Arhive pe etichete: psihoterapie

Consiliere psihologică vs. Psihoterapie (2)

Standard

În sens larg, psihoterapia este definită ca intervenţie psihologică în patologie şi optimizarea subiecţilor umani sănătoşi. În sens restrâns, psihoterapia reprezintă psihologie aplicată, altfel spus, psihoterapia înseamnă intervenţie psihologică în practica clinică. Dacă psihoterapia este intervenţie psihologică orientată mai ales spre patologie, consilierea este intervenţie psihologică orientată predominant spre optimizarea subiecţilor umani sănătoşi (ex. crearea unui sistem coerent de scopuri în viaţă, dezvoltarea autonomiei clienţilor etc.). Aşadar termenii de consiliere şi psihoterapie sunt termeni cu semnificaţie apropiată. Dacă psihoterapia este definită în sens larg, atunci termenul de consiliere este o subcategorie specifică psihoterapiei. Dacă psihoterapia este definită în sens restrâns, atunci consilierea şi psihoterapia au domenii diferite de aplicaţie: patologia pentru psihoterapie şi optimizarea personală pentru consiliere.

Factorii oricărui demers psihoterapeutic sau de consiliere constau in:

1. diagnostic psihologic şi evaluare clinică (evaluarea stării actuale în consiliere);
2. relaţia terapeutică (de consiliere) -este caracterizată ca o alianţă de lucru descrisă ca o atitudine caldă, colaborativă şi de încredere a pacientului faţă de terapeut, determinată de speranţa pacientului că simptomatologia va fi eliminată şi de acceptarea necondiţionată a pacientului de către terapeut. Ea poate reduce anxietatea pacientului, ceea ce reduce la rândul său simptomatologia, furnizând clientului o nouă experienţă emoţională şi oportunitatea de a discrimina între trecut şi prezent (Bergin & Garfield, 1994). Mai mult, în cazul terapiei dinamice, relaţia terapeutică generează şi nevroza de transfer; aceasta este stimulată prin comportamentul terapeutului (într-o manieră profesională) şi este foarte importantă pentru următoarea etapă a tratamentului dinamic. În alte forme de terapie (ex. terapia cognitiv-comportamentală, terapia umanistă), alianţa de lucru nu generează nevroza de transfer pentru că terapeutul menţine această „alianţă” printr-un comportament empatic, congruent şi colaborativ faţă de pacient;
3. conceptualizarea sau explicaţia dată simptomelor pacientului (problemelor clientului-în consiliere):
– stimulează nevoia de a modifica cogniţiile şi comportamentele dezadaptative;
– reduce de asemenea şi simptomatologia, pentru că pacientul îşi înţelege tulburarea, astfel încât anxietatea determinată de incontrolabilitatea şi neînţelegerea simptomelor este eliminată, şi pentru că accentueză speranţele şi expectanţele de recuperare (efect placebo);
– este o prerechizită pentru schimbarea mecanismelor dezadaptative de coping, a cogniţiilor şi interacţiunii cu mediul.
4. tehnicile sunt strâns legate de conceptualizarea terapeutică şi vizează modificarea elementelor patogenetice sau de sanogeneză.

Depresia… mai mult decât tristeţe

Standard

Despre depresie se pot spune foarte multe lucruri, putini oameni insa stiu ce este ea cu adevarat. Adesea, ea este confundata cu starile de tristete, cu perioadele dificile din viata si cu momentele in care tindem sa renuntam la speranta. Depresia este insa mult mai mult decat atat: ea este o insumare a tuturor acestor stari, putand duce chiar la decizii radicale, precum suicidul.

Cum recunoastem depresia?
Pentru a recunoaste depresia este nevoie de intrunirea mai multor criterii. Inainte insa de a pune o eticheta diagnostica este important sa stim ca depresia nu se manifesta la fel la toate persoanele si ca ea poate avea diferite grade de intensitate. Iata care sunt unele din starile care pot aparea in cadrul depresiei:

  • dispozitie depresiva (tristete profunda, melancolie) in cea mai mare parte a zilei, mai multe zile la rand (in cazul unor persoane si a copiilor ea se poate traduce prin stari de iritabilitate)
  • lipsa interesului si a placerii pentru activitati care alta data erau atragatoare
  • variatiile mari in greutate (fara o cauza medicala) si variatiile mari ale poftei de mancare
  • tulburari ale somnului: insomnii sau hipersomnii
  • agitatie sau lentoare psihomotorie
  • oboseala sau lipsa de energie
  • ganduri de inutilitate
  • ganduri de vinovatie
  • scaderea capacitatii de concentrare
  • indecizia
  • ganduri suicidare

