obiectivul psihoterapiei fiind starea de bine. Implicarea dvs activa in identificarea scopurilor stabilite, selectarea abordarii terapeutice si evaluarea eficientei este esentiala pentru succesul procesului psihoterapeutic:
– Astfel aveti dreptul sa puneti intrebari despre orice se intampla in sedinta de psihoterapie.
– Aveti dreptul sa refuzati o anumita tehnica de psihoterapie. Daca psihoterapeutul dvs. planuieste sa foloseasca o tehnica neobisnuita, va discuta cu clientul sau beneficiile si riscurile aceste tehnici de psihoterapie;
– Aveti dreptul sa cereti recomandarea catre un alt psihoterapeut, daca decideti ca cel cu care lucrati in acest moment nu este potrivit pentru dumneavoastra.

Cititi si CODUL DEONTOLOGIC AL PSIHOLOGULUI

Dicţionar de psihologie

Standard

Dicţionar de psihologie

Humanitas / Colectia: Seria Dicţionare

Alaturi de Vocabularul psihanalizei al lui Jean Laplanche si J.-B. Pontalis (Humanitas, 1994), acest dictionar masiv este una dintre cele mai serioase lucrari de referinta in domeniul psihologiei traduse vreodata la noi. Autorii lui sunt nume ilustre in psihologia franceza. Coordonatorii l-au conceput ca pe o alternativa la Vocabularul de psihologie al lui Henri Pieron, socotit multa vreme instrumentul de lucru fundamental al studentilor si profesorilor de specialitate. Nu este vorba de un dictionar enciclopedic, riscand sa se perimeze candva, ci de unul terminologic si notional. Lexicul apartine atat psihologiei ca stiinta si disciplinelor inrudite cu ea, cat si limbajului psihologic curent. Definitiile, de regula concise, explica multiple sensuri ale cate unui cuvant. La sfarsit exista un glosar multilingv (roman, francez, german, englez, spaniol, italian, portughez), continand toti termenii de baza din dictionar.

Introducere în psihologie

Standard

Introducere în psihologie

Humanitas, Psihologie & Antropologie / Colectia: Seria Psihologie/antroplogie

Lucrarea de fata cuprinde doua parti, scrise de autori diferiti, una de factura istorica, cealalta de factura metodologica. Partea intai subliniaza importanta perspectivei istorice pentru cel care abordeaza o stiinta, necesitatea de a corela demersul psihologiei moderne cu trecutul ei filozofic. Ea scoate in evidenta continuitatea tematicilor psihologiei filozofice si ale psihologiei epocii stiintifice.
Partea a doua propune o reflectie asupra demersurilor metodologice prin care psihologia se inscrie in miscarea stiintifica, asupra problemelor de etica pe care le ridica aceste demersuri si asupra rolului lor in formarea si in activitatea profesionala a psihologilor.

Francoise Parot este conferentiar la Universitatea Paris V. A publicat, printre altele, L’Homme qui reve, 100 Mots pour faire de la psychologie, Psychologues de langue francaise, Des enfants sans toi et moi si a editat, impreuna cu Roland Doron, un foarte bine cotat dictionar de psihologie.

Marc Richelle (n. 1930) a fost profesor la Catedra de psihologie experimentala a Facultatii de Psihologie si Stiinte ale Educatiei din cadrul Universitatii din Liege (Belgia). A detinut o serie de functii importante: presedinte al Asociatiei Belgiene de Psihologie (1968–1970), secretar general (1970–1987), apoi presedinte (1989–1991) al Asociatiei de Psihologie Stiintifica de limba franceza si coordonator (1988–1997) al retelei ERASMUS pentru psihologie (18 universitati din 12 tari). A scris 14 carti si a editat alte opt

