Arhive pe etichete: violenta

Psihologul cinefil (1)

Standard

Cinematografia a fost intotdeauna fascinata de subiecte ce tin de sfera psihologiei. Din acest motiv exista efectiv o invazie de filme, mai mult sau mai putin bune, ce isi propun sa abordeze diferite tematici de specialitate. Astazi o sa prezint trei dintre filmele mele preferate.

STUART: A LIFE BACKWARDS

Un film pe care il iubesc pentru idee, pentru poveste, pentru mesaj si pentru jocul actoricesc deosebit al lui Tom Hardy (nominalizare la BAFTA). Combinatia rara intre dramatism si umor, lupa sub care sunt puse trairile si pornirile umane cele mai profunde, claritatea cu care este evidentiat modul in care mediul poate schimba definitiv structura umana a individului sunt cateva dintre motivele pentru care acest film se gaseste azi aici…

MEMENTO

Un film pe care nu il poti vedea intre doua soapte cu iubita sau concentrandu-te la punga de popcorn. Fiind o poveste spusa invers, nu in ordinea cronologica, iti solicita atentia 100%. In plus, te incita, te implica, te prinde si te tine concentrat pana la capat, unde… ai surprize. Ce poti cere mai mult de la un film? L-am revazut de vreo cinci ori, chiar daca stiam deja povestea. Doar de dragul modului in care este construit si pentru ca ma intereseaza in mod special subiectul afectiunilor memoriei.

RAIN MAN

Un clasic care nu are nevoie de prezentare. Cu trei Oscaruri (pentru cel mai bun regizor, scenariu si actor in rol principal – Dustin Hoffman), doua Globuri de Aur (cel mai bun film drama si cel mai bun actor in rol principal), un Urs de Aur la Berlin si doua nominalizari BAFTA, filmul a fost un mare succes atat la public, cat si la critica de specialitate. Pentru mine ramane unul dintre portretele cele mai graitoare din cinematografie ale unui autist. Inconturnabil, Raymond te farmeca de la prima privire. Te enerveaza, te face sa razi, este uman si genial in egala masura. Un joc actoricesc de nota 20!