Care sunt cauzele depresiei?
Cand vorbim despre cauzele depresiei putem sa luam in considerare o multitudine de factori care fac parte din viata noastra cotidiana. Cei mai multi oameni vor spune ca depresia a fost cauzata de o situatie de viata: pierderea unei persoane dragi, pierderea locului de munca, divortul, neglijarea propriilor nevoi vreme indelungata etc. Este foarte important insa sa observam un fenomen interesant: aceste evenimente de viata se intampla multor oameni si nu toti acestia vor deveni depresivi… Ce face oare diferenta? Diferenta este data de felul in care fiecare persoana interepreteaza propria realitate si, datorita acestui fapt, reactioneaza in mod diferit la ea. Insasi interpretarea experientelor de viata se face in baza unor moduri de a gandi pe care le invatam prin experienta si in contact cu parintii nostrii. Deci, contrar asteptarilor, depresia nu este o consecinta imediata a realitatii ci a felului in care noi invatam sa gandim despre realitate. Reactia noastra se datoreaza felului in care noi vedem realitatea ci nu realitatii in sine.

Cum poate ajuta psihoterapia?
Psihoterapia poate ajuta tocmai prin obiectivarea felului in care ne raportam la realitate, schimband modurile distorsionate in care o percepem si interpretam. Psihoterapeutul il va invata pe depresiv sa isi puna noi intrebari asupra realitatii, pentru a descoperi lucruri noi si pentru a reusi sa vada situatiile de viata din mult mai multe unghiuri si perspective. Psihoterapia cognitive-comportamentala va urmari sa ajute persoana depresiva sa iasa din cercul vicios al izolarii si inactivitatii sale, prin sarcini comportamentale clare si graduale, iar apoi, va tinti discutarea si disputarea modului in care persoana gandeste despre situatiile respective si despre sine. Acest demers va avea ca efect cresterea increderii in sine a persoanei, pe de-o parte si pe de alta parte, resemnificarea realitatii.

De ce nu putem noi singuri?
Multe persoane ce se confrunta cu depresia spera ca vor putea sa o invinga de unii singuri. De multe ori, aceasta lupta va duce insa la izolarea si descurajarea unuia dintre luptatori, si acel luptator nu va fi depresia. O astfel de confruntare este din start supusa riscului pentru ca persoana este implicate in mod subiectiv in viata sa. Ea interpeteaza in mod subiectiv ceea ce I se intampla, in conformitate cu experienta sa anterioara, cu credintele invatate in decursul vietii si reactioneaza in conformitatea cu ceea ce stie deja sa faca.
Fara o interventie din afara, persoana nu isi poate schimba vechile tipare de a gandi si a actiona, fapt care duce de multe ori la amplificarea depresiei si la pierderea sperantei in confruntarea cu aceasta. Prietenii, familia si cercul social pot fi de un real folos in invingerea depresiei, daca ei insasi reusesc sa vada realitatea din alte unghiuri si cunosc alte modalitati de a face fata acesteia. Avand in vederre insa ca de multe ori „cine se asemana, se aduna”, cunoscutii pot face apel la aceiasi „ochelari” prin care privesc realitatea.
Psihoterapeutul va fi cel care te va insoti in descoperirea unei lumi noi, cu multe culori si forme. Cu ajutorul sustinerii lui vei putea sa dai jos „ochelarii interpretarii” si sa vezi realitatea asa cum este ea. Veti invata impreuna noi modalitati prin care sa faceti fata acestei lumi, sa o acceptati asa cum este ea.

Un articol de Cristina Negoita
Publicat aici

Despre formarea în psihoterapie

Standard

Programele de formare in psihoterapie au durata de 3-5 ani si in urma lor se obtine un certificat pe baza caruia Colegiul Psihologilor elibereaza avizul de libera practica in psihoterapie/ consiliere. Programele de formare nu asigura credite de la COPSI. Pentru ca ele pregatesc psihologul/ medicul sa devina psihoterapeut, iar in perioada de formare creditele nu sunt necesare- nu au cum sa fie, intr-o specialitate care inca nu a fost absolvita.

Dupa finalizarea programului de formare in psihoterapie si obtinerea avizului de libera practica intra in discutie cursurile creditate, care se numesc cursuri de formare profesionala continua.