Mama şi sensul vieţii. Poveşti de psihoterapie

Standard

Mama şi sensul vieţii

Poveşti de psihoterapie

Humanitas, Psihologie & Antropologie / Colectia: în afara colecţiilor

În poveştile sale captivante desprinse din experienţa de psihoterapeut, Irvin D. Yalom se dovedeşte încă o dată un explorator neobosit al minţii umane, parcurgând, împreună cu pacienţii, calea spre transformare. Terapia devine efort de vindecare în dublu sens. Desfăşurarea de personaje e impresionantă şi stă mărturie pentru privirea pasionată de detaliu şi de profunzime a autorului.
Patru femei se desprind din mulţimea celor care se caută pe sine şi capătă contur în însăşi biografia psihoterapeutului, fiecare cu o nouă lecţie de viaţă: Paula, „curtezana morţii”, bolnavă de cancer, dar niciodată învinsă de boală; Myrna şi noile semnificaţii ale încrederii dintre medic şi pacient; Magnolia, cu iscusinţa ei de a-i alina durerea psihoterapeutului; şi mama, cea capricioasă, dominatoare, excesiv de iubitoare şi totodată critică faţă de fiul ei.
E o explorare îndelung stăruitoare în mintea şi inima unui medic care învaţă că fiecare om înseamnă o nouă călătorie. Uneori, chiar mai multe.

Minciuni pe canapea

Standard

Minciuni pe canapea

Humanitas Fiction, Literatură / Colectia: Raftul Denisei

Îşi poate pierde un psihiatru minţile? Poate fi el păcălit, sedus, manipulat chiar în timpul şedinţelor în care ar trebui să deţină controlul asupra pacienţilor? Da, dacă o femeie dornică de răzbunare hotărăşte să joace rolul de pacientă neajutorată. Plin de revelaţii surprinzătoare, întocmai ca duelul unui psihanalist cu mintea omenească, romanul lui Yalom ne dezvăluie cât de vulnerabili suntem, fără excepţie, în faţa singurătăţii şi nevoii de iubire.

Încrezător în propriile forţe, tânărul psihanalist Ernest Lash nu ia în seamă sfaturile mentorului său, Marshal Streider, ci re-curge, în timpul şedinţelor de terapie, la tehnici experimentale. Însă, în ciuda infa-tuării psihiatrilor, mintea omenească este un teritoriu încă necartografiat şi plin de primejdii: stabilind o relaţie sinceră – crede el – cu o nouă pacientă, Carolyne Leftman, Ernest îşi deschide tainiţele sufletului şi devine vulnerabil, neavând habar că femeia pe care îşi închipuie că o tra-tează doreşte de fapt să-l manipuleze şi să-l distrugă. Prins într-o paradoxală relaţie terapeutică, în care figura autoritară a medicului a cedat tentaţiei confesiunii şi i se supune pacientului dominator, Ernest va descoperi nebănuite adevăruri incomode despre sine şi despre natura umană, ale cărei taine credea că le cunoaşte.

IRVIN D. YALOM s-a născut la 13 iunie 1931, la Washington, într-o familie de emigranţi ruşi. Deşi fascinat de literatură, alege o carieră medicală, la presiunile familiei, singura concesie pe care o face vocaţiei sale umaniste fiind specializarea în psihiatrie. Devine un eminent psihoterapeut, publicând numeroase lucrări de specialitate, cele mai cunoscute fiind The Theory and Practice of Group Psychotherapy (1970), tradusă în douăsprezece limbi, şi Existential Psychotherapy (1980), dar şi volume de povestiri: Love’s Executioner and Other Tales of Psychotherapy (1989) şi Momma and the Meaning of Life (1999). Debutul său ca romancier cu Plânsul lui Nietzsche (When Nietzsche Wept, 1992; Humanitas, 1995, 2006) suscită entuziasmul publicului şi al criticii, devenind bestseller internaţional şi primind în 1993 The Commonwealth Club of California Gold Medal pentru cel mai bun roman. Minciuni pe canapea (Lying on the Couch, 1996), cel de-al doilea roman pe care îl semnează, este o radiografie a relaţiilor care se pot naşte între terapeut şi pacient şi a consecinţelor acestora. Inspirat tot de universul fascinant al psyché-ului, Minciuni pe canapea reafirmă vocaţia şi originalitatea artistică a lui Yalom, fapt confirmat şi de publicarea operelor sale de ficţiune în douăzeci de ţări. În 2005 i-a apărut cel de-al treilea roman, The Schopenhauer Cure. În prezent, Yalom este profesor emerit de psihiatrie la Stanford University, California. | www.yalom.com