Asadar, diferenta intre o formare in psihoterapie si un curs de formare profesionala continua este aceea ca formarea in psihoterapie este un program de specializare in vederea obtinerii avizului de libera practica in specialitatea psihoterapie, in timp ce cursul de formare profesionala continua este destinat persoanelor care au deja un aviz de libera practica si trebuie sa demonstreze ca participa anual la un numar de cursuri in vederea perfectionarii profesionale, astfel incat sa isi poate reinnoi avizul de libera practica la fiecare 5 ani.

Certificatele si diplomele eliberate pentru diverse cursuri sunt in concordanta cu scopul lor. Institutul organizator elibereaza un certificat sau diploma de participare, semnat/a de trainer/ formator/ conducatorul de workshop si de organizator pentru cursurile care nu beneficiaza de credite de la colegiul psihologilor, si care atesta numarul de ore de curs parcurse.

Certificatele pentru cursurile creditate de COPSI, destinate numai persoanelor care au un aviz de libera practica eliberat de acelasi Colegiu al psihologilor, sunt eliberate de catre colegiul psihologilor dupa parcurgerea cursului respectiv.

Certificatele si diplomele care se obtin in urma formarii in psihoterapie sunt eliberate de respectiva asociatie profesionala si de Federatia romana de psihoterapie, si pe baza acestora si a unui interviu Colegiul Psihologilor acorda avizul de libera practica, dupa care intra in functiune “sistemul de credite.”

(sursa aici)

 

Terapia prin jocul cu nisip

Standard

Terapia prin jocul cu nisip este o metoda utilizată cu succes în Occident, în domeniul psihoterapiei, dar care se află la început de drum în România.

Este o metoda terapeutica ce face parte din grupa abordarilor psihologice de profunzime. In „spatiul liber si protejat” al relatiei terapeutice si al cutiei cu nisip, creatia simbolica conduce la elaborarea unei imagini compuse din nisip, apa si miniaturi. Creatia libera permite proceselor psihice profunde sa ia forma si sa devina vizibile, punand in evidenta acele aspecte ale fiintei care necesita atentie si vindecare in prezent. O serie de imagini reprezinta confruntarea concreta si continua intre constientul si inconstientul persoanei.

Materialele de lucru specifice terapiei prin jocul cu nisip sunt: ladiţele cu nisip umed şi uscat, colecţia de miniaturi şi vasul cu apa. Nu exista reguli pentru a realiza o imagine in cutia cu nisip. Pacientii sunt liberi sa exploreze nisipul si colectia de miniaturi. Cand realizeaza imaginea tridimensionala, pot sa mute, sa schimbe formele si miniaturile asa cum doresc si oricum au nevoie. Pot utiliza nisipul rasfirandu-l, batatorindu-l, modelandu-l, scobindu-l… Pacientul se joaca pe sine in cutia cu nisip, unde pune in dialog lumea interioara cu lumea exterioara, dand astfel ocazia potentialului natural spre restructurare, vindecare, dezvoltare sa se manifeste.

Aspecte ale vindecarii in Sandplay Therapy

Pentru ca terapia prin jocul cu nisip lucreaza la un nivel simbolic, aceasta permite copiilor si adultilor sa acceseze in mod delicat materialul inconstient. Imaginea din cutie si jocul captureaza elementele esentiale ale peisajului interior, aducand la suprafata ceea ce necesita atentie si vindecare in prezent. In sandplay, procesul de vindecare include puterea spatiului sigur si protejat al mediului terapeutic definit de cutia cu nisip si atitudinea terapeutului de neconditionata acceptare a clientului. Terapeutul este angajat in observarea silentioasa, non-critica si non-interpretativa. Ascultand si privind, terapeutul insoteste cu empatie si intelegere procesul de restructurare al clientului. Cand si-a terminat creatia, clientul poate spune o poveste, poate face comentarii, asociatii, poate evoca amintiri pornind de la imaginea pe care a realizat-o in nisip si de la experienta acestui moment creativ.

In Sandplay Therapy nu se pune problema in termenii rezolvarii bolii, afectiunii, tulburarii, simptomului, ci in termenii accesului la sensul acestora, resemnificarea experientei aduce vindecarea. Boala are un sens, este un proces cu sens, chiar daca nu ne convine acest lucru. Terapia prin jocul cu nisip ajuta pacientul sa acceada la sens si acest acces se deruleaza sub forma unui proces, presupune o reorganizare treptata, delicata a lumii interioare si a dialogului cu lumea exterioara. Instrumentul acestei reorganizari este simbolizarea, stimulata de experienta atingerii nisipului si a manipularii miniaturilor. O experienta creativa, cu sens. Se deblocheaza procesul de devenire, Jung il numea proces de individuatie, iar Dora Kalff a remarcat ca prin sandplay acest proces de dezvoltare este dus la indeplinire, el fiind un proces natural, care insa uneori este perturbat sau blocat, caz in care apar diverse simptome si tulburari.

Articole despre terapia prin jocul cu nisip:

Carti in domeniu:

Siteuri:

Consiliere psihologică vs. Psihoterapie (1)

Standard

Consilierea psihologica este interventia psihologica in scopul optimizarii, autocunoasterii si dezvoltarii personale si/sau in scopul preventiei si remiterii problemelor emotionale, cognitive si de comportament. Consilierea psihologica se deosebeste de consilierea educationala/scolara. In timp ce consilierea educationala/scolara este focalizata pe probleme de educatie si cariera, consilierea psihologica implica interventia specialistului in sensul optimizarii personale si ameliorarii problemelor psiho-emotionale si de comportament.

Consilierea psihologica se deosebeste de psihoterapie. Numai psihoterapeutul poate face interventie psihologica pentru psihopatologie, in timp ce consilierul psihologic se focalizeaza pe optimizarea si dezvoltarea personala, probleme psihologice sau de patologie somatica in care sunt implicati factori psihologici. Psihoterapia este interventia psihologica realizata stiintific si in spirit umanist in scopul optimizarii, autocunoasterii si dezvoltarii personale, in scopul modificarii factorilor psihologici implicati in tulburarile psihice, psihosomatice si in situatii de risc.

Unele evenimente de viata genereaza inadaptare, emotii neplacute de tip tristete, neliniste, teama, neplacere psihica si fizica, relatii inadecvate cu ceilalti, traume din prezent sau trecut, nemultumiri generate de performantele profesionale, inferente de genul “viata nu mai merita traita” sau “viata mea e lipsita de sens”.  Scenariul propriei vieti este resimtit ca unul nefericit, iar persoana nu reuseste sa isi identifice resursele interioare care sa il ajute sa depaseasca acest “obstacol”.
Consilierea psihologica si/sau psihoterapia pot oferi raspunsuri la multe intrebari de genul: cum imi pot imbunatati propria viata?, cum pot iesi din acest impas existential de tip divort?, cum pot depasi dificultatile emotionale si relationale?

Situatii in care se poate apela la consiliere si psihoterapie:

  • probleme de adaptare scolara, profesionala, sociala, relationala;
  • aprofundarea cunoasterii propriei persoane;
  • probleme legate de gestionarea stresului;
  • dificultati in gestionarea unor emotii – furie, anxietate, depresie, teama, panica;
  • probleme rezultate din interactiunea si comunicarea cu ceilalti (a asculta / a te face ascultat);
  • impasuri aparute in relatii personale sau profesionale;
  • pentru imbunatatirea increderii in propria persoana / in ceilalti;
  • gestionarea conflictelor personale; problemelor comportamentale si/sau emotionale;
  • gestionarea conflictelor familiale;
  • te ajuta sa explorezi si sa inlaturi cauzele problemelor tale;
    pentru a dezvolta capacitatea de a face schimbari in plan psihologic dar si in viata ta.

Drepturile clientului:

Este important sa fiti constient de drepturile dumneavoastra, pentru ca este vorba despre problema cu care va confruntati dvs, obiectivul psihoterapiei fiind starea de bine. Implicarea dvs activa in identificarea scopurilor stabilite, selectarea abordarii terapeutice si evaluarea eficientei este esentiala pentru succesul procesului psihoterapeutic:
– Astfel aveti dreptul sa puneti intrebari despre orice se intampla in sedinta de psihoterapie.
– Aveti dreptul sa refuzati o anumita tehnica de psihoterapie. Daca psihoterapeutul dvs. planuieste sa foloseasca o tehnica neobisnuita, va discuta cu clientul sau beneficiile si riscurile aceste tehnici de psihoterapie;
– Aveti dreptul sa cereti recomandarea catre un alt psihoterapeut, daca decideti ca cel cu care lucrati in acest moment nu este potrivit pentru dumneavoastra.

Cititi si CODUL DEONTOLOGIC AL PSIHOLOGULUI

Mama şi sensul vieţii. Poveşti de psihoterapie

Standard

Mama şi sensul vieţii

Poveşti de psihoterapie

Humanitas, Psihologie & Antropologie / Colectia: în afara colecţiilor

În poveştile sale captivante desprinse din experienţa de psihoterapeut, Irvin D. Yalom se dovedeşte încă o dată un explorator neobosit al minţii umane, parcurgând, împreună cu pacienţii, calea spre transformare. Terapia devine efort de vindecare în dublu sens. Desfăşurarea de personaje e impresionantă şi stă mărturie pentru privirea pasionată de detaliu şi de profunzime a autorului.
Patru femei se desprind din mulţimea celor care se caută pe sine şi capătă contur în însăşi biografia psihoterapeutului, fiecare cu o nouă lecţie de viaţă: Paula, „curtezana morţii”, bolnavă de cancer, dar niciodată învinsă de boală; Myrna şi noile semnificaţii ale încrederii dintre medic şi pacient; Magnolia, cu iscusinţa ei de a-i alina durerea psihoterapeutului; şi mama, cea capricioasă, dominatoare, excesiv de iubitoare şi totodată critică faţă de fiul ei.
E o explorare îndelung stăruitoare în mintea şi inima unui medic care învaţă că fiecare om înseamnă o nouă călătorie. Uneori, chiar mai multe.

Minciuni pe canapea

Standard

Minciuni pe canapea

Humanitas Fiction, Literatură / Colectia: Raftul Denisei

Îşi poate pierde un psihiatru minţile? Poate fi el păcălit, sedus, manipulat chiar în timpul şedinţelor în care ar trebui să deţină controlul asupra pacienţilor? Da, dacă o femeie dornică de răzbunare hotărăşte să joace rolul de pacientă neajutorată. Plin de revelaţii surprinzătoare, întocmai ca duelul unui psihanalist cu mintea omenească, romanul lui Yalom ne dezvăluie cât de vulnerabili suntem, fără excepţie, în faţa singurătăţii şi nevoii de iubire.

Încrezător în propriile forţe, tânărul psihanalist Ernest Lash nu ia în seamă sfaturile mentorului său, Marshal Streider, ci re-curge, în timpul şedinţelor de terapie, la tehnici experimentale. Însă, în ciuda infa-tuării psihiatrilor, mintea omenească este un teritoriu încă necartografiat şi plin de primejdii: stabilind o relaţie sinceră – crede el – cu o nouă pacientă, Carolyne Leftman, Ernest îşi deschide tainiţele sufletului şi devine vulnerabil, neavând habar că femeia pe care îşi închipuie că o tra-tează doreşte de fapt să-l manipuleze şi să-l distrugă. Prins într-o paradoxală relaţie terapeutică, în care figura autoritară a medicului a cedat tentaţiei confesiunii şi i se supune pacientului dominator, Ernest va descoperi nebănuite adevăruri incomode despre sine şi despre natura umană, ale cărei taine credea că le cunoaşte.

IRVIN D. YALOM s-a născut la 13 iunie 1931, la Washington, într-o familie de emigranţi ruşi. Deşi fascinat de literatură, alege o carieră medicală, la presiunile familiei, singura concesie pe care o face vocaţiei sale umaniste fiind specializarea în psihiatrie. Devine un eminent psihoterapeut, publicând numeroase lucrări de specialitate, cele mai cunoscute fiind The Theory and Practice of Group Psychotherapy (1970), tradusă în douăsprezece limbi, şi Existential Psychotherapy (1980), dar şi volume de povestiri: Love’s Executioner and Other Tales of Psychotherapy (1989) şi Momma and the Meaning of Life (1999). Debutul său ca romancier cu Plânsul lui Nietzsche (When Nietzsche Wept, 1992; Humanitas, 1995, 2006) suscită entuziasmul publicului şi al criticii, devenind bestseller internaţional şi primind în 1993 The Commonwealth Club of California Gold Medal pentru cel mai bun roman. Minciuni pe canapea (Lying on the Couch, 1996), cel de-al doilea roman pe care îl semnează, este o radiografie a relaţiilor care se pot naşte între terapeut şi pacient şi a consecinţelor acestora. Inspirat tot de universul fascinant al psyché-ului, Minciuni pe canapea reafirmă vocaţia şi originalitatea artistică a lui Yalom, fapt confirmat şi de publicarea operelor sale de ficţiune în douăzeci de ţări. În 2005 i-a apărut cel de-al treilea roman, The Schopenhauer Cure. În prezent, Yalom este profesor emerit de psihiatrie la Stanford University, California. | www.yalom.com